A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30413/03 prezentate de Ramazan SALCAN și Hüseyin GÖK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a doua), care se află la 4 octombrie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, greffière de secțiune A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze, judecători Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 august 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ recurentele, dnii Ramazan Salcan și Hüseyin Gök, sunt resortisanți turci, născuți în 1955 și, respectiv, 1956, și domiciliați în Antalya. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul S. Binbir, avocată la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 5 ianuarie și, respectiv, la 3 februarie 1981, reclamanții au fost arestați și reținuți de către poliției din cadrul Direcției de Securitate d Potrivit procesului-verbal al poliției din 13 ianuarie și 12 februarie 1981, reclamanții și-au recunoscut apartenența la această organizație. La 24 și, respectiv, 26 februarie 1981, reclamanții au fost ascultați de procurorul republicii lângă curtea marțială d'Izmir, în fața căreia au negat orice apartenență la organizația ilegală respectivă, precum și participarea lor la orice activitate în numele acesteia și au susținut, printre altele, că mărturisirea lor fusese colectată sub constrângere în timpul custodiei lor. La 5 martie 1981, după ce i-a auzit pe reclamanții care au repetat declarațiile făcute în fața procurorului republican, judecătorul din apropierea Curții Marțiale a ordonat arestarea lor provizorie. Potrivit elementelor dosarului, mai multe acțiuni penale au fost inițiate în comun sau separat în fața diferitelor instanțe împotriva reclamanților și a camarazilor lor pentru acte comise între 1978 și 1981 în numele și în contul organizației ilegale în cauză. Cu toate acestea, aceste acțiuni au fost atașate pe fond în cauza n 1980/957 pendinte în fața Curții Marțiale d.I.I. printr-un act de acuzăre suplimentară nr 1981/1397-2091 la data de 5 În noiembrie 1981, procurorul Republicii lângă curtea marțială d'instant a inițiat o acțiune penală împotriva reclamanților și a altor 180 de alte șaptezeci și șapte de persoane, în temeiul mai multor dispoziții ale Codului penal, în special art. 146 alin. (1), care reprimă orice încercare de schimbare sau modificare totală sau parțială a Constituției Republicii Turcia. Printre altele, el le-a reproșat organizației armate ilegale Tdh P-C Eylem Birlići și de a participa la acțiuni ilegale, în numele și în numele acesteia, în conformitate cu art. 146 alin. (1) din Codul penal. La cazul a fost înscris la nr. 1981/940, iar apoi atașat la fond la cauza nr. 1980/957. Curtea marțială a dispus eliberarea provizorie a lui .Hüseyin Gök la data de 10 februarie 1984 și data de Ramazan Salcan la 20 iunie 1984. Cu toate acestea, acesta din urmă nu a putut fi eliberat din cauza existenței altor acuzații împotriva lui. La 8 noiembrie 1984, după audierea părților, Curtea Marțială i-a declarat pe reclamanți, precum și o sută douăzeci și șapte de alte persoane acuzate în actul de acuzare din 5 noiembrie 1981, vinovate de faptele care le-au fost reproșate. Ea l-a condamnat pe Ramazan Salcan la pedeapsa cu moartea, transformată într-o pedeapsă cu închisoarea pe viață, în temeiul articolelor 146 alineatul (1) și 59 din Codul penal, însoțită de o interdicție pe viață de a ocupa o funcție publică. Comisia l-a condamnat pe Hüseyin Gök la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, o lună și zece zile pe baza articolelor 169 și 350 alineatul (3), combinate cu art. 74, cu Codul penal și cu art. 17 Õ 1 din Legea nr. 1402, cu o plasare sub supraveghere judiciară de un an și patru luni pe baza articolului 173 ultimul paragraf din Codul penal, precum și o interdicție de a exercita funcția publică timp de patru ani. La 12 aprilie 1988, în recursul reclamanților, Curtea de Casație Militară (Askeri Yargnay) ) a infirmat hotărârea din 8 noiembrie 1984 și a retrimis cauza în fața Curții Marțiale și a considerat, printre altele, că, ținând cont de starea probelor, infracțiunile reprobabile împotriva reclamanților nu puteau fi considerate ca fiind stabilite. La 11 iunie 1990, Curtea Marțială a ordonat eliberarea provizorie a lui Ramazan Salcan. La 17 august 1990, Curtea Marțială a pronunțat acuzații împotriva lui Ramazan Salcan și l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe baza art. 146 alin. (3) din Codul Penal și o interdicție de a exercita funcția publică pe o durată nelimitată. La 4 ianuarie 1994, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 3953 de modificare a Legii nr. 1402, cauza în cauză a fost transmisă Curții de Casație Civilă (Sivil Yargnay). ), în a noua sa cameră penală, care, printr-o hotărâre din 25 ianuarie 1995, și-a declinat competența în temeiul Legii nr. 4053 privind Curtea de Casație. Prin hotărârea din 18 aprilie 1995, aceasta a acceptat să cunoască o cauză în litigiu și a respins hotărârea din 17 august 1990 din cauza unei erori de apreciere materială a faptelor și a aplicării culpei. În perioada 1995-2004, au avut loc mai multe audieri publice în fața acestei instanțe de judecată. În special, la data de 31 decembrie 2004, cauza a fost amânată până la 16 mai 2005. În situația actuală a dosarului prezentat Curții și potrivit celor mai recente elemente furnizate de reclamanți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului de judecată, care nu este încă pronunțat cu privire la temeinicia acuzațiilor formulate împotriva reclamanților. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, aceștia se plâng și de durata procedurilor penale în ansamblul său, care este încă în curs de desfășurare în fața instanței de judecată d În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se plâng că dreptul lor de a fi judecat sau eliberat într-un termen rezonabil, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție, nu a fost respectat. Curtea arată în primul rând că judecătorul din apropierea Cu r ii marțiale a dispus detenia provizorie a celor doi reclamanți printr-o decizie din 5 martie 1981. În consecință, acesta ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la această decizie, în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Convenție. Cu toate acestea, la 25 august 2003, Curtea ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la această decizie. Prin urmare, această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește Hüseyin Gök, acesta a fost eliberat la 10 februarie 1984. Fără a aduce atingere faptului că ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la această dată, Curtea amintește că nu poate cunoaște decât obiecțiuni ulterioare datei de 28 ianuarie 1987, data la care a intrat în vigoare declarația prin care Turcia a recunoscut dreptul individual la acțiune (a se vedea Șahiner c. Turcia, 29279/95, § 19-22, CEDO 2001 IX). Prin urmare, această parte a cererii este incompatibilă rațional cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamanților, întemeiat pe durata procedurii penale inițiate împotriva acestora Declare Cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte
de la requête n
o
30413/03
présentée par Ramazan SALCAN et Hüseyin GÖK
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 août 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Ramazan Salcan et Hüseyin Gök, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1955 et 1956, et résidant à Antalya. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les 5 janvier et 3 février 1981 respectivement, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par des policiers de la direction de la sûreté d’Antalya, dans le cadre d’une opération menée contre une organisation armée illégale d’extrême gauche, à savoir le THKP-C Eylem Birliği (Parti - Front de la libération du peuple de Turquie), à laquelle ils étaient soupçonnés d’appartenir. D’après les procès-verbaux de la police en date des 13 janvier et 12 février 1981, les requérants reconnurent leur appartenance à cette organisation.
Les 24 et 26 février 1981 respectivement, les requérants furent entendus par le procureur de la République près la cour martiale d’Izmir, devant lequel ils nièrent toute appartenance à ladite organisation illégale ainsi que leur participation à toute activité au nom de celle-ci. Ils alléguèrent notamment que leurs aveux avaient été recueillis sous la contrainte lors de leur garde à vue.
Le 5 mars 1981, après avoir entendu les requérants qui réitérèrent leurs dépositions faites devant le procureur de la République, le juge près la cour martiale ordonna leur mise en détention provisoire.
D’après les éléments du dossier, plusieurs actions pénales furent engagées conjointement ou séparément devant différentes juridictions à l’encontre des requérants et de leurs camarades pour des actes qu’ils avaient commis entre 1978 et 1981 au nom et pour le compte de l’organisation illégale en cause. Toutefois, ces actions furent jointes sur le fond à l’affaire n
o
1980/957 pendante devant la cour martiale d’Istanbul.
Par un acte d’accusation supplémentaire n
o
1981/1397-2091 en date du 5
novembre 1981, le procureur de la République près la cour martiale d’Istanbul engagea une action pénale à l’encontre des requérants et de cent quatre-vingt dix-sept autres personnes sur le fondement de plusieurs dispositions du code pénal, essentiellement l’article 146 § 1 qui réprime toute tentative de changer ou de modifier entièrement ou partiellement la Constitution de la République de Turquie. Il leur reprochait notamment d’appartenir à l’organisation armée illégale THKP-C Eylem Birliği et de participer à des actions illégales, au nom et pour le compte de celle-ci, contraires à l’article 146 § 1 du code pénal. L’affaire fut inscrite sous le n
o
1981/940, puis également jointe sur le fond à l’affaire n
o
1980/957.
La cour martiale ordonna la libération provisoire d’Hüseyin Gök le 10
février 1984 et celle de Ramazan Salcan le 20 juin 1984. Ce dernier ne put toutefois être relâché du fait de l’existence d’autres chefs d’accusation pesant sur lui.
Le 8 novembre 1984, après avoir entendu les parties, la cour martiale déclara les requérants, ainsi que cent vingt-sept autres personnes incriminées dans l’acte d’accusation du 5 novembre 1981, coupables des faits qui leur étaient reprochés. Elle condamna Ramazan Salcan à la peine de mort, commuée en une peine d’emprisonnement à perpétuité, sur le fondement des articles 146 § 1 et 59 du code pénal, assortie d’une interdiction à vie d’occuper une fonction publique. Elle condamna Hüseyin Gök à une peine d’emprisonnement de quatre ans, un mois et dix jours sur le fondement des articles 169 et 350 § 3, combinés avec l’article 74, du code pénal et de l’article 17 § 1 de la loi n
o
1402, assortie d’un placement sous surveillance judiciaire d’un an et quatre mois sur le fondement de l’article
173, dernier paragraphe, du code pénal ainsi que d’une interdiction d’exercer la fonction publique pendant quatre ans.
Le 12 avril 1988, sur pourvoi des requérants, la Cour de cassation militaire (
Askerî Yargıtay
) infirma le jugement du 8 novembre 1984 et renvoya l’affaire devant la cour martiale. Elle considéra notamment que, compte tenu de l’état des preuves, les infractions reprochées à l’encontre des requérants ne pouvaient passer pour établies.
Le 11 juin 1990, la cour martiale ordonna la libération provisoire de Ramazan Salcan.
Le 17 août 1990, s’alignant sur l’arrêt de la Cour de cassation militaire, la cour martiale jugea Ramazan Salcan coupable de certains chefs d’accusation qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de dix ans sur le fondement de l’article 146 § 3 du code pénal et une interdiction d’exercer la fonction publique pour une durée illimitée
; elle l’acquitta pour le restant. Quant à Hüseyin Gök, elle l’acquitta au motif de la prescription de l’action publique engagée à son encontre en application des articles 102 § 4 et 104 § 2 du code pénal.
Le 4 janvier 1994, à la suite de l’entrée en vigueur de la loi n
o
3953 portant modification de la loi n
o
1402, l’affaire en cause fut transmise à la Cour de cassation civile (
Sivil
Yargıtay
), en sa neuvième chambre pénale, qui, par un arrêt du 25 janvier 1995, déclina sa compétence sur le fondement de la loi n
o
4053 relative à la Cour de cassation. L’affaire fut renvoyée devant la onzième chambre pénale de la Cour de cassation.
Par un arrêt du 18 avril 1995, celle-ci accepta de connaître de l’affaire litigieuse et rejeta le jugement du 17 août 1990 en raison d’une erreur d’appréciation matérielle des faits et de l’application des peines. L’affaire fut renvoyée devant la cour d’assises d’Űsküdar, laquelle tint sa première audience le 16 août 1995.
Entre 1995 et 2004, plusieurs audiences publiques eurent lieu devant cette cour d’assises. A l’audience du 31 décembre 2004 notamment, l’affaire fut reportée au 16 mai 2005.
Dans l’état actuel du dossier présenté à la Cour, et d’après les derniers éléments fournis par les requérants, l’affaire est toujours pendante devant la cour d’assises qui ne s’est pas encore prononcée sur le bien-fondé des accusations portées contre les requérants.
1.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de leur détention provisoire.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, ils se plaignent également de la durée de la procédure pénale dans son ensemble, qui est toujours pendante devant la cour d’assises d’Űsküdar.
1.
Les requérants se plaignent que la durée de la procédure pénale dans son ensemble ne répond pas aux exigences du «
délai raisonnable
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 §
2
b) de son règlement.
2.
Les requérants se plaignent que leur droit d’être jugés ou libérés dans un délai raisonnable, au sens de l’article 5 § 3 de la Convention, n’a pas été respecté.
La Cour relève en premier lieu que le juge près la cour martiale d’Izmir a ordonné le placement en détention provisoire des deux requérants par une décision du 5 mars 1981. Elle note ensuite que Ramazan Salcan a été libéré le 11 juin 1990. Dès lors, celui-ci aurait dû saisir la Cour dans les six mois à compter de cette décision, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention. Toutefois, il ne l’a fait que le 25 août 2003, soit plus de six mois après. Partant, cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Quant à Hüseyin Gök, celui-ci a été libéré le 10 février 1984. Nonobstant le fait qu’il aurait dû saisir la Cour dans les six mois à compter de cette date, la Cour rappelle qu’elle ne peut connaître que des griefs postérieurs au 28
janvier 1987, date à laquelle a pris effet la déclaration par laquelle la Turquie a reconnu le droit de recours individuel (voir
Șahiner c.
Turquie
, n
o
‑
IX). Partant, cette partie de la requête est incompatible
ratione temporis
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief des requérants tiré de la durée de la procédure pénale engagée à leur encontre
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président