ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de
față:
În baza lucrărilor din
dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția
a II–a penală, inculpatul B.D. a fost condamnat, pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane
prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de
6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.
71 și 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul
dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 678/2001, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani
după exercitarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc.
pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.
88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și
arestării preventive de la 10 august 2004, la zi.
S-a luat act că partea
vătămată P.F.M. nu a exercitat acțiunea civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C.
proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare
către stat în sumă de 15 milioane lei.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt,
următoarele:
La începutul lunii iulie
2004, inculpatul a cumpărat-o pe partea vătămată, P.F.M. de
la o persoană rămasă necunoscută cu suma de 8 milioane lei.
La 10 august 2004,
inculpatul a vândut-o pe partea vătămată
denunțătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, pentru
suma de 350 dolari S.U.A. și 1.600.000 lei, fiind surprins de organele de
poliție în flagrant.
Starea de fapt și
vinovăția inculpatului au fost stabilite prin materialul probator
administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a denunțului,
proces – verbal de marcare a bancnotelor și de constatare a
infracțiunii flagrante, declarațiile părții
vătămate, proces – verbal de confruntare, declarațiile
martorilor A.N.V. și B.V., proces – verbal de restituire a sumei de bani,
declarațiile inculpatului.
Împotriva acestei
hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul B.D.,
solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de
proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen. și aplicarea unei
pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea
circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin decizia penală nr.
686 din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală,
a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința
penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția
a II–a penală, și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6
ani la 5 ani închisoare.
Celelalte dispoziții
ale sentinței au fost menținute.
Starea de arest a inculpatului
a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă de la 10
august 2004, la zi.
S-a reținut că în
mod corect fapta săvârșită de inculpat a fost încadrată
juridic ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de
persoane, dar că, în raport de conduita inculpatului și de profilul
moral al părții vătămate, pedeapsa aplicată acestuia
este prea mare.
Decizia instanței de
apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat criticile
formulate cu privire la încadrarea juridică și cuantumul pedepsei
aplicate.
Prin decizia penală nr.
498 din 26 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis recursul inculpatului, a casat decizia atacată și a trimis
cauza spre rejudecarea apelului acestuia la Curtea de Apel București.
Măsura arestării
preventive a inculpatului a fost menținută.
Înalta Curte a constatat
că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată în
raport cu toate criticile formulate de inculpat, rezumându-se la aprecieri cu
caracter general, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a primei
căi ordinare de atac.
Rejudecând, Curtea de Apel
București, secția I penală, prin decizia penală nr. 157 din
28 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând
starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi.
Instanța de control
judiciar a constatat ca fiind dovedită cu certitudine și
fără echivoc vinovăția inculpatului sub aspectul
săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1)
din Legea nr. 678/2001.
Sub aspectul
individualizării judiciare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că
aceasta s-a făcut în mod judicios, cu respectarea criteriilor generale
prevăzute de art. 72 C. pen. și în scopul realizării
cerințelor art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii
penale a declarat recurs în termen legal inculpatul B.D., solicitând admiterea
acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei
spre rejudecare la instanța de fond.
S-a susținut de
către inculpat în motivele scrise de recurs că instanța de
judecată nu a efectuat cercetarea judecătorească, neaudiind în
mod nemijlocit martorii și i-a respins administrarea probelor în
apărare.
În subsidiar, recurentul a
solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și s-a învederat
că, rejudecându-se apelul pe care l-a declarat, i s-a agravat
situația în propria cale de atac.
Temeiul juridic al
recursului îl constituie dispozițiile art. 385
9
pct. 10, 17
1
,
14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că acesta este
neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza actelor și
lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de
judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și
vinovăția inculpatului, dând faptei săvârșite de acesta
încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat.
Cât privește modul în
care s-a efectuat cercetarea judecătorească, Curtea constată
că în cauză s-au respectat dispozițiile procesual – penale
privind administrarea probelor.
Instanța de fond a
audiat-o pe partea vătămată P.F.M. și pe inculpatul B.D. care
a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa
și a declarat în mod amănunțit modul în care a procedat,
cumpărând-o și, apoi, revânzând-o în scopul exploatării sexuale
pe partea vătămată.
Inculpatul, prin avocat a
solicitat proba cu înscrisuri și doi martori în circumstanțiere.
Instanța de
judecată a admis proba în circumstanțiere cu înscrisuri, dispunând
din oficiu efectuarea unui referat de evaluare a inculpatului de către S.P.V.R.S.I.
Proba cu martori în
circumstanțiere a fost respinsă.
Curtea constată că
la individualizarea pedepsei, instanța de judecată a avut în vedere
datele furnizate de referatul de evaluare psiho–socială care apreciau ca
fiind reduse șansele de reintegrare a inculpatului.
Martorii A.N.V. și B.V.
au fost citați în vederea audierii la termenele de judecată din 30
noiembrie 2004, 25 ianuarie 2005, 22 martie 2005, procedura de citare fiind
legal îndeplinită cu aceștia, prin afișare la locul de
domiciliu.
Instanța de
judecată a dispus și întocmirea de mandate de aducere a martorilor,
potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. pen., în urma
verificărilor întreprinse de organele de poliție stabilindu-se
că sus-numiții sunt plecați de la domiciliile lor,
fără a li se cunoaște adresele.
În aceste împrejurări,
la termenul din 19 aprilie 2005, instanța de judecată, constatând
că audierea martorilor nu mai este posibilă, a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând să
țină seama de depozițiile acestora la judecarea cauzei.
De altfel, inculpatul nu a insistat
în audierea martorilor, declarând, prin apărătorul său ales
că renunță la audierea lor. Inculpatul nu a solicitat alte probe
în apărarea sa.
Față de cele
arătate mai sus, Curtea constată că instanța de
judecată a demonstrat rol activ și a efectuat cercetarea
judecătorească în cauză, respectând drepturile procesuale ale
inculpatului și prevederile legale în materie, astfel că nu impune
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea constată
însă că, rejudecând apelul declarat de inculpat, Curtea de Apel
București, prin decizia penală nr. 157 din 28 februarie 2006, a
încălcat principiul „non reformatio in pejus” și i-a agravat
inculpatului situația în propria cale de atac.
Respingând apelul
inculpatului, s-a menținut sentința instanței de fond prin care
acesta fusese condamnat la 6 ani închisoare.
Or, posibilitatea
verificării soluției instanței de fond de către
instanța superioară în grad a fost deschisă exclusiv de
inculpat, prin exercitarea căii de atac a apelului, împrejurare în care,
prima instanță de apel i-a și redus pedeapsa de 5 ani
închisoare.
În aceste condiții,
constatând că în rejudecarea apelului inculpatului i s-a creat o
situație mai grea, Curtea urmează să admită recursul
acestuia și că caseze decizia penală atacată, precum
și sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului
București, secția a II–a penală, numai cu privire la cuantumul
pedepsei.
Pedeapsa aplicată
inculpatului B.D. pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 va fi
redusă de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, inculpatul urmând
să execute această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani.
Curtea constată că
pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde, ca modalitate de executare și
cuantum, scopului preventiv – educativ al sancțiunii penale, astfel cum a
fost stabilit de art. 52 C. pen.
Totodată, pedeapsa
stabilită pune în evidență în mod just toate criteriile generale
de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se
reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante și,
implicit, reducerea cuantumului acesteia.
Celelalte dispoziții
ale hotărârilor atacate vor fi menținute.
Durata reținerii
și arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului de la 10 august 2004, la zi.
Onorariul
apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Văzând
dispozițiile art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385
17
alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (3) și art.
189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 157 din 28 februarie 2006 a
Curții de Apel București, secția a I penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
Casează decizia
penală atacată și sentința penală nr. 941 din 28 iunie
2005 a Tribunalului București, secția a II–a penală, numai cu
privire la cuantumul pedepsei.
Reduce pedeapsa
aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani
închisoare la 5 ani închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute
această pedeapsă și interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 4 ani.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului durata reținerii și arestării
preventive de la 10 august 2004 la 7 iunie 2006.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 7 iunie 2006.