ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4984/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Pin sentința penală nr. 555

din 16 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 401/2005 al Tribunalului

Constanța s-a dispus, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74, alin. (1) lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen.,

condamnarea inculpatului P.N. la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 65, raportat la

art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen.,

s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

c) și e) C. pen.

În baza art. 17 și art. 18

din 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat și

distrugerea unui număr de 184 comprimate „Ecstasy” rămase în urma analizelor

chimice.

Totodată, inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 26 iunie 2002, inculpatul P.N. a deținut,

în mod ilegal, în vederea punerii în vânzare un număr de 234 comprimate

„Ecstasy”, din care i-a dat un număr de 20 pastile numitului P.R. pentru a le

vinde, iar restul de comprimate au fost găsite de organele de poliție, în

aceeași zi, la percheziția efectuată în autoturismul său, marca Valkswagen

Golf, droguri care fac parte din tabelul I – anexa 5 la Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., internat

fapta nu a fost comisă de la el ci de R.P.

Prin decizia penală nr. 63/P/2006,

din 7 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1308/P/2005, al Curții de Apel

Constanța, s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.N. de asemenea,

apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.N. care, prin

apărătorul ales, a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar a

solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond întrucât situația de fapt reținută se bazează pe proba din

alte cauze. Nefiind administrate în condiții de contradictorialitate.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9,

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

,

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că atât prima

instanță cât și instanța de apel au reținut în mod corect situația de fapt

și-au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptei comise de inculpat încadrarea juridică

corespunzătoare.

Solicitarea inculpatului de

a fi achitat, întrucât nu el este autorul faptei nu poate fi primită, din

probatoriul administrat rezultând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

Astfel, din procesul verbal

de percheziție încheiat pe data de 27 iunie 2002, rezultă că în autoturismul

Valkswagen Golf, aparținând inculpatului P.N., s-au găsit 214 comprimate

„Ecstasy”.

Cu autoturismul respectiv,

inculpatul l-a transportat pe martorul P.R. în zona Pieței Tic-Tac” din

Constanța pentru a vinde 20 de comprimate „Ecstasy” pe care i le dăduse din

cele 234 pastile deținute de el.

Pe parcursul urmăririi

penale, martorul P.R. a declarat constant că inculpatul P.N. a fost cel care ia

pus la dispoziție drogurile, dar ulterior, în fața instanței de judecată a

revenit, susținând că inculpatul, deși l-a transportat cu autoturismul, nu avea

cunoștință de tranzacțiile pe care el urma să le facă.

În mod corect, instanțele au

înlăturat aceste declarații întrucât revenirea nu este susținută de argumente

și vine în flagrantă contradicție cu celelalte probe administrate în cauza cum

ar fi procesul verbal de surprindere în flagrant; procesul verbal întocmit de

investigatorul sub acoperire; depozițiile martorei G.Șt.M.: și în parte cu

declarațiile inculpatului P.N.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs nu este justificat.

Astfel, instanța de fond a

reținut situația de fapt, în urma probatoriului administrat pe parcursul

urmăririi penale (inclusiv acte din dosarul nr. 1139/P/2002 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Constanța în care prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea

cauzei față de inculpatul P.N.), dar și în urma analizei probelor administrate

nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, respectând întocmai

dispozițiile art. 287 C. proc. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

,

alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.N.

Conform art. 192, alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 63/ P din 7

aprilie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 120 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2006.