ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 478/CA/2005, la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamantul B.H. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Prefectura municipiului București - Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea înscrierii fiului său Ș.C., în pașaportul mamei sale, efectuată în data de 18 martie 2003, obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să-i comunice datele solicitate referitoare la ieșirea fiului său din țară, precum și obligarea eliberării unui pașaport individual, fiului său.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din relația de concubinaj cu Ș.D. a rezultat minorul Ș.C., însă mama minorului l-a împiedicat pe reclamant să aibă legături personale cu minorul, stabilindu-se un program de vizitare numai pe cale judecătorească. Reclamantul a mai arătat că a aflat de la bunica minorului, că acesta a fost înscris pe pașaportul mamei sale, părăsind țara, fără acordul său, deși nu există nici o hotărâre judecătorească de încredințare a minorului, mamei sale.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin întâmpinarea formulată, a invocat: - excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, raportat la calitatea de autoritate centrală a pârâtei; - excepția netimbrării cererii, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997; - excepția lipsei calității procesuale pasive, neavând competență în eliberarea unui pașaport sau în anularea unei mențiuni înscrise în pașaport; - excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu face referire la o eventuală vătămare produsă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, printr-un act administrativ ori la vreo cerere la care pârâtul a refuzat să răspundă. - excepția lipsei procedurii prealabile, memoriul din data de 23 noiembrie 2004 neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

- excepția prematurității acțiunii, nefiind depus la dosar un răspuns al Ministerului Administrației și Internelor. Prin întâmpinare, la rândul său, Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât Direcția Generală de Pașapoarte și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au fost înființate ca organe de specialitate aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor și au personalitate juridică. Prin sentința civilă nr. 9222 din 1 martie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București. Prin încheierea de ședință din 30 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 1188 din 20 iunie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de B.H.

și a anulat înscrierea din pașaportul numitei Ș.D., a minorului Ș.C., înscriere efectuată în data de 18 martie 2003. Totodată, prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să comunice reclamantului, datele referitoare la ieșirea din țară a minorului Ș.C. și s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind eliberarea unui pașaport individual pentru minorul Ș.C. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997, modificată, pentru înscrierea în pașaportul unuia dintre părinți, a copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, este necesar, implicit, consimțământul scris al celuilalt părinte, condiție care, în situația de față, nu este îndeplinită.

Excepția prevăzută de dispozițiile ordonanței sus-menționate, în sensul că nu este necesar consimțământul scris pentru părintele căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, nu poate fi reținută, deoarece nu există o hotărâre judecătorească de încredințare a minorului Ș.C., numitei Ș.D. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs, atât Ministerul Administrației și Internelor, cât și Prefectul municipiului București. Recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a susținut, în esență, că în mod greșit, hotărârea atacată s-a pronunțat în contradictoriu și cu această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Potrivit O.U.G nr. 104/2001, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este unitate centrală a Poliției de Frontieră Română, cu personalitate juridică și competentă teritorial pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliției de frontieră . Totodată, recurentul a indicat că pe fond, în opinia sa, instanța a dat o interpretare eronată prevederilor art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997 și ale art. 65 C. fam., neexistând nici o legătură directă între actul administrativ atacat și pretinsa vătămare a dreptului reclamantului de a păstra legături personale cu minorul. Recurentul-pârât Prefectul municipiului București, la rândul său, a criticat hotărârea instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile în care s-a dat o greșită interpretare atât prevederilor Codului familiei, cât și art. 11 alin. (4) din O.G.

nr. 65/1997, al cărui scop este acela de a impune ca decizia cu privire la exercitarea dreptului la libera circulație de către minorul cetățean român, să fie luată de către părintele care are exercițiul drepturilor părintești. În opinia recurentului, aceste drepturi sunt exercitate de mamă, tatăl, respectiv reclamantul, fiind părintele căruia prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod clar și neechivoc i-a fost consacrată calitatea de părinte căruia nu îi este încredințat minorul. La data de 17 ianuarie 2006, a fost depusă la Înalta Curte, în cursul soluționării recursurilor de față, o cerere de intervenție în interesul recurenților-pârâți, formulată de Ș.D., în calitate de mamă și de reprezentant legal al minorului Ș.C.

Prin cererea de intervenție încuviințată în principiu chiar la termenul de astăzi, intervenienta a justificat pe de o parte interesul său în a interveni în această cauză, iar pe de alta a invocat o serie de excepții de procedură vizând acțiunea principală. Tot la termenul de astăzi, în ședință publică, intervenienta a invocat și susținut oral o excepție calificată, ca fiind de ordine publică, conform art. 108, cu referire la art. 105 C. proc. civ., vizând neparticiparea și necitarea sa, în calitate de reprezentant legal al minorului Ș.C., la soluționarea în fond a cauzei. Examinând cu precădere această excepție de ordine publică, conform art. 137 C. proc. civ., în cadrul procesual de față, Înalta Curte reține că aceasta este fondată și fiind formulată de intervenientă, în interesul recurenților, atrage pe cale de consecință, și admiterea celor două recursuri, numai în limitele și pentru considerațiunile expuse în cele ce urmează.

Intervenienta în interesul recurenților, respectiv mama și reprezentanta legală a minorului Ș.C. nu a fost în adevăr citată cu ocazia soluționării acțiunii de fond, iar sentința civilă atacată, prin care s-a anulat înscrierea minorului Ș.C., din pașaportul mamei sale, fără, însă, a i se întocmi un pașaport individual, în mod evident, a vizat și lezat în cel mai concret mod cu putință interesele și drepturile minorului, cu atât mai mult, cu cât acesta nu a avut posibilitatea de a participa la această judecată. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța fondului nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil, și anume, principiul contradictorialității. Potrivit art. 85 C. proc.

civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară de cazul în care legea dispune altfel. În materia contenciosului administrativ, legea nu dispune altfel, căci, așa cum se stipulează în art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În plus, Înalta Curte nu poate să nu rețină și încălcarea de către instanța de fond, a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, în raport cu obiectul cererii reclamantului și cu consecințele radierii mențiunii de înscriere în pașaport solicitate, instanța avea obligația, fie de a solicita reclamantului o precizare a acțiunii referitoare la părțile cu care înțelege să se judece, fie de a pune în discuția părților prezente, necesitatea citării în proces a minorului, prin reprezentantul său legal, vizat direct prin acțiunea de față.

Neprocedându-se în acest fel, minorul și reprezentantul său legal au fost lipsiți de posibilitatea de a-și face apărări și de a propune mijloacele de probă pe care le considerau utile și pertinente cauzei. Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, atât cererea de intervenție formulată, pe fond, cât și excepția invocată de intervenientă, în interesul recurentelor, astfel că ambele cereri vor fi admise. Neîndoielnic, vătămarea pricinuită minorului neparticipant la judecarea în fond a cauzei nu se poate înlătura decât prin anularea, respectiv casarea hotărârii pronunțate, dispunându-se în consecință, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 108 și raportat la art. 105 C. proc.

civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, ocazie cu care toate părțile implicate urmează a fi citate, pentru a li se oferi posibilitatea legală de a-și face apărările pe care le socotesc necesare. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează a valorifica și apărările, precum și susținerile recurenților și ale intimaților, formulate în faza de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și de Prefectul municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1183 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pe cale de consecință, admite în fond cererea de intervenție formulată de Ș.D., în interesul recurenților-pârâți. Admite excepția invocată de intervenientă, conform art. 108, cu referire la art. 105 C. proc. civ. și potrivit art. 304 pct. 5 din același cod, casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.