ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3914/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 20

octombrie 2005 a Tribunalului Călărași a dispus în baza art,211 alin. (2) lit.

c) C. pen., condamnarea inculpatului T.P. la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a dispus

interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., începând cu

data rămânerii definitive a pedepsei și pană la terminarea executării pedepsei.

Instanța a luat act că partea

vătămată M.R.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost admisă cererea de despăgubiri

civile formulată de partea civilă M.D. și a fost obligat inculpatul către

această parte civilă la plata sumei de 31.500.000 lei (3150 RON) cu titlu de

despăgubiri civile reprezentând contravaloarea a 4.500 kg de floarea soarelui.

Inculpatul a fost, de asemenea,

obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință

penală, instanța a reținut în esență următoarea situație de fapt:

În luna octombrie a anului 2003,

inculpatul T.P. a cumpărat, prin act autentificat la notar, suprafața de 2,5

ha. Teren agricol extravilan de la numitul N.R.

Această suprafață de teren, anterior

fusese vândută de către proprietar, numitului M.D. încheindu-se cu acesta o

chitanță de mană.

La data de 22 martie 2004, partea

vătămată M.D. a formulat la Judecătoria Călărași, acțiune pentru constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între N.R. și

T.P.

Pronunțând sentința civilă nr. 1424

la data de 14 mai 2004, Judecătoria Călărași a admis acțiunea și constatând

nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare sus-menționat a dispus

repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării inculpatului să-i

lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2,5 ha. teren numitului N.R.

Inculpatul T.P., deși a luat cunoștință

de hotărârea instanței, știind că nu a înființat culturi pe suprafața în

litigiu, în ziua de 28 septembrie 2004, a mers la câmp pentru a recolta floarea

soarelui cultivată de partea vătămată M.D.

La fața locului, inculpatul i-a

găsit pe numiții A.I. și M.R.H. și spunându-le acestora că el este proprietarul

terenului și că are dreptul la o parte din recoltă le-a interzis acestora să

mai recolteze.

Această stare conflictuală a fost

adusă la cunoștința numitului M.D., care telefonic a anunțat organele de poliție.

Aceștia, ajunși la fața locului i-au îndrumat pe cei prezenți la rezolvarea pe

cale amiabilă a situației, în sensul de a se continua recoltarea, cantitatea de

floarea soarelui rezultată urmând să fie transportată la siloz, cântărită

pentru ca un eventual litigiu să aibă obiect cert.

Astfel, întreaga cantitate recoltată

a fost încărcată în camionul condus de M.R., urmând a fi transportată la siloz.

În cabina acestui camion s-a urcat

și inculpatul cu intenția de a însoți transportul pană la siloz.

Pe drum, inculpatul I-a cerut

șoferului să oprească camionul în dreptul locuinței fratelui inculpatului, R.G.,

sub pretextul că vrea să bea apă.

În momentul când a oprit mașina

inculpatul a pus mana pe un levier aflat în camion și amenințându-l cu el pe

șofer i-a cerut acestuia să coboare. De teamă să nu fie lovit șoferul a coborât

inculpatul coborând și el.

Inculpatul a început să desfacă o

parte din obloane, moment în care o parte din încărcătură a căzut.

Ca atare, instanța de fond a

constatat că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. proc. pen., dispunând

condamnarea inculpatului.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași

cât și inculpatul T.P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul greșitei aplicări a art. 64 C. pen., în legătură cu art. 71 C. pen.,

în sensul că pe durata executării pedepsei într-un loc de deținere I-au fost

interzise inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., printre

care și cel prevăzut de art. 64 lit. d), aspect care contrariu hotărârii C.E.D.O.

speța S. – P.

Totodată, parchetul a criticat hotărârea

judecătorească în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului,

apreciind că aceasta este insuficient față de modalitatea concretă în care

inculpatul a săvârșit fapta, față de antecedentele penale ale inculpatului.

Inculpatul a formulat apel împotriva

sentinței penale sus-menționate, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul

greșitei sale condamnări, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând sentința penală sub

aspectele învederate cat și din oficiu, Curtea de Apel București a constat că

primul motiv de apel invocat de parchet și însușit și de inculpat, referitor la

pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

Prin urmare, pronunțând sentința

penală nr. 35 la data de 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel București a dispus

admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și

inculpat. A desființat în parte sentința penală nr. 139 din 20 octombrie 2005 a

Tribunalului Călărași și rejudecând în fond a înlăturat pedeapsa accesorie

aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64 lit. c), d) și e)C. pen., cu

referire la art. 71 C. pen.

A apreciat instanța de apel că nu

pot fi primite criticile parchetului privind majorarea pedepsei aplicate inculpatului

și nici ale inculpatului referitoare la achitarea sa, instanța apreciind că

sunt nefondate.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând sentința

penală pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale

condamnări, solicitând casarea sentinței penale atacate și, pe fond achitarea

sa în temeiul art. 31 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

Examinând sentința penală atacată

sub aspectul criticilor formulate cat și din oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casați și Justiție constată că

recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că recursul inculpatului T.P. audiat fiind în instanță a

recunoscut că a solicitat numitului M.R.H., șoferul camionului, să oprească

camionul în fața locuinței fratelui inculpatului pentru a descărca recolta,

precum și faptul că a luat din mașină un levier pentru a deschide oblonul

mașinii.

Totodată, Curtea reține că din

întreg materialul cauzei rezultă fără echivoc că inculpatul l-a amenințat pe

șofer, acesta sub presiunea amenințării descărcând recolta de floarea soarelui.

Prin urmare, apreciază Înalta Curte

de Casație și Justiție că în mod corect au apreciat instanțele de  judecată

reținând în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. c) C. pen., vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită.

Ca atare, în acest context nu poate

fi primită cererea de achitare formulată de inculpat, Înalta Curte de Casație

și Justiție urmând a respinge recursul promovat de inculpat ca fiind nefondat,

menținând sentința penală atacată ca fiind temeinică și legală.

Față de critica formulată de

inculpat referitoare la faptul că învinuirea i-a fost adusă inculpatului fără a

fi asistat de un apărător, Curtea reține că în conformitate cu art. 171 C.

proc. pen., asistența juridică nu era obligatorie în acest caz, iar inculpatul

cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii a arătat că deși are apărător

ales nu dorește să fie asistat de acesta la acest act procedural.

Prin urmare și sub acest aspect

recursul apare ca fiind nefondat urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.P. împotriva

deciziei penale nr. 35 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr.

139 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului T.P.

Reține în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.,

și reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la un an

închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2006.