ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, inculpatul B.D. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după exercitarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 10 august 2004, la zi. S-a luat act că partea vătămată P.F.M. nu a exercitat acțiunea civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 15 milioane lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La începutul lunii iulie 2004, inculpatul a cumpărat-o pe partea vătămată, P.F.M. de la o persoană rămasă necunoscută cu suma de 8 milioane lei. La 10 august 2004, inculpatul a vândut-o pe partea vătămată denunțătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, pentru suma de 350 dolari S.U.A.

și 1.600.000 lei, fiind surprins de organele de poliție în flagrant. Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite prin materialul probator administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a denunțului, proces – verbal de marcare a bancnotelor și de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părții vătămate, proces – verbal de confruntare, declarațiile martorilor A.N.V. și B.V., proces – verbal de restituire a sumei de bani, declarațiile inculpatului. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul B.D., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 686 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani la 5 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Starea de arest a inculpatului a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă de la 10 august 2004, la zi. S-a reținut că în mod corect fapta săvârșită de inculpat a fost încadrată juridic ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, dar că, în raport de conduita inculpatului și de profilul moral al părții vătămate, pedeapsa aplicată acestuia este prea mare.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat criticile formulate cu privire la încadrarea juridică și cuantumul pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 498 din 26 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului acestuia la Curtea de Apel București. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută. Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată în raport cu toate criticile formulate de inculpat, rezumându-se la aprecieri cu caracter general, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a primei căi ordinare de atac. Rejudecând, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi.

Instanța de control judiciar a constatat ca fiind dovedită cu certitudine și fără echivoc vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că aceasta s-a făcut în mod judicios, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și în scopul realizării cerințelor art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal inculpatul B.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. S-a susținut de către inculpat în motivele scrise de recurs că instanța de judecată nu a efectuat cercetarea judecătorească, neaudiind în mod nemijlocit martorii și i-a respins administrarea probelor în apărare.

În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și s-a învederat că, rejudecându-se apelul pe care l-a declarat, i s-a agravat situația în propria cale de atac. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 10, 17 1 , 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând faptei săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat. Cât privește modul în care s-a efectuat cercetarea judecătorească, Curtea constată că în cauză s-au respectat dispozițiile procesual – penale privind administrarea probelor.

Instanța de fond a audiat-o pe partea vătămată P.F.M. și pe inculpatul B.D. care a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și a declarat în mod amănunțit modul în care a procedat, cumpărând-o și, apoi, revânzând-o în scopul exploatării sexuale pe partea vătămată. Inculpatul, prin avocat a solicitat proba cu înscrisuri și doi martori în circumstanțiere. Instanța de judecată a admis proba în circumstanțiere cu înscrisuri, dispunând din oficiu efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către S.P.V.R.S.I. Proba cu martori în circumstanțiere a fost respinsă. Curtea constată că la individualizarea pedepsei, instanța de judecată a avut în vedere datele furnizate de referatul de evaluare psiho–socială care apreciau ca fiind reduse șansele de reintegrare a inculpatului.

Martorii A.N.V. și B.V. au fost citați în vederea audierii la termenele de judecată din 30 noiembrie 2004, 25 ianuarie 2005, 22 martie 2005, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu aceștia, prin afișare la locul de domiciliu. Instanța de judecată a dispus și întocmirea de mandate de aducere a martorilor, potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. pen., în urma verificărilor întreprinse de organele de poliție stabilindu-se că sus-numiții sunt plecați de la domiciliile lor, fără a li se cunoaște adresele. În aceste împrejurări, la termenul din 19 aprilie 2005, instanța de judecată, constatând că audierea martorilor nu mai este posibilă, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen., urmând să țină seama de depozițiile acestora la judecarea cauzei. De altfel, inculpatul nu a insistat în audierea martorilor, declarând, prin apărătorul său ales că renunță la audierea lor. Inculpatul nu a solicitat alte probe în apărarea sa. Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că instanța de judecată a demonstrat rol activ și a efectuat cercetarea judecătorească în cauză, respectând drepturile procesuale ale inculpatului și prevederile legale în materie, astfel că nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Curtea constată însă că, rejudecând apelul declarat de inculpat, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a încălcat principiul „non reformatio in pejus” și i-a agravat inculpatului situația în propria cale de atac.

Respingând apelul inculpatului, s-a menținut sentința instanței de fond prin care acesta fusese condamnat la 6 ani închisoare. Or, posibilitatea verificării soluției instanței de fond de către instanța superioară în grad a fost deschisă exclusiv de inculpat, prin exercitarea căii de atac a apelului, împrejurare în care, prima instanță de apel i-a și redus pedeapsa de 5 ani închisoare. În aceste condiții, constatând că în rejudecarea apelului inculpatului i s-a creat o situație mai grea, Curtea urmează să admită recursul acestuia și că caseze decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului B.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 va fi redusă de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani. Curtea constată că pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde, ca modalitate de executare și cuantum, scopului preventiv – educativ al sancțiunii penale, astfel cum a fost stabilit de art. 52 C. pen. Totodată, pedeapsa stabilită pune în evidență în mod just toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și, implicit, reducerea cuantumului acesteia.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute. Durata reținerii și arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 august 2004, la zi. Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 157 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 august 2004 la 7 iunie 2006. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.