ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2005, reclamantul G.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, anularea în parte a hotărârii nr. 83 din 6 iunie 2005. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta i-a acordat greșit drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2005, deși acestea i se cuveneau de la 1 decembrie 2002, conform dispozițiilor art. 5 din aceeași lege.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1505 din 20 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2002. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul era îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la 1 decembrie 2002, data înregistrării cererii, potrivit dispozițiilor art. 5 din lege. Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, pârâta, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece dispozițiile art. 5 din Legea nr. 189/2000, nu sunt aplicabile în cazul reclamantului, a cărui cerere a fost inițial respinsă.

A mai arătat recurenta-pârâtă, că reclamantul poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2182 din 18 octombrie 2004, prin care i-au fost acordate aceste drepturi. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, persoanele prevăzute la art. 1 și 3 vor beneficia de prevederile ordonanței, „cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea”.

În speță, reclamantul a înregistrat cererea prin care a solicitat pârâtei acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, anexând toate actele necesare, la 1 noiembrie 2002. Susținerea recurentei, că această cerere inițială a fost respinsă, iar hotărârea a cărei anulare parțială s-a solicitat prin acțiune, a fost dată ulterior, în executarea sentinței civile nr. 2182 din 18 octombrie 2004, situație în care data de la care reclamantul beneficiază de drepturile acordate, ar fi aceea la care menționata hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă, este neîntemeiată în raport cu reglementarea expresă dată de textul citat. Prin urmare, corect, instanța de fond a stabilit că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2002. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1505 din 20 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2006.