ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3151/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 688 din 31 octombrie 2005,

Tribunalul Timiș, în baza art. 103

2

alin. (1) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., a dispus luarea măsurii educative a

libertății sub supraveghere a minorului C.M.A., pe timp de un an sub

supravegherea deosebită a părinților săi C.C. și C.M., cu îndatorirea acestora

de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui, având

obligația înștiințării instanței dacă minorul se sustrage de la supraveghere,

dacă are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă penală.

A atras atenția minorului asupra dispozițiilor art. 103

1

alin. (6) C. pen.

A revocat măsura arestării preventive și a dispus de îndată

punerea în libertate a minorului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la

inculpat suma de 300.000 lei.

În baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea de 24 ore din 6

iunie   2005 și arestul din 7 iunie 2005 la zi.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul minor

în solidar cu părinții acestuia să plătească statului 500 RON, cheltuieli

judiciare.

A constatat că partea vătămată M.I.V. nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt

următoarele:

În noaptea de 4 iunie 2005, partea vătămată M.I.V. s-a

deplasat la o discotecă de pe raza localității Giarmata rămânând acolo până, în

jurul orelor 2,00, când a decis să plece spre casă. După ce a părăsit incinta

localului, în timp ce se deplasa spre locuința sa, la un moment dat, partea

vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat care, după ce a imobilizat-o, a

deposedat-o de un telefon celular și un lănțișor din aur. După ce inculpatul

și-a însușit bunurile amintite, acesta a aplicat părții vătămate o lovitură în

zona coastelor, după care a părăsit locul faptei. Ulterior comiterii

infracțiunii, inculpatul a oferit cu titlu de cadou lănțișorul sustras

numitului U.E.M., acesta din urmă neavând cunoștință de proveniența bunului. În

ceea ce privește telefonul, acesta a fost vândut de către inculpat numitei A.C.L.,

contra sumei de 300.000 lei.

Pe parcursul urmăririi penale s-a reușit recuperarea

bunurilor de care fusese deposedată partea vătămată, fapt pentru care aceasta

nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. S-a precizat că valoarea totală a

bunurilor sustrase de către inculpat a fost de 5.050.000 lei. Procedându-se la

audierea inculpatului în legătură cu fapta comisă, acesta a manifestat un

comportament sincer și nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul a

fost expertizat din punct de vedere neuropsihiatric, concluziile raportului de

expertiză stabilind că, raportat la fapta comisă, inculpatul a avut

discernământ diminuat.

În drept, fapta inculpatului C.M.A., care în noaptea de 4

iunie 2005, aflându-se în loc public l-a deposedat prin violență pe partea

vătămată M.I.V. cu un lănțișor din aur și un telefon mobil, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

Din raportul de expertiză psihiatrico legală a reieșit că

raportat la faptă, inculpatul a avut discernământul diminuat. Totodată

inculpatul, conform afirmațiilor persoanelor intervievate, a fost luat în

evidență la Clinica de Neuropsihiatrie, fiind diagnosticat cu retard mintal

ușor, la vârsta de 15 ani inculpatul a avut prima tentativă parasuicidară,

intoxicație voluntară polimedicamentoasă ca urmare a absențelor nemotivate, la

școală. Cea de a doua tentativă de suicid a intervenit pe fondul unor conflicte

cu părinții. În familia inculpatului nici un membru nu a mai fost cercetat sau

condamnat pentru fapte penale.

Din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.S.R.I.I. de pe

lângă Tribunalul Timiș rezultă că inculpatul prezintă șanse de reintegrare în

societate, în condițiile în care va fi inclus într-un program de consiliere

privind creșterea rezistenței la presiunea grupului și la depășirea situațiilor

percepute ca stresante, din cauza emotivității excesive, oportun în acest sens

fiind sprijinul moral al familiei și urmarea unui tratament de specialitate. De

asemenea, s-a arătat că factorii de natură să inhibe comportamentul antisocial

sunt: suport moral din partea familiei, intenția de a-și continua studiile,

disconfortul resimțit în perioada de când se afla în arestul preventiv,

implicarea în activități dezirabile din punct de vedere social și analizând

acest factor menționat s-a apreciat că există risc scăzut de a comite acte cu

caracter antisocial.

Ținând seama de toate acestea și de perioada cât a fost privat

de libertate, 6 iunie 2005 până în prezent, instanța a apreciat că luarea unei

măsuri educative asupra inculpatului, fără aplicarea unei pedepse privative de

libertate va duce la reeducarea acestuia și la prevenirea comiterii de noi

fapte penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 192 alin.

ultim C. proc. pen., iar măsura educativă a libertății supravegheate este neîndestulătoare

în raport de gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului.

Prin decizia nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș, s-a desființat în parte sentința și, rejudecând: în baza art.

211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., și art.

74 și 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 4 luni și 25

zile închisoare pe care a constat-o executată. S-au înlăturat dispozițiile art.

103 C. pen., și obligarea în solidar a părinților inculpatului la plata

cheltuielilor judiciare către stat, fiind menținute celelalte dispoziții ale

hotărârii apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că,

vinovăția inculpatului a fost în mod corect reținută de prima instanță în baza

probelor administrate, ea nefiind de altfel contestată nici de către inculpat.

Aplicând inculpatului minor măsura educativă a libertății

supravegheate, prevăzută de art. 103 C. pen., instanța a pierdut din vedere

imposibilitatea derulării acesteia, pentru un interval de un an, între momentul

punerii în executare și cel al dobândirii majoratului de către inculpat, astfel

că, găsind întemeiat, pentru acest motiv, apelul declarat de parchet, instanța

de apel luând în considerare dispozițiile art. 72 și 52 C. pen., s-a orientat

asupra unei pedepse privative de libertate.

Întrucât la dosarul de fond există probe privind

diagnosticul de retard mental ușor pe care-l prezenta inculpatul și referatul

de evaluare întocmite de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Timiș, din care

rezultă că inculpatul a avut până în prezent două tentative de suicid, pe

fondul unor absențe nemotivate de la școală și a unor conflicte cu părinții,

dar că prezintă șanse de reintegrare în societate, actualmente ajutându-și

tatăl la unele munci practice, până când va putea relua cursurile școlare,

instanța de apel a apreciat că în favoarea acestuia pot fi reținute circumstanțe

atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în raport și de modul

cum a conceput fapta și a reacționat ulterior acesteia.

Totodată, s-a constatat întemeiat și cel de-al doilea motiv

de apel invocat de parchet privind greșita obligare a părinților inculpatului,

la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu inculpatul minor, în condițiile

în care nu a existat constituire de parte civilă în cauză și, deci, părțile

responsabile civilmente nu au fost obligate la repararea nici unei pagube.

În ceea ce privește critica vizând modalitatea de executare

a pedepsei, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, ……. de la 5 la 6

……. din decizie apel……….

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul individualizării necorespunzătoare a

pedepsei prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante, precum și

pentru aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor art. 484 C. proc. pen., prin

necitarea serviciului de reintegrare socială.

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a susținut

doar motivul de recurs ce vizează majorarea pedepsei.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că

recursul este nefondat.

Referitor la individualizarea

judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că instanța

de apel a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de

pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii

faptei și persoana inculpatului, care, anterior comiterii faptei, a avut o bună

comportare, a comis fapta pe fondul unui retard mintal ușor și prezintă șanse

reale de reintegrare în societate, bucurându-se de sprijinul familiei sale, situație

în raport de care a redus pedeapsa la perioada executată, reținând în mod

justificat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen. Susținerea parchetului din motivele scrise de recurs în sensul că, deși

comisia de expertiză a reținut că inculpatul prezintă un discernământ diminuat,

acest diagnostic nu este motivat prin considerentele analizei de caz, nu poate

fi luată în considerare, având în vedere antecedentele medicale ale acestuia,

respectiv faptul că a suferit multiple internări și consultații de specialitate

începând cu anul 1988, astfel cum rezultă din fișa medicală.

În consecință, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul parchetului,

menținând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei

penale nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul

C.M.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

mai 2006.