ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3478/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 septembrie 2003, reclamanta C.C. Ciolpani, județul Ilfov, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 930/2002, privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, în sensul anulării poziției nr. 33 din Anexa nr. 12 privind terenul în suprafață de 3858 mp și construcțiile aferente, reprezentând Service Țigănești și a poziției nr. 46 din aceeași anexă privind terenul și construcțiile aferente Complexului Comercial Țigănești.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că imobilele pentru care a fost atestat domeniul public al comunei Ciolpani la cele două poziții menționate din anexele hotărârii contestate, au fost achiziționate sau edificate din fondurile membrilor cooperatori și dreptul lor de proprietate a fost vătămat prin trecerea lor nelegală și abuzivă în proprietatea publică.

Prin sentința civilă nr. 8 din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada vătămării drepturilor cooperativei, nefiind depus titlul de proprietate asupra terenurilor.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 2925 din 10 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că nu au fost administrate toate probele necesare pentru lămurirea situației juridice a imobilelor și că nu au fost analizate apărările formulate de părțile în litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor indicate în acțiune.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 203 din 27 ianuarie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat parțial H.G. nr. 930/2002, în ceea ce privește pozițiile nr. 33 și nr. 46 din Anexa nr. 12 și a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor, în interesul pârâtului Guvernul României.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că pentru imobilele înscrise la pozițiile nr. 33 și nr. 46 din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 930/2002 a fost nelegal atestat domeniul public al comunei Ciolpani, întrucât acestea aparțin cooperativei reclamante, care a dovedit dreptul său de proprietate prin probele administrate în cauză.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere că imobilul reprezentând service a fost edificat de U.J.C.C. și C.C. Ciolpani, împrejurarea recunoscută de pârâtul Consiliul Local al comunei Ciolpani, prin întâmpinare. De asemenea, s-a reținut că bunul respectiv a fost înscris ca mijloc fix în patrimoniul reclamantei, pe baza procesului-verbal de recepție definitivă din 11 aprilie 1978, a situației de lucrări din luna octombrie 1980 și a adresei nr. 1467 din 17 aprilie 1978 a U.J.C.C. - Sectorul Agricol Ilfov.

Referitor la terenul și construcțiile de la poziția nr. 46, s-a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei a fost dovedit cu procesele-verbale de recepție și situațiile de lucrări întocmite pentru bunurile respective, care s-au aflat în patrimoniul său ca mijloace fixe.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Guvernul României a solicitat casarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

În dezvoltarea recursului s-a arătat că hotărârea de atestare a domeniului public local nu are efect constitutiv de drept de proprietate și a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 și art. 76-80 din Legea nr. 24/2000, pe baza hotărârii nr. 22 din 25 august 1999 a Consiliului Local al comunei Ciolpani de aprobare și de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public al comunei. Recurentul a susținut că necontestarea acestei hotărâri de către intimata-reclamantă, constituie un fine de neprimire a acțiunii în anulare, fiind greșit apreciată ca nerelevantă de instanța de fond.

Modul de aplicare a Legii nr. 213/1998 a fost criticat de recurent, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere natura juridică și efectele actului administrativ contestat, pentru că a constatat vătămarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, deși atestarea domeniului public local nu a modificat regimul juridic al bunurilor și pentru cenzurarea valabilității titlului de proprietate al comunei Ciolpani, trebuia sesizată instanța de drept comun, competentă să compare titlurile de proprietate înfățișate de părți.

În recursul declarat de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor s-a susținut că a fost greșit admisă acțiunea în anulare parțială a H.G. nr. 930/2002, în condițiile în care actul a fost adoptat cu respectarea normelor de tehnică-legislativă și a celor privind proprietatea publică, iar intimata-reclamantă nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor și vătămarea adusă acestui drept prin actul contestat, pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 213/1998.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public al comunei Ciolpani a fost adoptată de Guvernul României, în baza art. 107 din Constituție și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fiind un act administrativ de autoritate, supus controlului instanței de contencios administrativ.

Fundamentarea juridică a acestui act administrativ dovedește că, indiferent de titlul său, este un act de calificare a bunurilor ca aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale.

Legea nr. 215/2001 a prevăzut expres în art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (3), competența Guvernului de a adopta actele de clasare și de defalcare a bunurilor, în raport cu interesul național sau local căruia îi sunt afectate, precum și procedura specială de defalcare și de trecere în patrimoniul unității administrativ-teritoriale a bunurilor de interes local finalizată printr-o hotărâre a Guvernului.

Hotărârea adoptată de Guvern în cadrul acestei proceduri este un act de delimitare a domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor și pentru contestarea în justiție nu este relevant dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, dat fiind că aparține categoriei juridice a actelor administrative pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres în art. 23, controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

În consecință, recurenții au susținut neîntemeiat că trebuia sesizată instanța de drept comun printr-o acțiune în revendicare imobiliară, în condițiile în care intimata-reclamantă a contestat calificarea bunurilor ca aparținând domeniului public și acțiunea sa de anulare a actului administrativ de calificare are un alt obiect și o altă cauză juridică decât cererea de revendicare.

De asemenea, recurenții au susținut neîntemeiat existența unui

fine de neprimire

a acțiunii față de necontestarea în justiție de către intimata-reclamantă a Hotărârii nr. 22 din 25 august 1999, prin care Consiliul Local al comunei Ciolpani și-a însușit inventarul bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale pentru care exercită autoritatea deliberativă.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, însușirea inventarului bunurilor din domeniul public de interes local este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public.

Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a stabilit corect că un asemenea act nu produce efecte juridice proprii și nu este constitutiv de drepturi reale, întrucât este supus aprobării prin actul de autoritate pentru care este competent Guvernul României. Legalitatea acestui act preparator a fost corect analizată în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în cadrul litigiului privind anularea actului administrativ de finalizare a procedurii de delimitare a domeniului public aparținând unității administrativ-teritoriale.

Referitor la dreptul de proprietate al intimatei-reclamante, se reține că instanța de fond a examinat toate înscrisurile depuse în cauză, stabilind corect situația de fapt și regimul juridic al bunurilor de la pozițiile nr. 33 și nr. 46 din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 930/2002.

Concluzia instanței de fond, că aceste bunuri aparțin intimatei-reclamante, a fost criticată fără temei de către recurenți, care nu au dovedit susținerile lor privind existența dreptului de proprietate al comunei Ciolpani.

Parte în litigiu, comuna Ciolpani nu a administrat probe privind modul de dobândire a proprietății bunurilor respective, indicând ca titlu Legea nr. 213/1998, deși pct. III din anexa legii se referă numai la acele bunuri care prin natura lor sau prin efectul legii aparțin domeniului public, condiție care nu era îndeplinită în cauză.

Intimata-reclamantă a dovedit că imobilele de la pozițiile nr. 33 și nr. 46 din Anexa nr. 12 au fost dobândite anterior anului 1989 și s-au aflat în patrimoniul său ca mijloace fixe, necesare pentru realizarea scopului și obiectului specific de activitate, reprezentând proprietatea organizațiilor cooperatiste.

În acest mod, intimata-reclamantă a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind existența dreptului său de proprietate și vătămarea adusă prin actul administrativ contestat în cauză.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 203 din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.