ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1519/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând, în condițiile art. 256 C.
proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut urmatoarele:
La data de 25 ianuarie 2005, petenta
SC F. SA a formulat cerere de ordonanță președințială privind suspendarea
executării silite începute de B.E.J. D.C. în dosarul de executare nr. 756/2003
la solicitarea creditorilor A.P. și A.I.M., în baza deciziei civile nr. 100/A din
15 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și litigii de
muncă, pronunțată în dosarul nr. 269/CIV/2004, precizând că împotriva acestei
executări petenta a formulat contestație la Curtea de Apel București urmând ca
până la soluționarea acesteia, în baza art. 403 și art. 581 C. proc. civ. să se
dispună suspendarea executării.
La termenul din data de 22 martie
2005 petenta prin reprezentant a arătat că înțelege să renunțe la judecarea
cauzei depunând în acest sens cerere scrisă.
Față de cererea de mai sus instanța
, în baza art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecată a cererii
de suspendare a executării silite pe cale de ordonanță președințială formulată
de petenta SC F. SA împotriva deciziei civile nr. 100/A din 15 aprilie 2004
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și litigii de
muncă, în dosarul nr. 269/CIV/2004.
În termen legal pârâta R.A.M. București, sucursala I.M.P.
Aiud, a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2005
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă, în dosarul nr.
343/2005 aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
În condițiile în care executarea
silită a fost pornită împotriva a doi debitori, anume SC F. SA București și I.M.P.
Aiud, renunțarea la judecată privind cererea de ordonanță președințială având
ca obiect suspendarea executării silite nu putea să fie făcută în mod valabil
numai de către unul dintre acești debitori; astfel că instanța în mod greșit a
luat act de renunțare numai cu privire la SC F. SA București, iar nu și cu
privire la codebitorul I.M.P. Aiud.
Al doilea motiv de nelegalitate îl
privește faptul în sine că nu a fost respectat regimul de urgență a
soluționării cererii de ordonanță președințială.
Recursul este neîntemeiat și urmează
a fi respins
conform
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează :
Susținerile recurentei sunt
nefondate, deoarece deși executarea a fost pornită împotriva a doi debitori,
numai SC F. SA a formulat cerere de ordonanță președințială prin care a
solicitat suspendarea executării silite și deci, numai aceasta putea să renunțe
la judecata acestei cereri sau în cazul în care nu ar fi făcut-o să se plângă
de nesoluționarea cu celeritate a cererii.
Față de prevederile art. 274 C.
proc. civ., instanța urmează să oblige pe recurenta pârâtă R.A.M. București, sucursala
I.M.P. Aiud, la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite de
către intimații A.P. și A.I.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta R.A.M. București, sucursala I.M.P. Aiud, împotriva
încheierii de ședință din 22 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a
VII a civilă.
Obligă pe recurentă la 20 milioane lei (ROL)
cheltuieli de judecată către intimații A.P. și A.I.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi
10 februarie 2006