ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4748/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 62 din 4 februarie

2002, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local Constanța,

Municipiul Constanța și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a

fost admisă în parte, acțiunea formulată de reclamantul V.V.I. împotriva

pârâtei SC C. SA Constanța, care a fost obligată să-i lase reclamantului, în

deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, compus din etajul

II, jumătate din terasă și pod.

Același tribunal a pronunțat

încheierea din 27 aprilie 2006, prin care a fost admisă cererea formulată de

reclamant și a fost lămurit dispozitivul sentinței, în sensul că imobilul se

compune din patru camere și dependințe (bucătărie, cameră de serviciu, două

grupuri sanitare, hol), casa scării, cu o suprafață utilă de 152,61 mp, precum

și patru balcoane, cu o suprafață de 28,94 mp, trei aflându-se pe străzile G.

și M.C. și unul la bucătărie, spre curtea interioară, pe fațada posterioară.

Apelul declarat de pârâta SC C. SA

împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 390/C

din 20 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs pârâta SC C. SA Constanța, încadrându-l în prevederile art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență,

prin recursul declarat că instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției

decăderii reclamantului din dreptul de a formula cererea de lămurire a

înțelesului și întinderii sentinței doar în considerentele deciziei, iar nu și

prin dispozitivul acesteia, că nu a motivat de ce a fost necesară descrierea

integrală a bunului, că sunt lovite de nulitate încheierile din martie 2006,

întrucât nu este menționată și ziua, din 6 aprilie 2006, deoarece nu au fost

arătate motivele repunerii pe rol și din 20 aprilie 2006, întrucât i-a fost

încălcat dreptul la apărare, respingându-i-se cererea de amânare, că

reclamantul era decăzut din dreptul de a formula cererea, conform art. 281

1

C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței și că

prin încheierea atacată cu recurs s-a completat sentința, în sensul că din

imobil face parte și casa scării, acțiunea nefiind admisă pentru această parte

comună, precum și pentru boxa de la subsol și terenul aferent, în suprafață de

70 mp.

Recursul este nefondat.

Reclamantul a formulat cererea de

lămurire a întinderii dispozitivului sentinței la data de 6 martie 2006, dată

la care erau în vigoare prevederile art. 281

1

C. proc. civ., astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, conform cărora, în cazul în care

sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului

hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere

instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture

dispozițiile potrivnice.

Instanța de fond, a cărei soluție a

fost confirmată de instanța de apel, a făcut o corectă aplicare a acestor

prevederi legale, constatând că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a

formula cererea, deoarece în acest text de lege nu este menționat nici un

termen în care poate fi formulată cererea.

Instanța de apel nu avea obligația

să se pronunțe asupra acestei excepții prin dispozitiv, ci o putea analiza și

prin considerente, astfel cum a procedat.

Nu era necesară motivarea

necesității descrierii integrale a imobilului, instanța făcând trimitere la

raportul de expertiză efectuat în cauză.

În privința celor trei încheieri la

care se referă recurenta, legal a stabilit instanța de apel că nu sunt lovite

de nulitate, data primei încheieri fiind menționată în finalul acesteia,

cererea de repunere pe rol fiind motivată, în admiterea cererii de amânare

pentru lipsă de apărare nefiind obligatorie.

Totodată, se constată că prin

încheierea din 27 aprilie 2006 nu a fost completată sentința, ci doar a fost

lămurită întinderea dispozitivului acesteia.

În consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

La cererea intimatului V.V.I.,

conform art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata sumei

de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 390/C din 20 decembrie 2006

a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 500 lei cheltuieli de judecată față de intimatul V.V.I.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2007.