ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2099/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 545 din 3 decembrie 2001, reclamantul Z.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Întreprinderea de Morărit și Panificație, Consiliul Local Vârvor, A.P.A.P.S.

Dolj și Prefectura Județului Dolj pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate valoarea corespunzătoare a imobilului, moară țărănească, situată pe un teren în suprafață de 2156 mp în comuna Vârvor, județul Dolj, Ministerul Finanțelor Publice să fire obligat să emită titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, să fie obligată A.P.A.P.S., filiala Dolj să emită decizie motivată în temeiul căreia să primească acțiuni corespunzător valorii imobilului, să fie obligați Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Dolj să acorde despăgubiri bănești, ce urmează a fi fructificate în condițiile art. 40 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că, după apariția Legii nr. 10/2001 a notificat pe fiecare din cei patru pârâți, în calitatea sa de persoană îndreptățită pentru obligarea la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător valorii imobilului moară, în situația în care acestea nu mai există în prezent sau restituirea în natură. A mai susținut reclamantul, în susținerea acțiunii sale, că imobilul a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, deși nu prezenta caracteristicile unei mori din categoria celor supuse naționalizării, iar utilajele morii au fost demontate și înstrăinate către alte mori care aparțineau statului, în timp ce clădirea morii a fost demolată, materialul rezultat fiind utilizat la ridicarea altei construcții din comuna Vârvor.

Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului și a construcțiilor ce se mai găsesc din moara respectivă, precum și pentru evaluarea valorii morii și a utilajelor și a instalațiilor ce au aparținut acesteia. Prin sentința civilă nr. 243 din 13 mai 2003, Tribunalul Dolj a admis în parte contestația în ceea ce privește construcțiile, formulată de reclamantul Z.I., a constatat valoarea actuală a imobilelor construcții în litigiu de 583.031.760 lei, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să emită titluri de valoare nominală în favoarea reclamantului, corespunzător acestei valori, a respins acțiunea față de pârâtele Prefectura Dolj și A.P.A.P.S.

București. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolj a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, construcția moară, construcțiile aferente, magazia, șopronul, clădirea anexă pentru motor și fântâna nu mai există fizic, fiind demolate, astfel că reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii în echivalent bănesc, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să emită titluri de valoare nominală în favoarea contestatorului. În ceea ce privește solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii și pentru utilajele morii, a reținut instanța de fond că aceasta nu este întemeiată, utilajele respective neexistând fizic în patrimoniul Primăriei comunei Vârvor.

Acțiunea a fost respinsă față de Prefectura județului Dolj și A.P.A.P.S. București, instanța reținând că acestea nu au calitate procesuală în cauza de față, întrucât nu le incumbă vreo obligație în ceea ce privește realizarea dreptului pretins de contestator. Împotriva sentinței civile nr. 243 din 13 mai 2003 a Tribunalului Dolj, au formulat apel atât reclamantul Z.I., cât și pârâta D.G.F.P. Dolj. În motivarea apelului său, reclamantul a susținut, în esență, că în mod greșit a reținut instanța că instalațiile au fost casate și înlocuite, neexistând nici o dovadă în acest sens, că, în fapt, aceste utilaje există în patrimoniul pârâtei SC M.S. SA, impunându-se, deci, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și pentru acestea.

Pârâta D.G.F.P. Dolj a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, excepția prematurității cererii, având în vedere că deținătorul imobilului Primăria Vârvor, nu a răspuns notificării reclamantului printr-o dispoziție motivată. Prin decizia civilă nr. 381 din 28 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat sentința atacată, în sensul că a constatat valoarea de expertiză a întregului imobil moară (construcție), de 583.031.760 lei, în raport de care vor fi acordate măsurile reparatorii conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; a respins apelul formulat de pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul formulat de pârâtă, că reclamantul a formulat în termen notificarea, dar Primarul comunei Vârvor nu a răspuns în termen prin dispoziție motivată, astfel că reclamantul a fost îndreptățit să formuleze prezenta acțiune.

În ceea ce privește apelul reclamantului, instanța de apel a reținut că susținerile acestuia sunt întemeiate, având în vedere că nu s-a făcut dovada casării sau înlocuirii utilajelor morii, ci moara fiind integral demolată, utilajele acesteia au fost transferate altor mori de același tip, astfel că se impunea ca reclamantului să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent și pentru aceste utilaje. Împotriva deciziei nr. 381 din 28 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj. În motivarea recursului, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția prematurității cererii, față de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada că odată cu notificarea a depus toate actele doveditoare sau că acesta nu i-a răspuns, iar legea nu sancționează în nici un fel unitatea deținătoare, astfel că termenul de 60 zile este un termen de recomandare și nu de decădere.

Totodată, a mai susținut pârâta D.G.F.P. Dolj în motivarea recursului său, acordarea măsurilor reparatorii, în ceea ce privește utilajele morii, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, că, în speță, utilajele respective au fost evaluate doar pe baza procesului-verbal de preluare a morii, la data naționalizării, acestea neexistând fizic sau în cazul în care acestea există, nu au fost identificate. De asemenea, a mai menționat pârâta, în susținerea motivului de recurs referitor la modul în care instanța de apel a acordat măsurile reparatorii, în mod greșit a fost dispusă acordarea acestor măsuri și cu privire la construcția moară, față de împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948, pct. 50, cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul este nefondat. În primul rând, este de reținut că acest recurs nu a fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. Susținerile recurentei ar putea fi interpretate că s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar acestea sunt vădit nefondate, pentru considerentele ce succed. În mod corect a reținut instanța de apel că reclamantul a formulat în termen notificarea către Primăria comunei Vârvor, că Primarul comunei Vârvor nu a răspuns în termen prin dispoziție motivată, în speță nefiind aplicabile art. 28 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluționării apelului), având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că Primăria comun ei Vârvor i-ar fi solicitat reclamantului completarea actelor depuse odată cu notificarea.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din prevederile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cum reclamantul a adresat notificare Primăriei comunei Vârvor și cum aceasta nu a răspuns solicitării formulate în termenul prevăzut de lege, este nefondată critica pârâtei cu privire la acest aspect, întrucât conduita culpabilă a persoanelor notificate, care nu s-au conformat legii prin a emite o decizie sau dispoziție motivată nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanelor solicitante. În ceea ce privește critica privind acordarea măsurilor reparatorii este de reținut că aceasta nu a format obiectul apelului declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj, astfel că aceasta nu mai poate omisso media, peste calea de atac a apelului să o deducă judecății recursului, astfel că demersul judiciar al părții cu privire la acest aspect este inadmisibil.

Nu poate fi reținută nici critica formulată de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice la termenul din 24 februarie 2006 și care vizează aspectul de ordine publică referitor la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului Ministerului Finanțelor Publice, deși apelul a fost formulat de D.G.F.P. Dolj pentru acest minister, astfel că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în contradictoriu cu D.G.F.P. Dolj și nu cu Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a obține îndreptarea unei astfel de omisiuni, pârâta D.G.F.P. Dolj (în baza mandatului nr. 12395 din 16 februarie 2004 acordat de Ministerul Finanțelor Publice, fila 5 dosar recurs) sau Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut la dispoziție calea îndreptării erorii materiale prevăzute de art. 281 și urm. C. proc.

civ., criticile astfel formulate nevizând o eroare de judecată. Față de considerentele expuse, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. împotriva deciziei civile nr. 381 din 28 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2006.