ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția

a II–a penală, inculpatul B.D. a fost condamnat, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de

6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani

după exercitarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestării preventive de la 10 august 2004, la zi.

S-a luat act că partea

vătămată P.F.M. nu a exercitat acțiunea civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 15 milioane lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt,

următoarele:

La începutul lunii iulie

2004, inculpatul a cumpărat-o pe partea vătămată, P.F.M. de

la o persoană rămasă necunoscută cu suma de 8 milioane lei.

La 10 august 2004,

inculpatul a vândut-o pe partea vătămată

denunțătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, pentru

suma de 350 dolari S.U.A. și 1.600.000 lei, fiind surprins de organele de

poliție în flagrant.

Starea de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite prin materialul probator

administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a denunțului,

proces – verbal de marcare a bancnotelor și de constatare a

infracțiunii flagrante, declarațiile părții

vătămate, proces – verbal de confruntare, declarațiile

martorilor A.N.V. și B.V., proces – verbal de restituire a sumei de bani,

declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul B.D.,

solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. și aplicarea unei

pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr.

686 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală,

a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința

penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția

a II–a penală, și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6

ani la 5 ani închisoare.

Celelalte dispoziții

ale sentinței au fost menținute.

Starea de arest a inculpatului

a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă de la 10

august 2004, la zi.

S-a reținut că în

mod corect fapta săvârșită de inculpat a fost încadrată

juridic ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

persoane, dar că, în raport de conduita inculpatului și de profilul

moral al părții vătămate, pedeapsa aplicată acestuia

este prea mare.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat criticile

formulate cu privire la încadrarea juridică și cuantumul pedepsei

aplicate.

Prin decizia penală nr.

498 din 26 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul inculpatului, a casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecarea apelului acestuia la Curtea de Apel București.

Măsura arestării

preventive a inculpatului a fost menținută.

Înalta Curte a constatat

că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată în

raport cu toate criticile formulate de inculpat, rezumându-se la aprecieri cu

caracter general, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a primei

căi ordinare de atac.

Rejudecând, Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia penală nr. 157 din

28 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând

starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi.

Instanța de control

judiciar a constatat ca fiind dovedită cu certitudine și

fără echivoc vinovăția inculpatului sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că

aceasta s-a făcut în mod judicios, cu respectarea criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen. și în scopul realizării

cerințelor art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs în termen legal inculpatul B.D., solicitând admiterea

acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de fond.

S-a susținut de

către inculpat în motivele scrise de recurs că instanța de

judecată nu a efectuat cercetarea judecătorească, neaudiind în

mod nemijlocit martorii și i-a respins administrarea probelor în

apărare.

În subsidiar, recurentul a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și s-a învederat

că, rejudecându-se apelul pe care l-a declarat, i s-a agravat

situația în propria cale de atac.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 10, 17

1

,

14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de

judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, dând faptei săvârșite de acesta

încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat.

Cât privește modul în

care s-a efectuat cercetarea judecătorească, Curtea constată

că în cauză s-au respectat dispozițiile procesual – penale

privind administrarea probelor.

Instanța de fond a

audiat-o pe partea vătămată P.F.M. și pe inculpatul B.D. care

a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa

și a declarat în mod amănunțit modul în care a procedat,

cumpărând-o și, apoi, revânzând-o în scopul exploatării sexuale

pe partea vătămată.

Inculpatul, prin avocat a

solicitat proba cu înscrisuri și doi martori în circumstanțiere.

Instanța de

judecată a admis proba în circumstanțiere cu înscrisuri, dispunând

din oficiu efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către S.P.V.R.S.I.

Proba cu martori în

circumstanțiere a fost respinsă.

Curtea constată că

la individualizarea pedepsei, instanța de judecată a avut în vedere

datele furnizate de referatul de evaluare psiho–socială care apreciau ca

fiind reduse șansele de reintegrare a inculpatului.

Martorii A.N.V. și B.V.

au fost citați în vederea audierii la termenele de judecată din 30

noiembrie 2004, 25 ianuarie 2005, 22 martie 2005, procedura de citare fiind

legal îndeplinită cu aceștia, prin afișare la locul de

domiciliu.

Instanța de

judecată a dispus și întocmirea de mandate de aducere a martorilor,

potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. pen., în urma

verificărilor întreprinse de organele de poliție stabilindu-se

că sus-numiții sunt plecați de la domiciliile lor,

fără a li se cunoaște adresele.

În aceste împrejurări,

la termenul din 19 aprilie 2005, instanța de judecată, constatând

că audierea martorilor nu mai este posibilă, a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând să

țină seama de depozițiile acestora la judecarea cauzei.

De altfel, inculpatul nu a insistat

în audierea martorilor, declarând, prin apărătorul său ales

că renunță la audierea lor. Inculpatul nu a solicitat alte probe

în apărarea sa.

Față de cele

arătate mai sus, Curtea constată că instanța de

judecată a demonstrat rol activ și a efectuat cercetarea

judecătorească în cauză, respectând drepturile procesuale ale

inculpatului și prevederile legale în materie, astfel că nu impune

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Curtea constată

însă că, rejudecând apelul declarat de inculpat, Curtea de Apel

București, prin decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a

încălcat principiul „non reformatio in pejus” și i-a agravat

inculpatului situația în propria cale de atac.

Respingând apelul

inculpatului, s-a menținut sentința instanței de fond prin care

acesta fusese condamnat la 6 ani închisoare.

Or, posibilitatea

verificării soluției instanței de fond de către

instanța superioară în grad a fost deschisă exclusiv de

inculpat, prin exercitarea căii de atac a apelului, împrejurare în care,

prima instanță de apel i-a și redus pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În aceste condiții,

constatând că în rejudecarea apelului inculpatului i s-a creat o

situație mai grea, Curtea urmează să admită recursul

acestuia și că caseze decizia penală atacată, precum

și sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului

București, secția a II–a penală, numai cu privire la cuantumul

pedepsei.

Pedeapsa aplicată

inculpatului B.D. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 va fi

redusă de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, inculpatul urmând

să execute această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani.

Curtea constată că

pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde, ca modalitate de executare și

cuantum, scopului preventiv – educativ al sancțiunii penale, astfel cum a

fost stabilit de art. 52 C. pen.

Totodată, pedeapsa

stabilită pune în evidență în mod just toate criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se

reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și,

implicit, reducerea cuantumului acesteia.

Celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate vor fi menținute.

Durata reținerii

și arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului de la 10 august 2004, la zi.

Onorariul

apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) și art.

189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 157 din 28 februarie 2006 a

Curții de Apel București, secția a I penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și sentința penală nr. 941 din 28 iunie

2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, numai cu

privire la cuantumul pedepsei.

Reduce pedeapsa

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani

închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute

această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 10 august 2004 la 7 iunie 2006.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 iunie 2006.