ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 1805 din 27 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc A.P. adresată

Primarului General al Municipiului București, petiționarii K.A.V. și S.B.D.C.

au solicitat ca în temeiul art. 20 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 să le fie

restituit în natură imobilul (construcție cu parter înalt și subsol și 391 mp

teren aferent).

Petiționarii au susținut că imobilul

a fost proprietatea bunicii lor materne B.M. a cărei fiică B.M.A. (decedată la

12 mai 1980) a fost mama lor.

Deși imobilul a fost expropriat

pentru cauză de utilitate publică, el există și în prezent, apartamentele fiind

vândute chiriașilor conform Legii nr. 112/1995.

Prin Dispoziția nr. 2901 din 13 mai

2004, comunicată petenților la 22 iulie 2004, emisă de Primarul General al

Municipiului București s-a respins notificarea formulată de petiționari pe

motivul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece a fost

expropriat pentru cauze de utilitate publică anterior anului 1940.

La data de 5 august 2004, reclamanții

K.A.V. și S.B.D.C. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2901 din

13 mai 2004 emisă de pârât, solicitând anularea acesteia și restituirea în

natură a imobilului menționat în notificare.

În motivarea contestației,

reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat de Statul Român, la început

numai în mod scriptic, invocându-se cauza de utilitate publică. În fapt, cauza

de utilitate publică nu a fost realizată niciodată, imobilul existând în

prezent, iar autoarea lor l-a deținut și a plătit taxele și impozitele aferente

până în anul 1951 când a fost preluat abuziv de către autoritățile comuniste.

În mod greșit s-a reținut prin

dispoziția contestată că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 392 din 14 aprilie2005, a

respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că dispoziția nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de pârât este legală întrucât

imobilul fiind expropriat în anul 1940, anterior perioadei 6 martie 1945-22

decembrie 1989, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia

nr. 187 din 10 mai 2006, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recurs reclamanții K.A.V. ȘI S.B.D.C., invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin, în esență, că

atât instanța de fond cât și instanța de apel au ignorat prevederile Legii nr.

1378 din 17 octombrie 1864 care impunea anumite condiții pentru a opera

exproprierea, condiții ce nu au fost respectate în legătură cu imobilul ce a

aparținut autoarei lor, ceea ce demonstrează preluarea abuzivă de către stat a

bunului imobil și aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Conform înscrisului intitulat

„Declarație” eliberat de Arhivele Statului și aflat la fila 14 din dosarul de

fond, la data de 16 februarie 1944, B.M. (bunica reclamanților) a fost chemată

înaintea Comisiei pentru Înființarea Cărților Funciare în București în vederea

intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București,

ocazie cu care aceasta declara că este în imposibilitate de a prezenta actele

de proprietate asupra imobilului menționat deoarece acestea se află la Primăria

Municipiului București, respectiv la Serviciul Contenciosului sectorul IV Verde

și formează obiectul dosarului nr. 296/1930, iar la secția tutelară a

Tribunalului Ilfov, formează obiectul dosarului nr. 196/1930.

Rezultă din înscrisul menționat că

imobilul ar fi fost anterior expropriat de către stat, respectiv în anul 1930,

iar o expropriere realizată la momentul anului 1930 era supusă prevederilor

Legii nr. 1378 din 17octombrie 1864 pentru Espropriație în cazul de utilitate

publică, dar și prevederilor Constituției din anul 1923 în vigoare la acel

moment.

Conform art. 13 din menționata lege

„Espropriațiunea pentru cauza de utilitate publică se face numai prin hotărâre

judecătorească. Sub nici un cuvânt și sub nici un titlu, tribunalele ordinare

nu vor putea fi înlocuite prin administrațiune sau prin tribunale

administrative, afară de cazurile prevăzute prin legi”.

În speță, cu privire la imobilul ce

a fost proprietatea autoarei reclamanților nu s-a efectuat o expropriere, în

condițiile în care nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească în acest sens

așa cum prevedeau dispozițiile legale menționate în vigoare în anul 1930.

Imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, mult mai târziu, în anul

1951, fără a exista un titlu în acest sens.

În realitate, M.B., autoarea

reclamanților, a continuat să locuiască în imobil din anul 1930 până în anul

1951, dovada acestui fapt reprezentând-o împrejurarea că aceasta a fost chemată

în anul 1944 la Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare pentru

intabularea dreptului de proprietate cu privire la imobil și a plătit

impozitele și taxele pentru imobil în perioada 1942-1951, așa cum rezultă din

adresa nr. 428 din 5 august 2004 eliberată de Direcția de Impozite și Taxe

Locale a sectorului 1 București aflată la fila 5 din dosarul de fond.

Rezultă, așadar, că în ceea ce

privește imobilul situat în București, cauza de expropriere nu s-a realizat

niciodată pentru că nu a existat o hotărâre judecătorească care să fi declarat

exproprierea, iar preluarea imobilului de către autoritățile comuniste în anul 1951

a fost o preluare abuzivă, fără titlu a imobilului.

De aceea, în speță sunt aplicabile

prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005 în M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005,

care statuează că această lege se aplică imobilelor preluate în mod abuziv și

procedează la o clarificare a noțiunii de „imobile preluate în mod abuziv”:

„prin imobile preluate abuziv se înțelege (...) orice alte imobile preluate de

stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la

data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de

dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”.

Cum imobilul în litigiu a fost

preluat de către statul comunist în mod abuziv în anul 1951 (dată până la care

autoarea reclamanților a plătit taxele și impozitele pentru acesta), în mod

greșit instanța de apel ca și instanța de fond au reținut că imobilul fiind

expropriat în anul 1940, anterior perioadei de 6 martie 1935-22 decembrie 1989,

nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 și că reclamanții nu au

calitatea de persoane îndreptățite de a beneficia de prevederile acestei legi.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând nelegalitatea hotărârilor pronunțate,

recursul declarat în cauză se privește ca fiind întemeiat așa încât, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi

admis cu consecința casării ambelor hotărâri și în fond, se va admite

contestația formulată de reclamanți, se va anula dispoziția nr. 2901 din 13 mai

2004 emisă de pârât și se va constata că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție, conform Legii

nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții: K.A.V. și S.B.D.C. împotriva deciziei nr. 187 din 10 mai 2006 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează atât decizia atacată cât și

sentința nr. 392 din 14 aprilie2005 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, și în fond:

Admite contestația formulată de

reclamanți împotriva dispoziției nr. 2901 din 13 mai 2004 emisă de Primarul

General al Municipiului București, pe care o anulează și constată că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în București, (construcție și 391 mp teren), conform Legii nr.

10/2001 „modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2007.