ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 martie

2006, reclamantul N.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură, recalcularea concediilor medicale pentru perioada

mai-decembrie 2005 și acordarea îndemnizației pentru incapacitate temporară de muncă

ce i se cuvine conform fișei postului de consilier superior 3, precum și obligarea

pârâtei la plata sumei de 5.000 RON în solidar cu persoana fizică ce a elaborat,

omis sau încheiat actul sau, după caz, care se face vinovat de refuzul de a soluționa

cererea referitoare la interesul legitim, suma indicată reprezentând prejudiciul

material cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în calitate de angajat la Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură, în perioada mai 2005-13 februarie 2006, a beneficiat de concediu

medical, fiind internat în mai multe unități sanitare și suferind intervenții chirurgicale,

însă îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă a fost calculată greșit

și, deși s-a adresat atât conducerii Inspecției Piscicole, cât și Agenției Naționale

pentru Pescuit și Acvacultură, depunând plângere prealabilă, conform prevederilor

art. 49 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003, dar nu i s-a răspuns.

Tribunalul Tulcea, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 905 din 20 aprilie 2006, a admis excepția de necompetență

materială, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând incidența prevederilor

art. 1 din H.G. nr. 865/2005 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Judecând pricina în primă

instanță, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta

la plata către reclamant a sumei de 1.186 RON cu titlu de drepturi bănești cuvenite

și a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea de

obligare la plata daunelor.

Cu privire la drepturile

bănești, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu concluziile raportului

de expertiză, suma rezultând din diferența dintre sumele încasate de reclamant și

sumele datorate acestuia de către autoritatea pârâtă, precum și din scăderea sumei

de 695 RON reprezentând contravaloarea concediilor medicale achitate în mod eronat

reclamantului, fără că acesta să fi îndeplinit stagiul de cotizare prevăzut de lege.

Referitor la capătul de

cerere privind plata daunelor în sumă de 5.000 RON, Curtea de apel a apreciat că

acesta trebuie respins, având în vedere că, pe o parte, reclamantul a încasat fără

a i se fi cuvenit o sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediu, iar pe de

altă parte, contestatorul nu a indicat funcționarul public care s-ar fi făcut vinovat

de refuzul soluționării cererii sale și nici nu a dovedit întrunirea condițiilor

cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului,

pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat, în esență, că

intimatul-reclamant nu mai are de încasat drepturi bănești aferente indemnizației

de concediu medical pentru perioada iulie 2005-februarie 2006, întrucât în raportul

de expertiză pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, indemnizația netă

în cuantum de 7.275 RON a fost calculată eronat și nu s-a reținut faptul că la data

de 12 august 2006 intimatul-reclamant a încasat diferența de indemnizație în sumă

brută de 897 RON.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul-reclamant a arătat că sentința atacată este temeinică și legală

în raport cu prevederile art. 13 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile

și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și ale art. 24 alin. (1)-(2)

în Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății

nr. 60 din 27 ianuarie 2006 și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.

32 din 27 ianuarie 2006.

A mai arătat că expertiza

contabilă a fost efectuată în temeiul art. 201 C. proc. civ. și că autoritatea recurentă

nu a pus la dispoziția expertului toate documentele financiar-contabile care au

stat la baza calculului salariului, potrivit art. 208 C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Deși recursul a fost întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., din motivarea acestuia

nu rezultă în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

care să fi dus la schimbarea naturii ori înțelesului lămuri și vădit neîndoielnic

al acestuia și nici care sunt prevederile legale greșit interpretate ori aplicate

de către instanța de fond.

Diferența de drepturi

bănești aferente concediilor medicale din perioada iulie 2005-februarie 2006, reținută

în dispozitivul sentinței atacate, a fost stabilită pe baza unei expertize contabile

dispuse pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce rezultă din documentele contabile,

conform art. 201 C. proc. civ.

Din conținutul raportului

de expertiză rezultă că expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanță și a

calculat diferențele dintre sumele nete cuvenite conform prevederilor aplicabile

ale Legii nr. 19/2000 și ale O.U.G. nr. 158/2005 și sumele virate în contul de salarii

luând în considerare și scăzând în mod corespunzător unele sume încasate necuvenit

pentru perioada 03 mai 2005-30 iunie 2005, când intimatul-reclamant nu avea stagiul

minim de cotizare, conform art. 98 din Legea nr. 19/2000.

Expertul contabil a înștiințat

recurenta-pârâtă despre efectuarea expertizei și i-a solicitat o serie de documente

relevante, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire semnată și stampilată

la data de 13 august 2007, părțile având obligația de a da expertului orice lămuriri

în legătură cu obiectul lucrării, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, este de menționat

că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat a expertiză contrarie,

prin cerere motivată, la primul termen după depunerea lucrării, așa cum prevede

art. 212 alin. (2) C. proc. civ., împrejurare ce atrage decăderea din acest drept,

conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, nu pot

fi reținute susținerile din cererea de recurs, privind pretinsele erori de calcul

și neluarea în considerare a sumei de 897 RON, prevăzut într-un „proces-verbal de

conciliere” întocmit la data de 31 iulie 2006, după sesizarea instanței.

Având în vedere toate

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacat ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței civile

nr. 699/CA din 04 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.