ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2006

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta K.E. a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor și a solicitat obligarea acestuia la

plata sumei de 700.000 EURO cu titlu daune morale pentru reclamantă și cei doi

copii minori, pentru perioada 31 august 1979-22 decembrie 1989, timp în care au

fost izolați de restul familiei pentru motive politice, reclamanta fiind

obligată să muncească forțat fără a fi judecată și condamnată legal.

Tribunalul București, secția a III a

civilă, prin sentința civilă nr. 873 din 12 octombrie 2004 a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că reclamanta

și-a întemeiat acțiunea ținând seama de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990.

Acest act normativ prevede o procedură specială pentru stabilirea drepturilor,

cererile depunându-se la comisiile constituite care emit hotărâre motivată,

supusă căii de atac a contestației. Reclamanta a obținut recunoașterea

calității de beneficiar al drepturilor conferite de actul normativ citat.

Această recunoaștere nu îi deschide reclamantei calea unei acțiuni de drept

comun.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă

nr. 712 din 14 aprilie 2005.

Instanța de apel a confirmat

sentința instanței de fond prin aceea că reclamanta, întemeindu-și acțiunea

potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 trebuia să urmeze procedura

specială stabilită de actul normativ menționat, cu posibilitatea de a formula,

împotriva deciziei Direcției generale de muncă și protecție socială,

contestație la instanța de contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta a declarat recurs susținând, în esență, nelegalitatea hotărârilor în

ce privește compensația solicitată pentru persecuțiile politice la care a fost

supusă.

Recursul se privește ca nefondat.

Instanțele au aplicat corect

prevederile legale, Decretul-lege nr. 118/1990 la situația de fapt prezentată

de reclamantă urmată de cererea de despăgubiri bănești întemeiată în baza

actului normativ menționat.

În adevăr, reclamanta trebuia să

urmeze procedura prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, ceea ce nu a dovedit

că a făcut.

În consecință instanțele au aplicat

corect legea la situația de fapt și temeiul de drept invocate de reclamantă.

Față de cele ce preced, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 712 din 19 aprilie 2005 a

Curții de Apel București, secția a IV a  civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 ianuarie 2006.