ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3744/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, N.S. și B.I. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1008 din 16 februarie 2006, prin care s-a soluționat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpați. Ca temei a contestației au invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. În acest sens, contestatorul N.S. a arătat că pentru termenul când a fost soluționat recursul, nu a fost legal citat în Israel, unde își are domiciliul.

În speță, deși s-a făcut dovada că procedura de citare s-a făcut prin intermediul Ministerului Justiției potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 236/1998 la dosar nu se găsește dovada de înmânare a citației, astfel că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în ceea ce-l privește pentru termenul din 26 ianuarie 2006, când s-a judecat cauza, aspect de natură să aducă o vătămare a intereselor sale legitime. Contestatorul B.I. a invocat, de asemenea, lipsa de procedură la data judecării cauzei 26 ianuarie 2006, nu a avut cunoștință de termen și a fost în imposibilitate de a se prezenta la proces. Contestatorul M.I. nu a motivat cererea inițială ci numai cu ocazia judecării contestației în vederea examinării admisibilității în principiu, considerând că, deși a fost prezent la judecarea recursului; admiterea contestației în principiu are efecte cu privire la toți inculpații.

Examinând îndeplinirea condițiilor de formă pentru admiterea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Contestație în anulare este calea extraordinară de atac pusă de lege la îndemâna părților care au fost judecate de instanța de recurs, în lipsă, cu procedura incompletă, sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta, motiv prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Este un instrument juridic care asigură respectarea drepturile procesuale de bază ale părților în proces și respectarea legalității în procesul penal. Dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., prevăd posibilitatea folosirii acestei căi extraordinare de atac, printre altele, și în situația în care inculpații, sau altă parte din proces nu au fost legal citate, fiind astfel în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare.

Citarea părților reprezintă o garanție a faptului că aceștia au cunoștință de termenul la care se va judeca dosarul respectiv, cât și o garanție a respectării drepturilor procesuale. O altă cerință a legii se referă la termenul în care poate fi introdu-să contestație, art. 388 C. proc. pen., prevăzând că, în situație contestației introduse în temeiul dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., termenul este de 10 zile de la data începerii executării, pentru persoana împotriva căreia se face executarea și de 30 de zile pentru celelalte părți. Ultima cerință legii se referă la împrejurarea dacă în susținerea cererii s-au depus acte noi și s-au invocat dovezi care sunt la dosar. Sunt trei condiții, cumulative, necesare examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Nu este suficientă invocarea motivului prevăzut de dispozițiile legale, în speță art. 385 lit. a) C. proc. pen., și introducerea în termen a contestației în vederea admiterii în principiu, ci și examinarea celei de-a treia condiție, care, aparent ar ține de fondul cauzei. În speță, în ceea ce-l privește pe contestatorul N.S. se constată că acesta a fost citat conform prevederilor C.E.A.J. în materie penală, adoptată la 20 aprilie 1954, la care România și Israelul sunt părți, convenție ce a fost ratificată de România prin Legea nr. 236/1998, citație ce s-a efectuat prin Ministerul Justiției, respectând și dispozițiile Legii nr. 302/2004. Contestatorului i s-a comunicat termenul din 26 ianuarie 2006, stabilit pentru judecarea recursului, dar nu s-a comunicat instanței îndeplinirea procedurii de citare conform art. 175 C. proc.

pen., ceea ce, aparent, ar echivala cu împrejurarea că nu a avut cunoștință de termen. O astfel de apreciere este eronată, întrucât la dosarul de recurs, s-a depus la data 25 ianuarie 2006, de către avocatul inculpatului un înscris în care acesta menționează „nu mă pot prezenta pentru termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar că din cunoștință de termen și că în dosar sunt reprezentat de d-nul avocat C.I., cer ca analizarea recursului să aibă în vedere toate motivele de recurs, pe care d-nul avocat va susține oral, cât și prin note scrise.” Această încunoștiințare a instanței de recurs denotă că inculpatul contestator N.S. a cunoscut termenul de judecată, a acceptat să fie reprezentat de avocat, și nu a solicitat un alt termen în vederea prezentării în instanță, astfel că procedura de citare se consideră a fi îndeplinită, așa cum a apreciat corect și instanța de recurs.

În context, drepturile sale procesuale nu au fost încălcate, nu i s-a produs un prejudiciu de natură a atrage după sine nulității hotărârii. Nefiind întrunite cumulativ celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Cu privire la contestația în anulare formulată de B.I. se constată că și aceasta este inadmisibilă, din examinarea cauzei rezultând că inculpatul a fost prezent la termenul de judecată intermediar din data de 30 octombrie 2003, iar apoi nu s-a mai prezentat, împrejurare în care Înalta Curte nu mai avea obligația să îl citeze, având termen în cunoștință. În fine, contestatorul M.I. a fost prezent la judecarea recursului, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., contestația la fond fiind, de asemenea, inadmisibilă. Susținerea apărătorului inculpatului că, deși situația relevată este reală, admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de ceilalți doi inculpați determină nulitatea întregii hotărâri, este contrară legii. Eventuala admitere în principiu a acestei căi extraordinare de atac nu poate avea efecte decât asupra persoanei care a folosit-o și care a invocat un motiv de încălcare a propriilor sale drepturi procesuale, cer efecte de desființare a hotărârii atacate numai în ceea ce îl privește. În concluzie, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de inculpații N.S., B.I. și M.I., cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare statului conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii M.I., N.S. și B.I. împotriva deciziei penale nr. 1008 din 16 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe fiecare contestator la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2006.