ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 689/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 46 din 2 februarie 2006 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul N.V., la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și, 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Inculpatul N.C. a fost condamnat, la pedepsele de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și, 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Inculpatul D.C. a fost condamnat, la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

și, 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c)C. pen. În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 455 din 16 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgoviște și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată prin sentința sus amintită, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Inculpata N.S. a fost condamnată, la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploiești și s-a dispus ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa stabilită prin sentința sus amintită, în final inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

Inculpata a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În baza art. 71 C. pen., li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepselor. În baza art. 348 C. proc. pen., au fost anulate adeverințele medicale emise pe numele inculpaților N.V. și D.C. În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate obiectele folosite de inculpați la comiterea infracțiunilor împotriva părții vătămate G.N.

Inculpații N.C., N.V. și D.C. au fost obligați să plătească părții vătămate constituite parte civilă G.N. suma de 5000 RON, despăgubiri civile. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la 10 martie 2004 inculpații D.C. și N.V. au distrus mai multe geamuri ale autoturismului proprietatea părții vătămate G.E., cauzând un prejudiciu de 1000 RON, iar la data de 10 aprilie 2004 cei doi inculpați împreună cu inculpatul N.C., având asupra lor arme albe, au încercat să suprime viața părții vătămate G.N. și au tulburat liniștea și ordinea publică în zona centrală a municipiului Ploiești. S-a reținut, de asemenea, că inculpata N.S., pentru a crea un alibi inculpaților D.C.

și N.V., a solicitat învinuitului P.P.H., medic la Spitalul Clinic Județean nr. 1 Clinica de Ortopedie și Traumatologie Timișoara, eliberarea unor adeverințe medicale din care să rezulte că cei doi inculpați se aflau în tratament medical în perioada în care, împreună cu inculpatul N.C. au încercat să suprime viața părții vătămate G.N. După ce a obținut aceste adeverințe, inculpata le-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, la data de 17 septembrie 2004. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpații N.S., N.V., N.C. și D.C., precum și părțile vătămate G.N. și G.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul său, parchetul critică greșita achitare a inculpaților D.C., N.V.

și N.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, apreciindu-se că această infracțiune își pierde individualitatea în momentul în care este absorbită în infracțiunea de tentativă de omor, hotărârea fiind sub acest aspect nelegală, deoarece dispozițiile art. 175 C. pen., nu incriminează ca element constitutiv sau circumstanță agravantă fapta de a purta fără drept un instrument apt să provoace moartea. Se critică, de asemenea, omisiunea instanței de fond de a reține circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., în condițiile în care fapta a fost săvârșită de trei inculpați. Se arată că în mod greșit instanța de fond nu a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 137/1997 și art. 7 din Legea nr. 543/2002, în condițiile în care inculpatul D.C.

a fost condamnat anterior pentru ucidere din culpă, faptă care a fost grațiată conform Legii nr. 543/2002. La fel, pentru inculpata N.S. nu s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 137/1997 pentru pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploiești. Infracțiunile pentru care acești inculpați au fost condamnați în prezenta cauză au fost săvârșite în termenul de încercare al grațierii condiționate, motiv pentru care instanța de fond trebuia să dispună revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepselor. Se critică, totodată, și greșita achitare a inculpatei N.S.

pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual. Inculpații N.S., N.V.,N.C. și D.C. critică hotărârea sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, a nestabilirii modalității de participație la săvârșirea infracțiunilor pentru fiecare dintre ei în parte, a stabilirii greșite a calificării juridice a faptelor ce li se rețin în sarcină, a omisiunii de a audia și alți martori indicați în apărare. Se solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, precum și revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpați. Apelurile declarate de părțile vătămate G.N. și G.E. se referă doar la condamnarea inculpaților, susținându-se și relevându-se relațiile de dușmănie în care se află de mai multă vreme cu aceștia.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 207 din 29 iunie 2006, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpați și părțile vătămate, a desființat sentința pronunțată în fond de Tribunalul Prahova, trimițând cauza la instanța fondului pentru rejudecare. Totodată, a fost revocată măsura arestării preventive luată față de inculpații N.V., N.C. și D.C. și s-au anulat mandatele de arestare preventivă nr. 847, 848 și 849 din 15 octombrie 2004. S-a reținut în motivarea soluției adoptate, că instanța de fond, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., era obligată să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei, în măsura în care se impune această soluție, ori, pe linia apelului declarat de parchet, instanța nu a pus în discuție reținerea la încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Totodată, instanța de fond nu a administrat toate probele, în acuzare și în apărare solicitate de părți, fiind imperativă efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă viața părții vătămate G.N. a fost pusă în pericol, care a fost mecanismul producerii loviturilor, numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind totodată necesar a se stabili modalitatea și gradul de participație al fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunii. S-a apreciat că instanța de fond a dispus, peste normele legale imperative, arestarea inculpaților în lipsa acestora, fără a efectua confruntări între inculpați și între aceștia și părțile vătămate, fiind încălcate în acest mod drepturi recunoscute inculpaților de către C.E.D.O., care a stabilit că o procedură derulată în lipsa învinuitului nu este în principiu compatibilă cu dispozițiile C.E.D.O.

Concluzionând, instanța de apel a apreciat că probele efectuate în cadrul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a se dispune condamnarea inculpaților, fiind necesar a se administra de către instanța fondului toate probele solicitate de părți în apărare, în ședință publică, oral, nemijlocit și contradictoriu. S-a dispus ca instanța de fond să procedeze la ascultarea martorilor indicați de inculpați, să efectueze o nouă expertiză medico-legală la nivelul I.N.M.L. Mina Minovici și supusă avizării Comisiei Superioare, să pună în discuția părților reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. și să repună în discuția părților calificarea juridică a tentativei la omor calificat în condițiile achitării inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea vătămată G.N. În recursul său, parchetul critică hotărârea în ceea ce privește greșita revocare a mandatelor de arestare preventivă privind pe inculpați, apreciindu-se că inculpații s-au ascuns pentru a se sustrage urmăririi penale, că au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauza de față prin influențarea unor martori, și că, dat fiind că pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol social deosebit de ridicat. Partea vătămată nu și-a motivat recursul, nici în scris și nici oral în fața instanței.

În ședința publică din data de 23 ianuarie 2007, inculpații au ridicat excepția tardivității recursului declarat de parchet, iar pentru soluționarea excepției, instanța a solicitat relații de la Curtea de Apel Ploiești, privind data înregistrării la această instanță a recursului parchetului. Pe baza relațiilor transmise de Curtea de Apel Ploiești, în soluționarea acestei excepții se constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia nr. 207 la data de 29 iunie 2006, iar parchetul a declarat recurs împotriva acestei decizii la data de 3 iulie 2006, în condițiile în care recursul vizează dispoziția din decizie privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților. Potrivit art. 141 C. proc.

pen., hotărârea prin care se dispune revocarea unei măsuri preventive este atacabilă cu recurs de către procuror sau inculpat în termen de 24 ore de la pronunțare, pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socotește ora de la care începe să curgă termenul și nici ora la care acesta se împlinește. Din adresa înaintată de Curtea de Apel Ploiești rezultă că procurorul a declarat recurs la data de 3 iulie 2006, cu mult peste termenul de 24 ore calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen., prevăzut pentru exercitarea căii de atac. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul parchetului ca tardiv formulat. În ședința publică de astăzi, inculpații au invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de partea vătămată G.N., întrucât calitatea procesuală a acestuia nu-i conferă dreptul de a ataca dispoziția hotărârii referitoare la revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților. În soluționarea acestei excepții, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea prin care se dispune revocarea măsurii arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs numai de către procuror sau de către inculpat. Per a contrario, partea vătămată nu poate exercita calea de atac împotriva dispozițiilor unei hotărâri care se referă la măsurile preventive luate față de inculpat.

Textul de lege amintit reprezintă o dispoziție specială în raport de dispozițiile art. 385 2 și 362 C. proc. pen., care reprezintă cadrul comun în materia titularilor dreptului la recurs și care oferă părții vătămate dreptul de a recura o hotărâre în legătură cu latura sa penală, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 141 C. proc. pen., vor fi avute în vedere în mod exclusiv atunci când se stabilesc persoanele îndreptățite să exercite calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive. Din aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată G.N.

Nu poate fi primită susținerea părții vătămate că recursul este admisibil întrucât privește o măsură dispusă printr-o decizie și nu printr-o încheiere, pentru că pe fond, hotărârea, la data pronunțării, nu era susceptibilă de control judiciar prin exercitarea căilor de atac, putând fi atacate cu recurs în regimul stabilit de art. 141 C. proc. pen., numai dispozițiile referitoare la măsurile preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 207 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații N.V., N.C. și D.C. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată G.N. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenta parte vătămată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2007.