ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1682/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iulie 2001, reclamanții D.C.G.I., D.V., H.M.D.G. și S.I.Ș. au chemat în judecată pe pârâții Spitalul Rural Niculești și Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, solicitând Tribunalului Dâmbovița obligarea pârâților la restituirea în natură, conform Legii nr. 10/2001, a imobilului compus din teren în suprafață de 2,67 ha, 2 clădiri (secții medicale denumite „Interne” și „Pediatrie”) și diverse construcții anexe. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților dr. I.M. și A.M., care au cumpărat imobilul (cu destinația de conac) prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 39878/1928, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu „după venirea comuniștilor”, în prezent are destinația de spital rural, iar la notificările depuse conform Legii nr. 10/2001, pârâții chemați în judecată nu au răspuns.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3871 din 29 aprilie 2002, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița și a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Rural Niculești, pe care l-a obligat să restituie în natură reclamanților imobilele compuse din două corpuri de clădire („Interne” și „Pediatrie”), precum și terenul aferent în suprafață de 2,67 ha, astfel cum au fost identificate în expertiza și schițele anexă întocmite de expert ing. A.D. în dosarul nr. 11024/2000 al Judecătoriei Târgoviște, imobile situate în localitatea Movila, comuna Niculești, județ Dâmbovița.

Având în vedere probatoriile administrate în cauză, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada că autorii lor au fost proprietarii imobilelor solicitate a le fi restituite, preluate fără titlu, astfel că nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățiți să primească în natură imobilele, identificate prin expertiza întocmită în dosarul nr. 11024/2000 al Judecătoriei Târgoviște. A fost înlăturată apărarea pârâtului, potrivit căreia nu are calitate de unitate deținătoare, prin hotărârea Consiliului Local Niculești nr. 22/1999 imobilul a intrat în domeniul public al comunei Niculești, cu motivarea că potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu titlu valabil, situație ce nu regăsește în cauza de față, în care imobilele au fost preluate fără titlu.

Apelul declarat împotriva sentinței de către Spitalul Rural Niculești, prin care pârâtul a susținut că nu este „deținător” al imobilului revendicat, proprietatea publică a comunei Niculești conform Hotărârii nr. 22/1999 emisă de Consiliul Local al comunei Niculești în baza Legii nr. 213/1998, și ca atare nu poate fi obligat să restituie un bun proprietatea altuia, a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei nr. 69 din 15 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în dosarul nr. 4975/2002. Instanța de apel a apreciat că apelantul este persoana juridică în a cărei folosință se află imobilele revendicate, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 notificarea se adresează persoanei juridice deținătoare a imobilului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul pârât Spitalul Rural Niculești. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în fazele procesuale anterioare în baza Hotărârii nr. 22/1999 a Consiliului Local Niculești prin care imobilul în litigiu a fost trecut în domeniul public local. Recurentul susține că această hotărâre administrativă nu este lipsită de eficiență juridică, deoarece nu a fost anulată de către emitent și nici nu a fost constatată nulitatea prin hotărâre judecătorească. În recurs au fost depuse la dosar H.G.

nr. 867 din 16 august 2002 prin care imobilele în care își desfășoară activitatea Spitalul Rural Niculești a fost trecut în domeniul public al județului Dâmbovița și administrarea Consiliului județean Dâmbovița; Hot. nr. 23 din 25 august 2003 a Consiliului Local Niculești privind înființarea Centrului de Asistență Medico-Social Niculești, instituție publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Spitalului Rural Niculești, emisă în baza O.G. nr. 70/2002; Hot. nr. 85 din 8 decembrie 2003 privind acordul Consiliului județean Dâmbovița pentru trecerea din domeniul public al județului Dâmbovița în domeniul public al localității Niculești a Spitalului Rural Niculești (reorganizat în Centrul de Asistență Medico-Social Niculești).

În raport de actele administrative menționate a fost inițial citat în cauză Consiliului județean Dâmbovița, cu mențiunea de a preciza „dacă își însușește recursul declarat de Spitalul Rural Niculești”, Consiliului județean comunicând instanței că nu își însușește recursul declarat în cauză deoarece imobilul în litigiu a rămas inventariat în domeniul public al comunei Niculești. Prin încheiere interlocutorie, pronunțată în condițiile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a dispus citarea în cauză în calitate de recurenți-pârâți a Centrului Medico-Social Niculești (continuator al Spitalului Rural Niculești, a Consiliului Local Niculești și a Primăriei comunei Niculești.

Recurentul Centrul Medico-Social Niculești a depus în completarea motivului inițial de recurs precizări în cuprinsul cărora a susținut nelegalitatea soluției de restituire în natură a construcțiilor noi, edificate de recurent și a suprafețelor de teren aferente acestora, a invocat prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, iar la termenul de dezbateri a depus înscrisuri în raport cu care a susținut că reclamanții nu au calitate de „persoane îndreptățite” în sensul Legii nr. 10/2001. În condițiile în care, criticile invocate peste termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

vizează lipsa calității reclamanților de a pretinde măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 sau întinderea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate a fi restituite în natură, precum și incidența Legii nr. 247/2005, act normativ de imediată aplicare, Curtea apreciază că reprezintă motive de ordine publică [art. 306 alin. (2) C. proc. civ.]. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele: Motivul formulat de Spitalul Rural Niculești, antecesorul Centrului Medico-Social Niculești, privind lipsa calității procesuale pasive, de „unitate deținătoare” nu a mai fost susținut cu ocazia dezbaterilor și nu este fondat.

Chiar dacă, la data promovării cererii de chemare în judecată, față de Hotărârea nr. 22/1999 Consiliului Local Niculești imobilul era atestat ca făcând parte din bunurile proprietatea publică a localității, transmisiunile ulterioare, repetate, operate prin acte administrative ce privesc atât titularul dreptului de administrare, precum și reorganizarea Spitalului Rural Niculești în Centrului Medico-Social Niculești, instituție publică cu personalitate juridică aflată, conform art. 1 din H.G. nr. 412/2003 în subordinea autorităților administrației publice locale, exclud incidența în cauză a motivului privind lipsa calității procesuale pasive.

Aceste transmisiuni intervenite în cursul procesului, asociate cu introducerea în cauză în calitate de recurenți pârâți a Consiliului Local Niculești și a Primăriei comunei Niculești, prin primar, care și-au însușit această calitate (fila 142 dosar recurs), dispusă prin încheierea interlocutorie, au generat o situație inedită din punct de vedere procedural, respectiv introducerea în cauză, direct în recurs în calitate de pârâtă și a altei persoane (unitatea administrativ teritorială) decât cea chemată în judecată prin acțiunea introductivă. Ineditul situației este însă determinat și de impreciziunea actelor normative ale guvernului, în baza cărora a fost înființat Centrul Medico-Social Niculești.

O.G. nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local prevede în art. 1 alin. (1) că terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare de interes județean sau local fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale și în administrarea, după caz, a consiliilor județene sau a consiliilor locale. H.G.

nr. 412/2003 pentru aprobarea Normelor privind organizarea, funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico-sociale prevede în art. 5 alin. (1) că bunurile (fără distincție între bunurile imobile și cele mobile) „aflate în administrarea unităților sanitare care se reorganizează trec în administrarea unităților de asistență medico-sociale, conform protocolului de predare-primire încheiate între acestea”, conferind astfel dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică ale unității administrativ teritoriale (inclusiv asupra imobilelor) instituțiilor sanitare de interes public care au urmat procedura de reorganizare reglementată prin aceste hotărâri de guvern. Centrului Medico-Social Niculești a fost înființat, prin reorganizarea Spitalului Rural Niculești, în baza art. 11 din O.G.

nr. 70/2002, dar și a prevederilor H.G. nr. 412/2003 care îi conferă nu doar un simplu drept de folosință asupra bunurilor afectate funcționării sale ci chiar dreptul de administrare. Or, în accepțiunea Legii nr. 10/2001 sintagma de „unitate deținătoare” desemnează și entitatea cu personalitate juridică care administrează bunurile imobile proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale. Impreciziunea și imprevizibilitatea actelor normative menționate justifică în prezenta cauză aprecierea că au calitate de „unitate deținătoare” atât Centrul Medico-Social Niculești, cât și unitatea administrativ teritorială (denumită în mod uzual, dar și în cuprinsul Legii speciale de reparație, art. 20 alin. (3) din Lege „primărie”).

La termenul de dezbateri, recurentul a invocat lipsa calității reclamanților de „persoane îndreptățite”, respectiv lipsa calității procesuale active de a pretinde restituirea imobilului. În susținerea motivului de ordine publică, a depus contractul de schimb autentificat sub nr. 1924/1941 intervenit între Primăria comunei Vulpești, județul Ilfov și bunicii reclamanților (I. și A.M.) cu privire la două suprafețe de teren (7489 mp terenul oferit la schimb de primărie și 7493 mp terenul familiei M.) în scopul (art. 4 alin. 2 din contract) ca pe terenul primit A. și I.M. „să construiască un așezământ de binefacere, care să cuprindă o cantină școlară, un dispensar, o baie populară și dacă mijloacele vor permite, un mic orfelinat de copii)”.

De asemenea, a fost depus contractul autentificat sub nr. 1166/1945, „act de comodat”, prin care moștenitoarele defunctului I.M. au dat în folosință Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, pe durată de 29 de ani începând de la 23 aprilie 1943, cu titlu gratuit, imobilul construcție, a cărui compunere este consemnată în cuprinsul contractului, edificat pe terenul primit în cadrul schimbului imobiliar efectuat în anul 1941, instituindu-se și anumite condiții legate de menținerea caracterului de utilitate publică, denumirea așezământului șa. Prin concluziile scrise formulate de intimatul reclamant S.I.Ș., acesta nu a contestat că, în realitate titlurile care atestă dreptul de proprietate al autorilor asupra imobilului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001, sunt cele depuse de recurent la termenul de dezbateri (contractul de schimb și cel de comadat) și nu titlurile invocate inițial prin notificare și care au fost avute în vedere de instanțele anterioare.

Susținerea recurentului, în sensul că actul juridic autentificat sub nr. 1166/1945, contrar denumirii, act de comodat, prin clauzele pe care le cuprinde relevă voința comodanților de a dona comunității așezământul medico-social, nu este întemeiată. Contractul de donație, reprezentând o liberalitate, dacă nu există certitudinea că părțile au convenit o liberalitate, un transfer de proprietate cu titlu gratuit, nu pot fi aplicabile regulile prevăzute pentru liberalități care, fiind excepționale, sunt supuse unei interpretări restrictive. Potrivit art. 979 C. civ. termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului iar, conform art. 983 C. civ., când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Or, în prezenta cauză, actul juridic nu numai că este expres denumit „act de comodat” dar cuprinde și clauze specifice (art. 1560 C. civ.) acestui tip de contract, respectiv perioada de timp pentru care s-a convenit între părțile contractante remiterea spre folosință gratuită a imobilului, clauzele la care face referire recurentul nepermițând, având în vedere regulile de interpretare menționate, aprecierea că natura juridică a convenției este aceea a unui contract de donație. În consecință, intimații reclamanți sunt persoane îndreptățite, în calitate de moștenitori ai proprietarilor deposedați abuziv prin nerestituirea imobilului la expirarea termenului prevăzut în contractul de comodat, discutabilă fiind întinderea și felul măsurilor reparatorii ce li se cuvin a fi acordate în temeiul legii speciale de reparație.

În condițiile în care în cuprinsul contractului de comodat se compune dintr-un singur corp de clădire alcătuit „dintr-un total de 22 camere (…)”, se impune suplimentarea probatoriului, efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea și individualizarea clădirii proprietatea autorilor reclamanților, în raport de titlurile de proprietate depuse în cadrul probei cu înscrisuri (art. 305 C. proc. civ.) în etapa procesuală a recursului, în limitele căreia se justifică restituirea în natură conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 și a art. 10 din același act normativ. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și a dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Rural Niculești, continuat de Centrul de Asistență Medico-Social Niculești, Consiliul local Niculești și Primăria Comunei Niculești împotriva deciziei nr. 69 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.