ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 martie 2006, reclamantul N.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, recalcularea concediilor medicale pentru perioada mai-decembrie 2005 și acordarea îndemnizației pentru incapacitate temporară de muncă ce i se cuvine conform fișei postului de consilier superior 3, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON în solidar cu persoana fizică ce a elaborat, omis sau încheiat actul sau, după caz, care se face vinovat de refuzul de a soluționa cererea referitoare la interesul legitim, suma indicată reprezentând prejudiciul material cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de angajat la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în perioada mai 2005-13 februarie 2006, a beneficiat de concediu medical, fiind internat în mai multe unități sanitare și suferind intervenții chirurgicale, însă îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă a fost calculată greșit și, deși s-a adresat atât conducerii Inspecției Piscicole, cât și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, depunând plângere prealabilă, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003, dar nu i s-a răspuns. Tribunalul Tulcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 905 din 20 aprilie 2006, a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând incidența prevederilor art. 1 din H.G.

nr. 865/2005 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Judecând pricina în primă instanță, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.186 RON cu titlu de drepturi bănești cuvenite și a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea de obligare la plata daunelor. Cu privire la drepturile bănești, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu concluziile raportului de expertiză, suma rezultând din diferența dintre sumele încasate de reclamant și sumele datorate acestuia de către autoritatea pârâtă, precum și din scăderea sumei de 695 RON reprezentând contravaloarea concediilor medicale achitate în mod eronat reclamantului, fără că acesta să fi îndeplinit stagiul de cotizare prevăzut de lege.

Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor în sumă de 5.000 RON, Curtea de apel a apreciat că acesta trebuie respins, având în vedere că, pe o parte, reclamantul a încasat fără a i se fi cuvenit o sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediu, iar pe de altă parte, contestatorul nu a indicat funcționarul public care s-ar fi făcut vinovat de refuzul soluționării cererii sale și nici nu a dovedit întrunirea condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat, în esență, că intimatul-reclamant nu mai are de încasat drepturi bănești aferente indemnizației de concediu medical pentru perioada iulie 2005-februarie 2006, întrucât în raportul de expertiză pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, indemnizația netă în cuantum de 7.275 RON a fost calculată eronat și nu s-a reținut faptul că la data de 12 august 2006 intimatul-reclamant a încasat diferența de indemnizație în sumă brută de 897 RON. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a arătat că sentința atacată este temeinică și legală în raport cu prevederile art. 13 alin. (1)-(2) din O.U.G.

nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art. 24 alin. (1)-(2) în Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 60 din 27 ianuarie 2006 și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 32 din 27 ianuarie 2006. A mai arătat că expertiza contabilă a fost efectuată în temeiul art. 201 C. proc. civ. și că autoritatea recurentă nu a pus la dispoziția expertului toate documentele financiar-contabile care au stat la baza calculului salariului, potrivit art. 208 C. proc. civ. Examinând cauza prin prisma motivelor formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Deși recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., din motivarea acestuia nu rezultă în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, care să fi dus la schimbarea naturii ori înțelesului lămuri și vădit neîndoielnic al acestuia și nici care sunt prevederile legale greșit interpretate ori aplicate de către instanța de fond. Diferența de drepturi bănești aferente concediilor medicale din perioada iulie 2005-februarie 2006, reținută în dispozitivul sentinței atacate, a fost stabilită pe baza unei expertize contabile dispuse pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce rezultă din documentele contabile, conform art. 201 C. proc. civ. Din conținutul raportului de expertiză rezultă că expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanță și a calculat diferențele dintre sumele nete cuvenite conform prevederilor aplicabile ale Legii nr. 19/2000 și ale O.U.G.

nr. 158/2005 și sumele virate în contul de salarii luând în considerare și scăzând în mod corespunzător unele sume încasate necuvenit pentru perioada 03 mai 2005-30 iunie 2005, când intimatul-reclamant nu avea stagiul minim de cotizare, conform art. 98 din Legea nr. 19/2000. Expertul contabil a înștiințat recurenta-pârâtă despre efectuarea expertizei și i-a solicitat o serie de documente relevante, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire semnată și stampilată la data de 13 august 2007, părțile având obligația de a da expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, este de menționat că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat a expertiză contrarie, prin cerere motivată, la primul termen după depunerea lucrării, așa cum prevede art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., împrejurare ce atrage decăderea din acest drept, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, nu pot fi reținute susținerile din cererea de recurs, privind pretinsele erori de calcul și neluarea în considerare a sumei de 897 RON, prevăzut într-un „proces-verbal de conciliere” întocmit la data de 31 iulie 2006, după sesizarea instanței. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacat ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței civile nr. 699/CA din 04 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.