ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 478/CA/2005, la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamantul B.H. a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și

Prefectura municipiului București - Serviciul de Evidență Informatizată a

Persoanei, solicitând anularea înscrierii fiului său Ș.C., în pașaportul mamei

sale, efectuată în data de 18 martie 2003, obligarea Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră să-i comunice datele solicitate referitoare la ieșirea

fiului său din țară, precum și obligarea eliberării unui pașaport individual,

fiului său.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din

relația de concubinaj cu Ș.D. a rezultat minorul Ș.C., însă mama minorului l-a

împiedicat pe reclamant să aibă legături personale cu minorul, stabilindu-se un

program de vizitare numai pe cale judecătorească.

Reclamantul a mai arătat că a aflat de la bunica

minorului, că acesta a fost înscris pe pașaportul mamei sale, părăsind țara,

fără acordul său, deși nu există nici o hotărâre judecătorească de încredințare

a minorului, mamei sale.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, prin întâmpinarea formulată, a invocat:

- excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București, raportat la calitatea de autoritate centrală a pârâtei;

- excepția netimbrării cererii, conform art. 3 lit. m)

din Legea nr. 146/1997;

- excepția lipsei calității procesuale pasive,

neavând competență în eliberarea unui pașaport sau în anularea unei mențiuni

înscrise în pașaport;

- excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului,

care nu face referire la o eventuală vătămare produsă de Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră, printr-un act administrativ ori la vreo cerere la

care pârâtul a refuzat să răspundă.

- excepția lipsei procedurii prealabile, memoriul din

data de 23 noiembrie 2004 neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 5 din

Legea nr. 29/1990.

- excepția prematurității acțiunii, nefiind depus la

dosar un răspuns al Ministerului Administrației și Internelor.

Prin întâmpinare, la rândul său, Ministerul

Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, întrucât Direcția Generală de Pașapoarte și Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră au fost înființate ca organe de specialitate aflate în

subordinea Ministerului Administrației și Internelor și au personalitate

juridică.

Prin sentința civilă nr. 9222 din 1 martie 2005,

Tribunalul București, secția a VIII-a, și-a declinat competența de soluționare

a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din 30 mai 2005, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile invocate de pârâtă, iar prin sentința civilă nr. 1188 din 20 iunie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de B.H. și a anulat înscrierea din pașaportul numitei Ș.D.,

a minorului Ș.C., înscriere efectuată în data de 18 martie 2003.

Totodată, prin aceeași hotărâre a fost obligat

pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să comunice

reclamantului, datele referitoare la ieșirea din țară a minorului Ș.C. și s-a

respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind eliberarea unui pașaport

individual pentru minorul Ș.C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

potrivit art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997, modificată, pentru înscrierea

în pașaportul unuia dintre părinți, a copiilor care nu au împlinit vârsta de 14

ani, este necesar, implicit, consimțământul scris al celuilalt părinte, condiție

care, în situația de față, nu este îndeplinită.

Excepția prevăzută de dispozițiile ordonanței sus-menționate,

în sensul că nu este necesar consimțământul scris pentru părintele căruia

minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, nu

poate fi reținută, deoarece nu există o hotărâre judecătorească de încredințare

a minorului Ș.C., numitei Ș.D.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au

declarat recurs, atât Ministerul Administrației și Internelor, cât și Prefectul

municipiului București.

Recurentul-pârât Ministerul Administrației și

Internelor a susținut, în esență, că în mod greșit, hotărârea atacată s-a

pronunțat în contradictoriu și cu această autoritate care nu are calitate

procesuală pasivă în cauză.

Potrivit O.U.G nr. 104/2001, Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră este unitate centrală a Poliției de Frontieră Română, cu

personalitate juridică și competentă teritorial pentru întreaga zonă de

responsabilitate a poliției de frontieră .

Totodată, recurentul a indicat că pe fond, în opinia

sa, instanța a dat o interpretare eronată prevederilor art. 11 alin. (4) din O.G.

nr. 65/1997 și ale art. 65 C. fam., neexistând nici o legătură directă între

actul administrativ atacat și pretinsa vătămare a dreptului reclamantului de a

păstra legături personale cu minorul.

Recurentul-pârât Prefectul municipiului București, la

rândul său, a criticat hotărârea instanței de fond, pentru nelegalitate și

netemeinicie, în condițiile în care s-a dat o greșită interpretare atât prevederilor

Codului familiei, cât și art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997, al cărui scop

este acela de a impune ca decizia cu privire la exercitarea dreptului la libera

circulație de către minorul cetățean român, să fie luată de către părintele

care are exercițiul drepturilor părintești. În opinia recurentului, aceste

drepturi sunt exercitate de mamă, tatăl, respectiv reclamantul, fiind părintele

căruia prin hotărâre judecătorească definitivă, în mod clar și neechivoc i-a

fost consacrată calitatea de părinte căruia nu îi este încredințat minorul.

La data de 17 ianuarie 2006, a fost depusă la Înalta Curte, în cursul soluționării recursurilor de față, o cerere de

intervenție în interesul recurenților-pârâți, formulată de Ș.D., în calitate de

mamă și de reprezentant legal al minorului Ș.C. Prin cererea de intervenție

încuviințată în principiu chiar la termenul de astăzi, intervenienta a

justificat pe de o parte interesul său în a interveni în această cauză, iar pe

de alta a invocat o serie de excepții de procedură vizând acțiunea principală.

Tot la termenul de astăzi, în ședință publică,

intervenienta a invocat și susținut oral o excepție calificată, ca fiind de

ordine publică, conform art. 108, cu referire la art. 105 C. proc. civ., vizând neparticiparea și necitarea sa, în calitate de reprezentant legal al

minorului Ș.C., la soluționarea în fond a cauzei.

Examinând cu precădere această excepție de ordine

publică, conform art. 137 C. proc. civ., în cadrul procesual de față, Înalta

Curte reține că aceasta este fondată și fiind formulată de intervenientă, în

interesul recurenților, atrage pe cale de consecință, și admiterea celor două

recursuri, numai în limitele și pentru considerațiunile expuse în cele ce

urmează.

Intervenienta în interesul recurenților, respectiv

mama și reprezentanta legală a minorului Ș.C. nu a fost în adevăr citată cu

ocazia soluționării acțiunii de fond, iar sentința civilă atacată, prin care

s-a anulat înscrierea minorului Ș.C., din pașaportul mamei sale, fără, însă, a

i se întocmi un pașaport individual, în mod evident, a vizat și lezat în cel

mai concret mod cu putință interesele și drepturile minorului, cu atât mai mult,

cu cât acesta nu a avut posibilitatea de a participa la această judecată.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța fondului

nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil, și anume,

principiul contradictorialității.

Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară

de cazul în care legea dispune altfel. În materia contenciosului administrativ,

legea nu dispune altfel, căci, așa cum se stipulează în art. 28 din Legea nr. 554/2004,

dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură

civilă.

În plus, Înalta Curte nu poate să nu rețină și

încălcarea de către instanța de fond, a prevederilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. Astfel, în raport cu obiectul cererii reclamantului și cu consecințele

radierii mențiunii de înscriere în pașaport solicitate, instanța avea

obligația, fie de a solicita reclamantului o precizare a acțiunii referitoare

la părțile cu care înțelege să se judece, fie de a pune în discuția părților

prezente, necesitatea citării în proces a minorului, prin reprezentantul său

legal, vizat direct prin acțiunea de față.

Neprocedându-se în acest fel, minorul și

reprezentantul său legal au fost lipsiți de posibilitatea de a-și face apărări

și de a propune mijloacele de probă pe care le considerau utile și pertinente

cauzei.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază

că este întemeiată, atât cererea de intervenție formulată, pe fond, cât și excepția

invocată de intervenientă, în interesul recurentelor, astfel că ambele cereri

vor fi admise.

Neîndoielnic, vătămarea pricinuită minorului

neparticipant la judecarea în fond a cauzei nu se poate înlătura decât prin anularea,

respectiv casarea hotărârii pronunțate, dispunându-se în consecință, conform art.

304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 108 și raportat la art. 105 C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, ocazie cu care toate

părțile implicate urmează a fi citate, pentru a li se oferi posibilitatea

legală de a-și face apărările pe care le socotesc necesare. Cu ocazia

rejudecării cauzei, instanța de fond urmează a valorifica și apărările, precum

și susținerile recurenților și ale intimaților, formulate în faza de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și de Prefectul municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1183 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință, admite în fond cererea de

intervenție formulată de Ș.D., în interesul recurenților-pârâți.

Admite excepția invocată de intervenientă, conform art.

108, cu referire la art. 105 C. proc. civ. și potrivit art. 304 pct. 5 din

același cod, casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie

2006.