ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 27 iunie 2005 reclamanta O.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor anularea deciziei de respingere a cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2300 mp pe care s-a aflat o construcție demolată. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta împreună cu S.M.

au notificat Ministerul Administrației și Internelor pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 2300 mp preluat abuziv în anul 1976. Prin sentința civilă nr. 75 din 17 ianuarie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația, a anulat decizia de respingere a notificării nr. 662 din 27 mai 2005 și a obligat pe intimat să emită o nouă decizie prin care să facă reclamantei ofertă de restituire în natură sau, dacă restituirea în natură nu este posibilă, propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce a făcut obiectul notificării. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că autoarea sa era proprietara imobilului solicitat prin notificare, astfel încât aceasta are calitatea de persoană îndreptățită.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către pârât a fost respins prin decizia civilă nr. 344 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că persoana îndreptățită nu poate fi decăzută din dreptul de a depune acte doveditoare nici pe parcursul fazei administrative și nici în faza judiciară a procesului de restituire. Termenul pentru depunerea actelor doveditoare nu a fost edictat în scopul îngrădirii dreptului persoanelor îndreptățite, ci în scopul asigurării unui final previzibil fazei administrative a procesului de restituire. Reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate chiar prin actele la care se referă pârâta, acte care, coroborate, conduc la prezumția existenței dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autorilor reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Instanța de apel a apreciat în mod nelegal faptul că O.C. ar fi depus în termenul legal actele doveditoare în susținerea notificării și că ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale. Înscrisul depus la dosarul instanței de fond, certificatul de căsătorie dintre O.G. și S.G., nu a fost depus la unitatea deținătoare. Depunerea acestui înscris în fața instanței nu are relevanță juridică sub aspectul dovedirii calității de persoană îndreptățită a contestatoarei. Cât privește dovada dreptului de proprietate al autoarei contestatoarei, acesta nu putea fi făcut cu fotocopia unui extras dintr-un registru agricol neindividualizat.

Deși pârâtul a solicitat în mai multe rânduri contestatoarei să prezinte în susținerea notificării actele de proprietate asupra terenului, aceasta nu s-a conformat. Analizând recursul, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Expresia „soluționarea notificării” trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea în oricare din cele două etape, administrativă și judiciară, prin hotărâre irevocabilă. Nici o prevedere legală nu interzice completarea probatoriului în căile de atac împotriva deciziei. A proceda altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție, rolul instanței rezumându-se la verificarea probelor efectuate în fața organului administrativ, ceea ce ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) din lege.

Cât privește critica privitoare la modul de dovedire a calității de proprietar al autoarei contestatoarei, Înalta Curte a reținut că prin adresa nr. 117.066/5 februarie 2003 însuși recurentul a recunoscut că suprafața de 2300 mp este înscrisă în registrul agricol pe anul 1970 pe numele de S.G. Pe de altă parte, în adeverința nr. 401/1990 eliberată de Primăria comunei Ghercești județ Dolj, se arată că O.G. și S.M. figurează în evidențele primare ale primăriei în calitate de proprietare ale unei suprafețe de 23 ari, conform registrului agricol din anul 1970, vol. 2, fila 98. Cu actele de stare civilă depuse contestatoarea a probat că S.G. a fost mama sa. Drept urmare, instanțele de fond au apreciat corect aceste dovezi și, stabilind calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită, au admis contestația în sensul formulat.

Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 344 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.