ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta K.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 700.000 EURO cu titlu daune morale pentru reclamantă și cei doi copii minori, pentru perioada 31 august 1979-22 decembrie 1989, timp în care au fost izolați de restul familiei pentru motive politice, reclamanta fiind obligată să muncească forțat fără a fi judecată și condamnată legal. Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 873 din 12 octombrie 2004 a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei. Instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea ținând seama de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990.

Acest act normativ prevede o procedură specială pentru stabilirea drepturilor, cererile depunându-se la comisiile constituite care emit hotărâre motivată, supusă căii de atac a contestației. Reclamanta a obținut recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor conferite de actul normativ citat. Această recunoaștere nu îi deschide reclamantei calea unei acțiuni de drept comun. Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 712 din 14 aprilie 2005. Instanța de apel a confirmat sentința instanței de fond prin aceea că reclamanta, întemeindu-și acțiunea potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 trebuia să urmeze procedura specială stabilită de actul normativ menționat, cu posibilitatea de a formula, împotriva deciziei Direcției generale de muncă și protecție socială, contestație la instanța de contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs susținând, în esență, nelegalitatea hotărârilor în ce privește compensația solicitată pentru persecuțiile politice la care a fost supusă. Recursul se privește ca nefondat. Instanțele au aplicat corect prevederile legale, Decretul-lege nr. 118/1990 la situația de fapt prezentată de reclamantă urmată de cererea de despăgubiri bănești întemeiată în baza actului normativ menționat. În adevăr, reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, ceea ce nu a dovedit că a făcut. În consecință instanțele au aplicat corect legea la situația de fapt și temeiul de drept invocate de reclamantă. Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 712 din 19 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 ianuarie 2006.