ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 343 din 5

octombrie 2005, a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 2161/2005,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea numitului L.S., formulată în

contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Serviciul de

Evidență Informatizată a Persoanei, Biroul de Pașapoarte Suceava, privind

anularea măsurii de suspendare a dreptului de a călători în străinătate,

sancțiune aplicată reclamantului, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, pe

o durată de 5 ani.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamantului i-a fost aplicată măsura, până la data de 6 septembrie

2009, deoarece a fost condamnat la plata unei amenzi penale pentru încălcarea

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, iar contestația sa

împotriva măsurii a fost respinsă de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor.

A apreciat instanța că aspectele

concrete invocate de reclamant nu pot duce la anularea măsurii, întrucât

aceasta a fost emisă în conformitate cu O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea

nr. 216/1998 și modificată prin O.G. nr. 84/2003 și că invocarea încălcării

art. 53 din Constituție, nu e relevantă, întrucât returnarea reclamantului a

fost dispusă de statul străin pe teritoriul căruia acesta se afla fără drept,

iar nu de către Statul român.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată că instanța a

reținut o situație de fapt greșită, întrucât reclamantul s-a întors în tară din

proprie voință, nefiind returnat și că interdicția de doi ani de a vizita tara

a expirat la 20 decembrie 2004.

La 20 februarie 2006, recurentul a

depus la grefa Curții, o motivare a cererii într-o formulare nouă, reluând

argumentele și situația de fapt din acțiune. În esență, recurentul arată că

motivul suspendării a încetat la 29 septembrie 2004, când el a achitat amenda

penală la care fusese obligat prin sentința penală nr. 916 din 6 septembrie

2004, a Judecătoriei Rădăuți și că reabilitarea de drept în cazul unei

condamnări la o pedeapsă cu amenda intervine în termen de 3 ani, dacă cel

condamnat nu săvârșește o nouă faptă penală, conform art. 134 C. pen. Susține

recurentul că, în raport cu aceste dispoziții, sunt înlăturate toate

consecințele condamnării, inclusiv toate interdicțiile, astfel încât menținerea

măsurii suspendării pe o durată de 5 ani excede acestor dispoziții penale,

solicitând reducerea ei la minimum legal de un an.

Recursul nu se fondează.

Aplicarea măsurii suspendării pe

durata de 5 ani nu a fost aplicată în temeiul O.G. nr. 65/1997, [nu s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 14 lit. e) teza a II-a], ci în baza unui act

normativ special: O.U.G. nr. 112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite

în afara teritoriului țării, de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie,

domiciliate în România. Potrivit dispozițiilor art. l alin. (1) din aceasta,

intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin, prin trecerea ilegală a frontierei

acestuia, săvârșită de către un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie

domiciliată pe teritoriul României, constituie infracțiune. Prin sentința

penală nr. 916/2004, a Judecătoriei Rădăuți, recurentul a fost condamnat pentru

săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și cea prevăzută și pedepsită

de textul mai sus redat. Ca urmare, în aplicarea art. 5 din O.U.G. nr.

112/2001, condamnatului i-a fost aplicată și sancțiunea administrativă a

suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani.

Aplicarea ei s-a făcut corect și ea este distinctă de sancțiunea penală și de

termenele și condițiile reabilitării de drept.

Pe de altă parte, sancțiunea

prevăzută de art. 5 din ordonanță, deși este identică în conținut celei din

O.G. nr. 65/1997, are un regim special în ceea ce privește cauzele, condițiile

și durata aplicării. Iar aspectul de interes în cauza de față este cel al

duratei aplicării sancțiunii, durata fixă, fără un minimum și un maximum, iar

în consecință, nesusceptibilă de reducere pe cale administrativă și nici pe

cale judecătorească.

Ca urmare, deși hotărârea instanței

de fond a reținut un temei juridic greșit, ea este principial corectă, urmând a

fi menținută pentru considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.S.

împotriva sentinței civile nr. 343 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.