ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10358/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10358/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, petenții G.C.C. și G.D.V., în
contradictoriu cu Primăria orașului Năsăud, prin primar și în nume propriu, au
solicitat să se dispună anularea dispoziției nr. 396 din 26 noiembrie 2003
emisă de Primarul orașului Năsăud și pe cale de consecință, să se dispună
restituirea în natură a imobilelor teren și construcții situate în orașul
Năsăud, înscrise în C.F. Năsăud nr. top 585/5; 585/6 și 586.
În
motivarea contestației, s-a arătat că prin dispoziția atacată Primarul orașului
Năsăud le-a respins cererea de restituire a imobilelor din litigiu pe motiv că
adevăratul moștenitor al proprietarei imobilelor respective, de la care au fost
preluate de către stat, este numitul M.G. și nu reclamanții.
Petenții
au mai arătat că dispoziția atacată este nelegală întrucât constatările din art.
1 al acesteia exced obiectului Legii nr. 10/2001, primarul neavând calitatea și
nici competența de a stabili calitatea de moștenitor sau cui îi revine dreptul
de proprietate asupra imobilului; acesta putând doar analiza dacă persoana
solicitantă este îndreptățită să i se restituie în natură imobilul care
formează obiectul cererii de restituire.
Au
mai susținut că în mod greșit s-a reținut prin dispoziția menționată că ei nu
ar fi moștenitorii reali ai defunctei M.F. născută C., întrucât prin
certificatul de moștenitor nr. 8/2001 s-a constatat că singura moștenitoare a
acesteia este numita B.V. care, printr-un contract de donație a înstrăinat
imobilele moștenite petenților. Certificatul de moștenitor menționat nu a fost
anulat și el face dovada calității de moștenitor a lui B.V.
Fiind
astfel investit, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, prin sentința nr.
111 F din 27 februarie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul proprietatea numitei M.F.
a fost moștenit de către M.G., fiul acesteia, conform certificatului de
moștenitor nr. 382/1980.
M.G.
a părăsit țara în anul 1981 cu destinația SUA și ca urmare, casa și grădina au
trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 255/1981 a fostului Comitet
executiv al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, fără a se înscrie în cartea
funciară.
În
anul 2001, numita B.V. a obținut certificatul de moștenitor nr. 8/2001 ca unic
moștenitor al defunctei M.F., nedeclarând în fața notarului că defuncta are ca
moștenitor pe fiul său, M.G. pentru care s-a eliberat certificatul de
moștenitor nr. 382/1980.
Prin
sentința civilă nr. 2550/2001 a Judecătoriei Bistrița-Năsăud, rămasă definitivă
prin decizia nr. 256/2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și irevocabilă prin
decizia civilă nr. 2666/2002 a Curții de Apel Cluj, s-a constatat că B.V. nu
este adevăratul moștenitor al defunctei M.F., ci fiul ei, M.G. și urmașii
acestuia, care au dreptul de a revendica imobilul în discuție.
Instanța
de fond a mai reținut abilitatea conferită de lege unităților deținătoare (în
speță, a intimatei) de a stabili calitatea de moștenitori a solicitanților, în
baza înscrisurilor prezentate și a îndreptățirii acestora la măsuri
reparatorii.
În
fine, instanța a mai reținut că de vreme ce M.G. este adevăratul moștenitor al
mamei sale și s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că B.V.,
nepoată de soră a defunctei (care a donat reclamanților imobilul) nu are
vocație succesorală și deci nici calitatea de persoană îndreptățită, apare ca
nerelevant faptul că certificatul de moștenitor nr. 8/2001 și contractul de
donație autentificat sub nr. 155/2001 nu au fost anulate.
Soluția
instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia
nr. 1613 din 21 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanții G.C.C. și G.D.V.
invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Susțin,
astfel, că în mod greșit instanța de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată
de instanța de apel, a considerat că nu au calitatea de persoane îndreptățite,
în condițiile în care, cu certificatul de moștenitor nr. 8/2001 și cu
contractul de donație autentificat sub nr. 155/2001, au dovedit că sunt
proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu, iar certificatul nr. 382/1980
emis pe numele lui M.G., este fictiv, întrucât imobilul a fost preluat de stat
în anul 1981 de la defuncta M.F. și nu de la fiul său, M.G.
S-a
mai susținut că în cadrul procedurii de restituire în baza Legii nr. 10/2001
comisia constituită în baza acestei legi nu avea competența de a stabili că
întabularea dispusă în favoarea lor nu ar produce efecte juridice pe motiv că
actele care au stat la baza întabulării nu ar fi valabile.
În
fine, se mai susține, că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi
administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv cu
privire la valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 8/2001 și a
contractului de donație nr. 155/2001.
Recursul
este nefondat.
Referitor
la prima critică, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care prin
decizia civilă nr. 2666 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj s-a
stabilit irevocabil că recurenții-reclamanți și-au înscris cu rea credință
dreptul de proprietate în cartea funciară ascunzând existența certificatului de
moștenitor nr. 382 emis în anul 1980 pe numele lui M.G., fiul defunctei M.F.,
așa încât, în mod just s-a reținut de către instanțe că aceștia nu au un titlu
valabil pentru revendicarea imobilului.
În
acest context, în mod just instanțele au făcut aplicarea prevederilor art. 48
din Legea nr. 10/2001 care prevăd că doar persoanele îndreptățite pot solicita
măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile acestei legi și
că reclamanții-recurenți nu întrunesc condiția de persoană îndreptățită.
Nu
poate fi primită nici critica vizând nepronunțarea de către instanță asupra
unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,
respectiv cu privire la valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 8/2001
și a contractului de donație nr. 155/2001.
Și
aceasta, în condițiile în care în mod just instanțele au reținut că B.V., de la
care reclamanții-recurenți au cumpărat imobilul, nu are vocație succesorală și
prin urmare donatarii, de rea-credință nu pot dovedi un titlu valabil care să
stea la baza revendicării chiar și în situația în care certificatul de
moștenitor nr. 8/2001 și contractul de donație nr. 155/2001 ce au stat la baza
întabulării în cartea funciară, nu au fost anulate.
În
ceea ce privește critica vizând necompetența comisiei constituită în baza Legii
nr. 10/2001 de a stabili că întabularea dispusă în favoarea reclamanților nu
produce efecte juridice, este și ea nefondată.
Normele
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd la pct. 4.2 că
norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la
beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de
solicitant pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar.
Aceeași dispoziție legală stabilește că legiuitorul a lăsat, într-o primă fază,
această analiză și calificare a calității de moștenitor la aprecierea entității
investită cu soluționarea notificării.
Nu
se poate contesta, așadar competența conferită de lege unităților deținătoare
de a stabili calitatea de moștenitori a solicitanților în baza înscrisurilor
prezentate și implicit a îndreptățirii acestora la măsuri reparatorii.
Îndreptățirea solicitantului nu poate fi disociată, în sensul arătat, de
calitatea sa de moștenitor, cum pretind recurenții.
În
mod just s-a apreciat de instanță că unitatea deținătoare (intimata) a statuat
că recurenții-petiționari nu pot beneficia de măsura restituirii în natură a
imobilelor în litigiu având în vedere hotărârile judecătorești menționate în
cuprinsul dispoziției și menționate în prezentele considerente.
Drept
urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se
privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții
G.C.C. și G.D.V. împotriva deciziei civile nr. 1613 din 21 iunie 2004 a Curții
de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.