ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 580/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea P.G.I. a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA și a solicitat anularea deciziei prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a unui teren în suprafață de 7.500 mp situat în orașul Brezoi, punctul Golotreni, județul Vâlcea, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 790 din 16 septembrie 2004 a admis contestația, a desființat decizia nr. 1326 din 16 octombrie 2002 emisă de pârâtă și prin care a respins notificarea; a obligat SC H. SA să emită decizie prin care să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 5054 mp situat în localitatea Brezoi, punctul Golotreni, județul Vâlcea astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică de către expertul F.R.

Instanța a reținut că s-a făcut dovada de „persoană îndreptățită” de către contestatoare, că autorii acesteia au avut în proprietate un teren în suprafață de 7500 mp ce a fost arendat unei societăți comerciale naționalizată în anul 1948, ocazie cu care Statul a preluat fără titlu și terenul deținut în arendă. Conform raportului de expertiză pârâta deține numai o suprafață de 5054 mp teren care este liber de orice construcție. În aceste condiții instanța a apreciat că terenul poate fi restituit în natură. Au fost înlăturate apărările pârâtei privind incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, a bunei credințe la care se referă art. 46 din aceeași lege, și cele referitoare la împrejurarea că același teren a fost expropriat în anii 1983-1984 de la Consiliul Local Brezoi și trecerea lui în proprietatea unei întreprinderi de stat.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1184 din 21 iunie 2005 a admis apelul declarat de SC H. SA. A schimbat în tot sentința atacată și a respins ca nefondată contestația. Instanța a reținut că pârâta a respins notificarea în condițiile în care contestatoarea nu a dus în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare, termenul fiind unul de decădere din dreptul de a mai depune acte. Mai mult dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu nu a fost pe deplin dovedit, deoarece a fost depus numai contractul de arendare din 1911 nu și cel din 1941 de care se face vorbire în notificare. Nu s-a făcut nici dovada naționalizării întreprinderii ce luase terenul în arendă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține, în esență, de contestatoare că a dovedit că autorii săi au fost proprietarii terenului solicitat a fi restituit în natură și că pârâta deține o parte din acest teren; raporturile juridice de arendare se plasează pe un plan secund față de obiectul procesului; în anul 1948 au fost naționalizate toate întreprinderile fiind nerelevant faptul că întreprinderea care arendase terenul nu se regăsește pe lista depusă de pârâtă; din coroborarea probelor dosarului rezultă că terenul a fost preluat de stat odată cu naționalizarea fabricii; terenul a fost preluat fără titlu valabil de către stat, este deținut de pârâtă; actele doveditoare au fost depuse atât la pârâtă cât și în fața instanței; prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile deoarece privatizarea asupra acțiunilor nu reprezintă și o înstrăinare a bunurilor imobile.

Recursul se privește ca întemeiat. Instanța de fond pe baza probelor administrate a stabilit o situație de fapt în concordanță cu acestea și a făcut o aplicare corectă a legii în domeniu (Legea nr. 10/2001). Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie, de regulă, în natură. Imobilul proprietatea autorilor contestatoarei-recurente (teren în suprafață de 7500 mp) a fost preluat în mod abuziv conform art. 2 din legea citată [lit. a)]. Parte din teren (5054 mp) este deținut de pârâtă, se află în intravilanul orașului Brezoi și este liber, astfel cum rezultă din raportul de expertiză. Nu există deci nici un impediment dovedit pentru a se face aplicațiunea prevederilor art. 7 alin. (1) din legea citată.

Contestatoarea s-a conformat prevederilor art. 21 din lege și a notificat unitatea deținătoare adică pârâta în termenul legal care este un termen de decădere. Termenul prevăzut de art. 22 din lege nu este un termen de decădere deoarece legea nu prevede soluțiuni de natura celor prevăzute la alin. (5) al art. 21. Chiar dacă nu au fost depuse toate actele doveditoare la unitatea notificată, împrejurare nedovedită, acestea puteau fi depuse și în fața instanței, pentru motivul arătat. Prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente, regimul juridic al terenului nefiind reglementat de legile fondului funciar. Terenul este intravilan, iar cererea formulată în temeiul acelor legi nu a fost soluționată, fapt ce permite a se apela la legea generală privind reparațiile preluărilor abuzive.

Faptul că astăzi unitatea pârâtă este privatizată nu este de natură să ducă la neaplicarea Legii nr. 10/2001 dacă condițiile acesteia sunt îndeplinite, cum este cazul în speță. Mai mult nu sunt aplicabile nici prevederile art. 18 din lege, imobilul în litigiu negăsindu-se în vreuna din situațiile acolo arătate. Transformarea unei întreprinderi de stat în societate comercială (Legea nr. 15/1990) urmată de privatizarea acesteia nu echivalează cu o înstrăinare a bunurilor imobile la care se referă art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Este nerelevant raportul juridic privind arendarea terenului în litigiu, sau perioada arendei, existența sau inexistența unui act de arendă din anul 1941. Din actul depus în fața instanței de recurs (fila 33) rezultă naționalizarea terenului o dată cu fabrica de cherestea.

Oricum nu recurenta trebuie să facă dovada modului juridic cum terenul a fost preluat la stat ci invers. În consecință motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 este întemeiat, deoarece instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii în materia dedusă judecății. Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis. Se va casa decizia atacată cu consecința respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței instanței de fond care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.I. împotriva deciziei nr. 1184 din 21 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și respinge apelul declarat de pârâta SC H. SA împotriva sentinței nr. 790 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.