ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3151/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 688 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 103 2 alin. (1) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., a dispus luarea măsurii educative a libertății sub supraveghere a minorului C.M.A., pe timp de un an sub supravegherea deosebită a părinților săi C.C. și C.M., cu îndatorirea acestora de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui, având obligația înștiințării instanței dacă minorul se sustrage de la supraveghere, dacă are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă penală.

A atras atenția minorului asupra dispozițiilor art. 103 1 alin. (6) C. pen. A revocat măsura arestării preventive și a dispus de îndată punerea în libertate a minorului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei. În baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea de 24 ore din 6 iunie 2005 și arestul din 7 iunie 2005 la zi. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul minor în solidar cu părinții acestuia să plătească statului 500 RON, cheltuieli judiciare. A constatat că partea vătămată M.I.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În noaptea de 4 iunie 2005, partea vătămată M.I.V.

s-a deplasat la o discotecă de pe raza localității Giarmata rămânând acolo până, în jurul orelor 2,00, când a decis să plece spre casă. După ce a părăsit incinta localului, în timp ce se deplasa spre locuința sa, la un moment dat, partea vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat care, după ce a imobilizat-o, a deposedat-o de un telefon celular și un lănțișor din aur. După ce inculpatul și-a însușit bunurile amintite, acesta a aplicat părții vătămate o lovitură în zona coastelor, după care a părăsit locul faptei. Ulterior comiterii infracțiunii, inculpatul a oferit cu titlu de cadou lănțișorul sustras numitului U.E.M., acesta din urmă neavând cunoștință de proveniența bunului. În ceea ce privește telefonul, acesta a fost vândut de către inculpat numitei A.C.L., contra sumei de 300.000 lei.

Pe parcursul urmăririi penale s-a reușit recuperarea bunurilor de care fusese deposedată partea vătămată, fapt pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. S-a precizat că valoarea totală a bunurilor sustrase de către inculpat a fost de 5.050.000 lei. Procedându-se la audierea inculpatului în legătură cu fapta comisă, acesta a manifestat un comportament sincer și nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul a fost expertizat din punct de vedere neuropsihiatric, concluziile raportului de expertiză stabilind că, raportat la fapta comisă, inculpatul a avut discernământ diminuat. În drept, fapta inculpatului C.M.A., care în noaptea de 4 iunie 2005, aflându-se în loc public l-a deposedat prin violență pe partea vătămată M.I.V.

cu un lănțișor din aur și un telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Din raportul de expertiză psihiatrico legală a reieșit că raportat la faptă, inculpatul a avut discernământul diminuat. Totodată inculpatul, conform afirmațiilor persoanelor intervievate, a fost luat în evidență la Clinica de Neuropsihiatrie, fiind diagnosticat cu retard mintal ușor, la vârsta de 15 ani inculpatul a avut prima tentativă parasuicidară, intoxicație voluntară polimedicamentoasă ca urmare a absențelor nemotivate, la școală. Cea de a doua tentativă de suicid a intervenit pe fondul unor conflicte cu părinții.

În familia inculpatului nici un membru nu a mai fost cercetat sau condamnat pentru fapte penale. Din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.S.R.I.I. de pe lângă Tribunalul Timiș rezultă că inculpatul prezintă șanse de reintegrare în societate, în condițiile în care va fi inclus într-un program de consiliere privind creșterea rezistenței la presiunea grupului și la depășirea situațiilor percepute ca stresante, din cauza emotivității excesive, oportun în acest sens fiind sprijinul moral al familiei și urmarea unui tratament de specialitate. De asemenea, s-a arătat că factorii de natură să inhibe comportamentul antisocial sunt: suport moral din partea familiei, intenția de a-și continua studiile, disconfortul resimțit în perioada de când se afla în arestul preventiv, implicarea în activități dezirabile din punct de vedere social și analizând acest factor menționat s-a apreciat că există risc scăzut de a comite acte cu caracter antisocial.

Ținând seama de toate acestea și de perioada cât a fost privat de libertate, 6 iunie 2005 până în prezent, instanța a apreciat că luarea unei măsuri educative asupra inculpatului, fără aplicarea unei pedepse privative de libertate va duce la reeducarea acestuia și la prevenirea comiterii de noi fapte penale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 192 alin. ultim C. proc. pen., iar măsura educativă a libertății supravegheate este neîndestulătoare în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului.

Prin decizia nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a desființat în parte sentința și, rejudecând: în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., și art. 74 și 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 4 luni și 25 zile închisoare pe care a constat-o executată. S-au înlăturat dispozițiile art. 103 C. pen., și obligarea în solidar a părinților inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, vinovăția inculpatului a fost în mod corect reținută de prima instanță în baza probelor administrate, ea nefiind de altfel contestată nici de către inculpat.

Aplicând inculpatului minor măsura educativă a libertății supravegheate, prevăzută de art. 103 C. pen., instanța a pierdut din vedere imposibilitatea derulării acesteia, pentru un interval de un an, între momentul punerii în executare și cel al dobândirii majoratului de către inculpat, astfel că, găsind întemeiat, pentru acest motiv, apelul declarat de parchet, instanța de apel luând în considerare dispozițiile art. 72 și 52 C. pen., s-a orientat asupra unei pedepse privative de libertate. Întrucât la dosarul de fond există probe privind diagnosticul de retard mental ușor pe care-l prezenta inculpatul și referatul de evaluare întocmite de S.P.V.R.S.I.

de pe lângă Tribunalul Timiș, din care rezultă că inculpatul a avut până în prezent două tentative de suicid, pe fondul unor absențe nemotivate de la școală și a unor conflicte cu părinții, dar că prezintă șanse de reintegrare în societate, actualmente ajutându-și tatăl la unele munci practice, până când va putea relua cursurile școlare, instanța de apel a apreciat că în favoarea acestuia pot fi reținute circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport și de modul cum a conceput fapta și a reacționat ulterior acesteia. Totodată, s-a constatat întemeiat și cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet privind greșita obligare a părinților inculpatului, la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu inculpatul minor, în condițiile în care nu a existat constituire de parte civilă în cauză și, deci, părțile responsabile civilmente nu au fost obligate la repararea nici unei pagube.

În ceea ce privește critica vizând modalitatea de executare a pedepsei, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, ……. de la 5 la 6 ……. din decizie apel………. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul individualizării necorespunzătoare a pedepsei prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante, precum și pentru aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor art. 484 C. proc. pen., prin necitarea serviciului de reintegrare socială. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a susținut doar motivul de recurs ce vizează majorarea pedepsei. Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului, care, anterior comiterii faptei, a avut o bună comportare, a comis fapta pe fondul unui retard mintal ușor și prezintă șanse reale de reintegrare în societate, bucurându-se de sprijinul familiei sale, situație în raport de care a redus pedeapsa la perioada executată, reținând în mod justificat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

Susținerea parchetului din motivele scrise de recurs în sensul că, deși comisia de expertiză a reținut că inculpatul prezintă un discernământ diminuat, acest diagnostic nu este motivat prin considerentele analizei de caz, nu poate fi luată în considerare, având în vedere antecedentele medicale ale acestuia, respectiv faptul că a suferit multiple internări și consultații de specialitate începând cu anul 1988, astfel cum rezultă din fișa medicală. În consecință, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul parchetului, menținând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul C.M.A. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2006.