ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 05 septembrie 2007, Prefectul Municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1653 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate. În motivarea recursului, s-a susținut că înscrierea minorului în pașaportul mamei – S.D. – s-a efectuat cu respectarea legii, întrucât prin recunoașterea paternității minorului S.C. (născut din relațiile de concubinaj dintre B.H. și S.D.), situația legală a minorului a devenit echivalentă cu cea a unui minor după desfacerea căsătoriei părinților.

Acordul pârâtului B.H. a existat, nu a fost revocat printr-un act de cel puțin aceeași valoare ca și declarația notarială inițială, deci sentința atacată în cauză este nelegală, prin admiterea cererii lui B.H. de anulare a înscrierii numelui copilului în pașaportul mamei sale. Sentința a fost recurată și de S.D. care a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu se poate primi susținerea că tatăl și-a dat consimțământul înscrierii minorului în pașaportul mamei sale (în prezent pașaportul acesteia fiind expirat), deși la dosarul autorității există acordul scris exprimat în formă autentică dat de reclamantul-intimat. S-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond nu a mai avut în vedere că prin decizia penală nr. 159/R din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, s-a stabilit că B.B., șeful serviciului pașapoarte, nu este vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale privind înscrierea minorului S.C.

în pașaportul mamei sale (reclamantul-intimat a formulat o plângere penală împotriva lui B.B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor). A mai precizat recurenta, că în prezent, nici nu mai este necesar acordul expres al reclamantului ca minorul să fie înscris în pașaportul ei, cât timp copilul i-a fost încredințat spere creștere și educare, în mod irevocabil, prin hotărâre judecătorească (depunând în acest sens sentința nr. 8480 din 14 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3229/2004 de Judecătoria Sector 3, prin care s-a dispus încredințarea copilului către mamă; decizia civilă nr. 1704A din 19 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 38549/3/2005 al Tribunalului București prin care s-a respins apelul formulat de B.H., și decizia civilă nr. 360 din 22 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 38549/3/2005 al Curții de Apel București prin care s-a anulat recursul formulat de B.H.

împotriva deciziei civile nr. 1704A din 19 octombrie 2006). Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 1653 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor. Totodată, s-a respins acțiunea restrânsă față de Ministerul Administrației și Internelor. S-a admis acțiunea așa cum a fost restrânsă, în parte, formulată de reclamantul B.H. în contradictoriu cu M.A.I. și Prefectura Municipiului București – Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei și S.D. S-a anulat înscrierea din pașaportul pârâtei S.D.

privind pe minorul S.C., înscriere efectuată la 18 martie 2004 de pârâtul Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei București. S-a respins cererea privind obligarea pârâtului Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei București privind eliberarea unui pașaport individual pentru minorul S.C. S-a mai reținut că la momentul înscrierii copilului în pașaportul mamei sale, nu există o hotărâre judecătorească de încredințare a minorului (născut la 02 octombrie 1998), hotărârea pronunțându-se abia la 14 octombrie 2005, iar înscrierea în pașaport făcându-se la 18 martie 2004. Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate și vor fi admise întrucât hotărârea pronunțată în cauză este netemeinică și nelegală.

Înscrierea minorului S.C., născut la 02 octombrie 1998 în pașaportul mamei sale S.D. s-a făcut în mod legal, avându-se în vedere acordul scris dat de B.H. în fața notarului public (declarația notarială din 27 iulie 2000 dată în fața BNP D.G.). De precizat că paternitatea față de intimatul-reclamant B.H., s-a stabilit în urma acționării în justiție de mama copilului, printr-o cerere de chemare în judecată, soluționată prin sentința civilă nr. 4318/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2. Tatăl copilului, care nu recunoscuse paternitatea copilului timp de 2 ani, a recunoscut în fața instanței că minorul S.C. este copilul său.

Ulterior, s-a stabilit pensia de întreținere și modalitatea legăturilor personale ale tatălui cu copilul (sentința civilă nr. 6061 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Sector 3). Deci, înscrierea minorului în pașaportul mamei sale, s-a efectuat de Serviciul pașapoarte în anul 2004 – 18 martie, avându-se în vedere consimțământul tatălui în acest sens [conform art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997], dat în mod expres în fața notarului public în anul 2000, consimțământ ce nu a fost revocat de intimatul-reclamant. Susținerea instanței în sensul că abia în 14 octombrie 2005 s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de încredințare a minorului către mamă, este nerelevantă cauzei pentru înscrierea copilului în pașaportul mamei sale actul administrativ fiind legal potrivit reglementărilor în materie în acel moment, în condițiile acordului ambilor părinți.

Așa fiind, se constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că actul administrativ constituit în înscrierea copilului în pașaportul mamei, este un act abuziv în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, recursurile declarate în cauză vor fi admise conform art. 312 C. proc. civ., sub aspectul greșitei anulări a înscrierii dispuse de instanța de fond, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Sub acest ultim aspect, în mod corect instanța de fond a reținut că M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în cauză [față de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 83/2001 ce stabilește că serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple se organizează în cadrul Prefecturilor Județene și al Prefecturii Municipiului București] și că eliberarea unui pașaport individual pentru minorul S.C.

este neîntemeiată [pașaportul individual eliberându-se la cererea părintelui căruia minorul i-a fost încredințat – art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 65/1997].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de S.D. și de Prefectul Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1653 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge și capătul de cerere privind anularea înscrierii în pașaportul pârâtei S.D. a minorului S.C., înscriere efectuată la data de 18 martie 2004 de către pârâtul Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2008.