ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, la data de 4 martie 2005, reclamantul B.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea hotărârii

nr. 132 din 16 decembrie 2004, emisă de pârâtă și să fie obligată aceasta să-i

acorde drepturile ce decurg din calitatea sa de beneficiar al Legii nr.

189/2000, retroactiv, începând cu data de 1 martie 2001.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată,

adeverința nr. 1795/2004, eliberată de Primăria comunei Berveni, județul Satu

Mare, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând că a fost

refugiat între anii 1940 - 1945 și că în mod greșit drepturile decurgând din

această calitate, nu i-au fost acordate începând cu 1 martie 2001, data

formulării primei cereri.

Prin sentința civilă nr. 250 din 14

aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, menținând în

întregime hotărârea contestată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 132 din 16 decembrie 2004,

emisă de pârâtă, s-a admis în parte cererea formulată de petentul B.G., la data

de 26 octombrie 2004, recunoscându-i-se calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe lângă perioada 23 octombrie 1940 - 1

decembrie 1944 (stabilită, anterior, prin hotărârea pârâtei nr. 45 din 20 iunie

2002), și pentru perioada 1 decembrie 1944 - 6 martie 1945; a mai reținut

instanța de fond că, raportat la prevederile art. 5 din O.G. nr. 105/1999, în

mod corect a procedat pârâta, acordându-i reclamantului, drepturile legale

pentru ce-a de-a doua perioadă, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamantul B.G.,

criticând-o exclusiv cu privire la aspectul datei începând de la care i-au fost

acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, și solicitând modificarea

sentinței atacate, în sensul acordării drepturilor începând cu data de 1 martie

2001, când a formulat pentru prima dată o cerere de acordare a drepturilor

prevăzute de actul normativ sus menționat.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 5 din

O.G. nr. 105/1999, drepturile

prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare, începând cu

data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Cum cererea referitoare la cea din

urmă perioadă a fost depusă de recurentul-reclamant la data de 26 octombrie

2004, în mod corect a procedat intimata-pârâtă la acordarea drepturilor pentru

această perioadă, începând cu data de 1 noiembrie 2004, aceasta fiind luna

următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B.G.

împotriva sentinței civile nr. 250 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2006.