ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 27 iunie 2005 reclamanta O.C.

a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației

și Internelor anularea deciziei de respingere a cererii prin care s-a

solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2300

mp pe care s-a aflat o construcție demolată.

În motivarea cererii s-a arătat că

reclamanta împreună cu S.M. au notificat Ministerul Administrației

și Internelor pentru restituirea în natură a terenului în

suprafață de 2300 mp preluat abuziv în anul 1976.

Prin sentința civilă nr. 75 din 17 ianuarie

2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

contestația, a anulat decizia de respingere a notificării nr. 662 din

27 mai 2005 și a obligat pe intimat să emită o nouă decizie

prin care să facă reclamantei ofertă de restituire în

natură sau, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce a

făcut obiectul notificării.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamanta a făcut dovada că autoarea sa era

proprietara imobilului solicitat prin notificare, astfel încât aceasta are

calitatea de persoană îndreptățită.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

către pârât a fost respins prin decizia civilă nr. 344 din 8

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța

de apel a arătat că persoana îndreptățită nu poate fi

decăzută din dreptul de a depune acte doveditoare nici pe parcursul

fazei administrative și nici în faza judiciară a procesului de

restituire. Termenul pentru depunerea actelor doveditoare nu a fost edictat în

scopul îngrădirii dreptului persoanelor îndreptățite, ci în

scopul asigurării unui final previzibil fazei administrative a procesului

de restituire.

Reclamanta a făcut dovada dreptului de

proprietate chiar prin actele la care se referă pârâta, acte care,

coroborate, conduc la prezumția existenței dreptului de proprietate

asupra terenului în patrimoniul autorilor reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâtul critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a apreciat în mod nelegal

faptul că O.C. ar fi depus în termenul legal actele doveditoare în

susținerea notificării și că ar fi făcut dovada

dreptului de proprietate al autoarei sale.

Înscrisul depus la dosarul instanței de fond,

certificatul de căsătorie dintre O.G. și S.G., nu a fost depus

la unitatea deținătoare. Depunerea acestui înscris în fața

instanței nu are relevanță juridică sub aspectul dovedirii

calității de persoană îndreptățită a

contestatoarei.

Cât privește dovada dreptului de proprietate al

autoarei contestatoarei, acesta nu putea fi făcut cu fotocopia unui extras

dintr-un registru agricol neindividualizat. Deși pârâtul a solicitat în

mai multe rânduri contestatoarei să prezinte în susținerea

notificării actele de proprietate asupra terenului, aceasta nu s-a

conformat.

Analizând recursul, în limitele criticii formulate

prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea

primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este

întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale

calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum

și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această

calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția

demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării

pretențiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse

până la data soluționării notificării.

Expresia „soluționarea notificării” trebuie

înțeleasă în sensul că vizează soluționarea în oricare

din cele două etape, administrativă și judiciară, prin

hotărâre irevocabilă.

Nici o prevedere legală nu interzice completarea

probatoriului în căile de atac împotriva deciziei. A proceda altfel, ar

însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție, rolul

instanței rezumându-se la verificarea probelor efectuate în fața

organului administrativ, ceea ce ar fi contrar principiului aflării

adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura

sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului

persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri

reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5)

din lege.

Cât privește critica privitoare la modul de

dovedire a calității de proprietar al autoarei contestatoarei, Înalta

Curte a reținut că prin adresa nr. 117.066/5 februarie 2003

însuși recurentul a recunoscut că suprafața de 2300 mp este

înscrisă în registrul agricol pe anul 1970 pe numele de S.G. Pe de

altă parte, în adeverința nr. 401/1990 eliberată de

Primăria comunei Ghercești județ Dolj, se arată că O.G.

și S.M. figurează în evidențele primare ale primăriei în

calitate de proprietare ale unei suprafețe de 23 ari, conform registrului

agricol din anul 1970, vol. 2, fila 98.

Cu actele de stare civilă depuse contestatoarea

a probat că S.G. a fost mama sa. Drept urmare, instanțele de fond au

apreciat corect aceste dovezi și, stabilind calitatea contestatoarei de

persoană îndreptățită, au admis contestația în sensul

formulat.

Față de cele ce preced, criticile formulate

nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr.

344 din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2007.