OZBAHCECI ET BOKE c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 71914/01 prezentată de Güven ÖZBAHçEC Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 21 iunie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, dnii Güven Özbahçeci și Nail Böke, sunt resortisanți turci, născuți în 1968 și, respectiv, 1972. La introducerea cererii, aceștia erau reținuți la casa din Özmir (arest din Buca) și sunt reprezentați în fața Curții de către domnul K. Elgün, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 14 februarie 2001, în cadrul unei operațiuni ordonate de Parchetul din Ayd.n, reclamanții au fost arestați împreună cu alte două persoane aflate în posesia unor arme de foc ilegale și ținute în custodie de către polițiști din cadrul Direcției pentru securitate d .Ayd .n., secțiunea de combatere a infracțiunilor și a infracțiunilor organizate și a contrabandei. La 19 februarie 2001, judecătorul aflat în apropierea tribunalului corecțional din Ayd a prelungit perioada de trei zile pentru a-i reține pe reclamanți în scopul anchetei preliminare, pe baza elementelor din dosarul prezentat de procurorul republicii. La 21 februarie 2001, recurentele au fost aduse în fața judecătorului în apropierea tribunalului corecțional pentru port de arme fără permis și răni prin împușcare asupra persoanei din O.C.

și Ș.N.B. în cadrul unei operațiuni criminale desfășurate de o asociație de răufăcători, la care reclamanții erau suspectați. După ce i - a întrebat despre faptele care le - au fost reproșate, judecătorul le - a ordonat să fie reținuți.

La 19 aprilie 2001, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Izmir a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților și a altor unsprezece persoane pentru constituirea și participarea la o asociație de răufăcători în temeiul articolului 1 alineatul (1) și al articolului 2 din Legea nr. 4422. La 4 mai 2002, Curtea de Securitate a statului a decis că M. La 5 mai 2003, Curtea de Casație l-a condamnat pe domnul Böke la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni în temeiul articolului 1 alineatul (1) din Legea nr. 4422. La 5 mai 2003, Curtea de Casație l-a condamnat pe domnul Böke la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni în temeiul articolului 1 alineatul (1) din Legea nr. 4422. La 14 mai 2002. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor.

În plus, ei declară absența unei căi de atac interne pentru a contesta durata reținerii la vedere și pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul care rezultă din aceasta. La 5 iulie 2005, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei la 5 ianuarie 2006. La 5 ianuarie 2006, reclamanta a fost invitată să răspundă la aceasta și să transmită cererile sale de satisfacție echitabilă înainte de 24 februarie 2006, ceea ce nu a făcut. La 4 aprilie 2006, grefa a trimis o scrisoare recomandată cu confirmare de primire reprezentantului persoanelor fizice care nu au răspuns, în lipsa unui răspuns din partea sa, Curtea ar putea considera că persoanele interesate nu mai intenționează să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rol.

Aprilie 2006. Cu toate acestea, nu s-a dat nici un răspuns acestei scrisori. Curtea concluzionează că instanțele na ë au intenția de a-și menține pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenția Õ impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) in fine Convenția. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. S. N aismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 71914/01 présentée par Güven ÖZBAHÇECİ et Nail BÖKE contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 septembre 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa, président, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, D. Jočienė, juges, et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juin 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Güven Özbahçeci et Nail Böke, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1968 et 1972. Lors de l’introduction de la requête, ils étaient détenus à la maison d’arrêt de Buca (İzmir). Ils sont représentés devant la Cour par M e K. Elgün, avocat à Izmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 14 février 2001, dans le cadre d’une opération ordonnée par le parquet d’Aydın, les requérants furent arrêtés avec deux autres personnes en possession d’armes à feu illégales et placés en garde à vue par des policiers de la direction de la sûreté d’Aydın, section de la lutte contre les crimes et délits organisés et la contrebande. Le 19 février 2001, le juge près le tribunal correctionnel d’Aydın prorogea la garde à vue des requérants de trois jours aux fins de l’enquête préliminaire, se fondant sur les éléments du dossier présentés par le procureur de la République.

Le 21 février 2001, les requérants furent traduits devant le juge près le tribunal correctionnel pour port d’armes sans permis et blessures par armes à feu sur la personne de O.C. et Ș.N.B. dans le cadre d’une opération meurtrière menée par une association de malfaiteurs, à laquelle les requérants étaient soupçonnés d’appartenir. Après les avoir interrogés sur les faits qui leur étaient reprochés, le juge ordonna leur mise en détention provisoire.

Le 19 avril 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Izmir intenta une action pénale à l’encontre des requérants et de onze autres personnes pour constitution et participation à une association de malfaiteurs sur le fondement de l’article 1 §§ 1 et 2 de la loi n o 4422. Le 4 mai 2002, la cour de sûreté de l’État condamna M. Özbahçeci à une peine d’emprisonnement de cinq mois sur le fondement de l’article 15 de la loi n o 4422. Elle condamna M. Böke à une peine d’emprisonnement de trois ans et quatre mois sur le fondement de l’article 1 § 1 de la loi n o 4422. Le 5 mai 2003, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 14 mai 2002. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de leur garde à vue.

En outre, ils allèguent une absence de voie de recours interne pour contester la durée de la garde à vue et l’impossibilité d’obtenir réparation du préjudice qui en découle. Ils invoquent l’article 5 §§ 4 et 5 de la Convention. EN DROIT Le 5 juillet 2005, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. Ce dernier a présenté ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire le 5 janvier 2006. La partie requérante a été invitée à y répondre et à transmettre ses demandes de satisfaction équitable avant le 24 février 2006, ce qu’elle n’a pas fait. Le 4 avril 2006, le greffe a adressé une lettre recommandée avec accusé de réception au représentant des requérants l’informant qu’en l’absence de réponse de sa part, la Cour pourrait estimer que les intéressés n’entendaient plus maintenir leur requête et décider de rayer celle-ci du rôle.

Au vu de l’accusé de réception, cette lettre a bien été réceptionnée le 13 avril 2006. Cependant, aucune suite n’a été donnée à ce courrier. La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. N aismith J.-P. Costa Greffier adjoint Président