ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamanta I.M. a chemat în judecată Inspecția Piscicolă din cadrul Ministerului Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând anularea deciziilor nr. 68 din 6 aprilie 2005 și nr. 69 din 6 aprilie 2005, cu suspendarea efectelor acestora, până la soluționarea acțiunii și cheltuieli de judecată. Reclamanta a motivat că deciziile contestate încalcă prevederile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 92/2005 și nu fac referire la sumele ce au fost reținute din salariu pentru plata impozitului, fondul de sănătate și C.A.S. Prin sentința civilă nr. 162/CA din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta I.M., cu motivarea că măsura luată de pârâtă, prin emiterea celor două decizii contestate, nu încalcă prevederile Legii nr. 189/1999.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, I.M., care a motivat, în esență, că deciziile contestate au fost emise în mod nelegal, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres ca funcționarii publici să-și păstreze salariul de bază avut în luna ianuarie 2005, indiferent dacă acesta este calculat în mod corect sau nu. Recursul este nefondat. Pe excepția de tardivitate, se reține că pârâta Inspecția Piscicolă a primit „Raportul de audit privind auditul activităților Inspecției Piscicole”, în urma analizei și avizării obligatorii de către dl. ministru G.F., la data de 15 martie 2005, astfel cum rezultă și din adresa Direcției de Audit Public Intern din cadrul M.A.P.D.R.

nr. 48206 din 14 martie 2005. Având în vedere faptul că decizia nr. 68 și decizia nr. 69 au fost emise la 6 aprilie 2005, se reține că a fost respectat termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Deciziei nr. 68 din 6 aprilie 2005 și deciziei nr. 69 din 6 aprilie 2005 nu le sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. (2) lit. e) și lit. f) din Legea 53/2003 - Codul muncii, deoarece, în această situație, nu este vorba despre decizia prin care instituția angajatoare aplică o sancțiune salariatului ce a săvârșit o abatere disciplinară și, mai mult, nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui raport de muncă ce cade sub incidența Codului muncii.

Raportul juridic dintre funcționarul public I.M. și instituția publică din subordinea administrației publice centrale, Inspecția Piscicolă, este un raport de serviciu, fiind guvernat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Conform art. 73 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, „împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ”, mențiune cuprinsă în decizia nr. 68 din 6 aprilie 2005. Prin trimiterea cu caracter general pe care legiuitorul o face la instanța de contencios administrativ, este lăsată funcționarului public, posibilitatea de a decide procedura pe care o alege, raportat atât la prevederile Legii nr. 188/1999, cât și la cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Decizia nr. 68 din 6 aprilie 2005 nu poate fi nulă, atâta timp când la emiterea ei au fost respectate prevederile legale. Cele două decizii au fost emise în baza constatărilor și concluziilor continuate în Raportul de audit intern, astfel încât lovirea de nulitate a deciziei nr. 68 din 6 aprilie 2005, în eventualitatea constatării sale, nu produce efecte și asupra Raportului de audit, ale cărui recomandări au fost însușite de către Inspecția Piscicolă și trebuiau duse la îndeplinire. Art. 1 din decizia nr. 68 din 6 aprilie 2005 nu retrage calitatea de funcționar public, deoarece nu sunt aplicabile prevederile Secțiunii a III-a din Legea nr. 188/1999 - „Încetarea raportului de serviciu”, iar reclamanta I.M.

nu se afla în nici una din situațiile enumerate limitativ de art. 84 - 89 din actul sus menționat. Prin art. 1 al deciziei nr. 68 din 6 aprilie 2005 se revine asupra actului emis anterior de instituția angajatoare, Inspecția Piscicolă, în sensul respectării prevederilor H.G. nr. 1209/2003, privitoare la treapta de salarizare corectă. Conform art. 75 din Legea nr. 188/1999, modalitățile modificării raportului de serviciu sunt următoarele: delegare, detașare, transfer, mutarea în cadrul altui compartiment al autorității și instituției publice, exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere. Având în vedere faptul că, prin decizia nr. 68 din 6 aprilie 2005, s-a realizat încadrarea reclamantei I.M., pe treapta de salarizare corespunzătoare conform H.G.

nr. 1209/2003, rezultă că această situație nu are caracterul unei modificări a raportului de serviciu. De asemenea, exprimarea „raport de muncă” în această situație este incorectă, întrucât raportul stabilit între reclamantă și instituția publică nu cade sub incidența Codului muncii, fiind vorba despre „un raport de serviciu”, guvernat de Legea nr. 188/1999. Chiar dacă în preambulul deciziei nr. 58 din 17 august 2004 a fost menționat H.G. nr. 1209/2003, astfel cum a constatat Raportul de audit, prevederile acestui act normativ referitoare la salarizarea funcționarilor publici, în speță, art. 49 alin. (1), nu au fost aplicate corespunzător.

Astfel, trebuia să se țină cont, pentru încadrarea reclamantei în funcție, de vechimea în muncă și de funcția publică pe care a candidat, de următoarea reglementare: „(...) a) salariul de bază pentru funcția publică de execuție de grad profesional superior, clasa I, clasa a II-a și, respectiv clasa a III-a, este cel prevăzut pentru funcția publică de execuție de categoria A, categoria B și, respectiv, categoria C, clasa I, gradul III.” [art. 49 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1209/2003]. Art. 270 din Legea nr. 53/2003 nu este aplicabil prevederilor deciziei nr. 68 din 6 aprilie 2005, atâta timp cât Legea nr. 188/1999 reglementează, în art. 72, răspunderea civilă a funcționarului public, astfel: „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează (...) b) pentru nerestituirea în termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.

Ținând cont de principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus , considerăm că nu criteriul culpei determină răspunderea civilă a funcționarului public, ci criteriul plății necuvenite făcute din bugetul instituției administrației publice centrale. Raportul de audit constată acordarea unor drepturi salariale și efectuarea de plăți necuvenite către personalul angajat din bugetul instituției, în sumă de 581.218.342 lei. Astfel, raportat la suma totală menționată de Raportul de audit, pentru reclamanta I.M., ca, de altfel, pentru întreg personalul Inspecției Piscicole, față de care s-a operat reîncadrarea, s-a calculat suma brută, căci aceasta se reflecta în totalul de 581.218.342 lei și poate fi relaționată cu diferitele salarii de încadrare stabilite de actele normative în vigoare.

Suma brută se va diminua cu procentele de contribuții pentru fondul de șomaj (1%), asigurările de sănătate (C.A.S. 6,5%), fondul de pensii (C.A.S. 9,5) și, respectiv, impozitul (16%), rezultând o sumă netă, mai mică, ce trebuie recuperată în 24 de rate lunare egale. Menționarea sumei brute în decizia nr. 69 din 6 aprilie 2005 este necesară, deoarece, chiar dacă suma de returnat este mai mică, numai suma brută reflectă totalul sumelor acordate lunar. Având în vedere considerentele prezentate, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.M. împotriva sentinței civile nr. 162/CA din 27 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.