SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ Cerere n 30413/03 prezentată de Ramazan SALCAN și Hüseyn GÖK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 decembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 august 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și d Reclamanții, dnii Ramazan Salcan și Hüseyin Gök, sunt resortisanți turci, născuți în 1955 și, respectiv, 1956, și își au reședința în Antalya. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către S. Binbir, avocată la Izmir.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 5 ianuarie și, respectiv, la 3 februarie 1981, reclamanții au fost arestați și reținuți de către poliției din cadrul Direcției de Securitate d .Antalya, în cadrul unei operații împotriva unei organizații armate ilegale de la . La 5 martie 1981, reclamanții au fost reținuți provizoriu. Având în vedere documentele cazului, mai multe acțiuni penale au fost inițiate în comun sau separat în fața diferitelor instanțe împotriva reclamanților pentru acte comise între 1978 și 1981. Aceste acțiuni au fost atașate pe fond la cauza nr. 1980/957 pendinte în fața Curții marțiale din Istanbul.
Printr-un act de punere în aplicare suplimentar la data de 5 noiembrie 1981, procurorul Republicii lângă curtea marțială din Jurisdicția a inițiat o acțiune penală împotriva reclamanților și a altor 180 de persoane, care cere în special condamnarea lor pentru apartenență la organizația ilegală în litigiu în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul penal. La 8 noiembrie 1984, Curtea Marțială i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de acuzațiile comise și l-a condamnat pe dl Salcan la pedeapsa cu moartea, care a fost transformată într-o închisoare pe viață, în temeiul art. 146 alin. (1) și 59 din Codul Penal și l-a condamnat pe dl Gök la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, o lună și zece zile pe baza articolelor.
169 și 350 alin. (3), combinate cu art. 74, din Codul penal și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 1402, însoțite de o plasare sub supraveghere judiciară de un an și patru luni în temeiul art. 173 ultimul paragraf din Codul penal, precum și de o interdicție de a exercita funcția publică timp de patru ani. La 12 aprilie 1988, în recursul reclamanților, Curtea Militară de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță și a trimis cauza în fața Curții Marțiale. La 11 iunie 1990, Curtea Marțială a ordonat eliberarea provizorie a domnului Salcan. La 17 august 1990, l-a condamnat pe acesta din urmă la o pedeapsă cu închisoarea de zece ani, în temeiul articolului 146 alineatul (3) din Codul penal și o interdicție de a exercita funcția publică pentru o perioadă nelimitată de timp.
La 18 aprilie 1995, a unsprezecea Cameră Penală a Curții de Casație a infirmat această judecată pentru eroare de fapt și de aplicare a pedepselor. La data aceea, cauza a fost retrimisă în fața instanței de judecată în zz/zz/ll/aaaa. Până în prezent, cauza este încă în curs de desfășurare. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale în ansamblul său, care este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului de judecată d fiecare în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit sau unei alte sarcini fiscale la momentul respectiv relevante și va fi vărsată într-un cont bancar indicat de reclamanți.
Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților, subsemnată de domnul Sevgi Binbir, avocată la Izmir și reprezentantă a reclamanților, remarcă faptul că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Ramazan Salcan și domnului Hüseyin Gök, cu titlu gratuit, suma de 10 000 EUR (zece mii EUR) [2] fiecare în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit sau unei alte sarcini fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită într-un cont bancar indicat de reclamanți. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În numele și în numele reclamanților, acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri.
Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă restul cererii de rol. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte [1] A se converti în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului [2] A se converti în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului.
Requête n o 30413/03 présentée par Ramazan SALCAN et Hüseyin GÖK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 décembre 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 25 août 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Vu la décision partielle du 4 octobre 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.
Ramazan Salcan et Hüseyin Gök, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1955 et 1956, et résidant à Antalya. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Binbir, avocate à Izmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Les 5 janvier et 3 février 1981 respectivement, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par des policiers de la direction de la sûreté d’Antalya, dans le cadre d’une opération menée contre une organisation armée illégale d’extrême gauche, à savoir le THKP-C Eylem Birliği (Parti ‑ Front de la libération du peuple de Turquie), à laquelle ils étaient soupçonnés d’appartenir. Le 5 mars 1981, les requérants furent placés en détention provisoire.
Au vu des pièces du dossier, plusieurs actions pénales furent engagées conjointement ou séparément devant différentes juridictions contre les requérants pour des actes commis entre 1978 et 1981. Ces actions furent jointes sur le fond à l’affaire n o 1980/957 pendante devant la cour martiale d’Istanbul. Par un acte d’accusation supplémentaire en date du 5 novembre 1981, le procureur de la République près la cour martiale d’Istanbul engagea une action pénale à l’encontre des requérants et de cent quatre-vingt-dix-sept autres personnes. Il requit notamment leur condamnation pour appartenance à l’organisation illégale litigieuse en vertu de l’article 146 § 1 du code pénal. Le 8 novembre 1984, la cour martiale reconnut les requérants coupables des faits reprochés.
Elle condamna M. Salcan à la peine de mort, commuée en une peine d’emprisonnement à perpétuité, sur le fondement des articles 146 § 1 et 59 du code pénal. Elle condamna M. Gök à une peine d’emprisonnement de quatre ans, un mois et dix jours sur le fondement des articles 169 et 350 § 3, combinés avec l’article 74, du code pénal et de l’article 17 § 1 de la loi n o 1402, assortie d’un placement sous surveillance judiciaire d’un an et quatre mois sur le fondement de l’article 173, dernier paragraphe, du code pénal ainsi que d’une interdiction d’exercer la fonction publique pendant quatre ans. Le 12 avril 1988, sur pourvoi des requérants, la Cour de cassation militaire infirma le jugement de première instance et renvoya l’affaire devant la cour martiale.
Le 11 juin 1990, la cour martiale ordonna la libération provisoire de M. Salcan. Le 17 août 1990, elle condamna ce dernier à une peine d’emprisonnement de dix ans sur le fondement de l’article 146 § 3 du code pénal et une interdiction d’exercer la fonction publique pour une durée illimitée. Elle acquitta M. Gök pour prescription de l’action publique le concernant. Le 18 avril 1995, la onzième chambre pénale de la Cour de cassation infirma ce jugement pour erreur matérielle d’appréciation des faits et de l’application des peines. L’affaire fut renvoyée devant la cour d’assises d’Űsküdar. A ce jour, l’affaire est toujours pendante. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure pénale dans son ensemble, laquelle est toujours pendante devant la cour d’assises d’Üsküdar.
EN DROIT La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Le gouvernement turc déclare verser à MM. Ramazan Salcan et Hüseyin Gök, à titre gracieux, la somme de 10 000 euros (dix mille euros) [1] chacun en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la représentante des requérants : « Je soussignée, M e Sevgi Binbir, avocate à Izmir et représentant les requérants, note que le gouvernement turc est prêt à verser à MM. Ramazan Salcan et Hüseyin Gök, à titre gracieux, la somme de 10 000 euros (dix mille euros) [2] chacun en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition au nom et pour le compte des requérants et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête.
Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer le restant de la requête du rôle. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président [1] A convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement.
[2] A convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement.