ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1974/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 897/S din 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus achitarea inculpatului G.L., zis „B.”, cu antecedente penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 3 februarie 2005 - 11 octombrie 2005.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat și inculpatul P.G.S., zis „B.”,  fără antecedente penale, pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Și în fine, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatul P.T. pentru trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea a 80 comprimate de ecstasy, ridicate la 3 februarie 2005 de la inculpatul G.L., iar în temeiul art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor cu păstrarea obligatorie de contraprobă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de trimitere a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la 24 februarie 2005 de Ministerul Public – DIICOT - Biroul Teritorial Brașov, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul G.L. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) și a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații P.G.S. pentru trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) și P.T. pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Ca stare de fapt, s-a reținut în esență, că în 22 martie 2004 și 30 martie 2004, investigatorul sub acoperire „S.” a procurat contra sumelor de 800.000 ROL și respectiv, 50.000 ROL de la inculpatul P.G.S., prin intermediul colaboratorului „C.” 2 comprimate de Ecstasy (MDMA) și respectiv, o țigară conținând rezină de cannabis.

La data de 14 septembrie 2004, colaboratorul „C.” a intrat în legătură cu inculpatul P.G.S. și prin intermediul acestuia a achiziționat contra sumei de 3.500.000 RON un număr de 10 comprimare Ecstasy (MDMA) de la inculpatul G.L.

În luna ianuarie 2005, inculpatul G.L. l-a contactat telefonic pe colaboratorul „C.” și i-a oferit spre cumpărare cantități mari de comprimate ecstasy (60 - 100 B.ți). La începutul lunii februarie 2005, inculpatul G.L. i-a propus o întâlnire pe str. A.O. din Brașov în ziua de 3 februarie 2005, orele 11.00 pentru a-i da 450.000 RON.

La ora stabilită pentru întâlnire a fost realizat flagrantul, în autoturismul condus de inculpat, găsindu-se 100 de comprimate MDMA.

În fine, prin actul de trimitere în judecată a acestor inculpați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de colaboratorul autorizat al investigatorului sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât, acesta a procurat drogurile de la învinuiții P.G.S. și P.T. în baza autorizației emisă de procuror.

În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 211 din 5 aprilie 2006 Tribunalul Brașov a hotărât achitarea inculpaților G.L. și P.G.S., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul P.T. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., deoarece în cursul procesului penal a intervenit decesul acestui inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o sub aspectul netemeiniciei privind soluția de achitare a celor doi inculpați. Hotărârea a mai fost atacată și de inculpatul P.G.S., critica acestuia vizând doar temeiul de drept al soluției de achitare, apreciind că achitarea se impune a fi dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 334 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate și a menținut sentința Tribunalului Brașov, ca legală și temeinică.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând-o sub aspectul greșitei mențineri a soluției de achitare a inculpaților.

De asemenea, pentru aceiași motivare, a declarat recurs și inculpatul P.G.S.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 2346 din 2 mai 2007 a admis recursurile declarate, a casat ambele hotărâri și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Brașov, în cadrul rejudecării urmând a fi completat probatoriul, incluzându-se faptele și împrejurările ce ar duce la justa soluționare a cauzei, cât și prin ce anume mijloace de probă.

Instanța de trimitere - Tribunalul Brașov, în cadrul rejudecării a administrat următoarele probe:

- s-au solicitat relații de la DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov privind pe C.M.N., una și aceeași persoană cu colaboratorul „C.” despre care s-a comunicat că nu a fost urmărit, reținut, arestat de unitățile DIICOT pentru infracțiuni la Legea nr. 143/2000 în intervalul 2004 - 2005; în cuprinsul aceleiași adrese, procurorii DIICOT au învederat că nu este de competența lor să asigure deplasarea în instanță a investigatorului acoperit „S.” și nici a colaboratorului „C.” deoarece nu dispun de prerogative legale pentru a aduce o persoană în fața instanței de judecată împotriva voinței acesteia;

- relații la V.R. SA pentru comunicarea listingurilor convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele abonaților B.M., C.M., în perioada 17 martie 2004 - 13 martie 2004, informații ce nu au putut fi comunicate deoarece datele au fost stocate și reținute pe o perioadă de 2 ani.

- au fost audiați investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia, ultimul refuzând audierea pe motiv că se autoincriminează dat fiind statutul său de colaborator acoperit de organele de cercetare penală.

Circumscriind elementele de fapt rezultate din totalitatea probelor administrate pe starea de fapt expusă în actul de sesizare, instanța de trimitere a hotărât că, în ce privește concludența, pe de o parte și inexistența, pe de altă parte, a declarațiilor investigatorului „S.” și colaboratorului „C., acestea vor fi avute în vedere la analiza probatoriului administrat prin raportare la cei doi inculpați P.G.S. și G.L., stabilind că probatoriul administrat nu este suficient pentru stabilirea, dincolo de orice dubiu, că aceștia se fac vinovați de infracțiunile care li se impută.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a criticat soluția de achitare a inculpaților și inculpatul P.G.S. nemulțumit de temeiul în drept în baza căruia s-a dispus achitarea sa.

Prin Decizia penală nr. 70/AP din 16 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul P.G.S., a extins efectele apelului și cu privire la inculpatul G.L. și a desființat sentința apelată sub aspectul temeiului achitării pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați prin actul de sesizare.

Procedând la rejudecare -în aceste limite- s-a schimbat temeiul achitării pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, din art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate și în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Examinând probatoriul administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, instanța de apel a constatat că nu se poate stabili cu certitudine de la cine a procurat colaboratorul instigatorului acoperit cele două comprimate ecstasy; mai mult s-a arătat că la toate aceste elementele se adaugă și cele legate de refuzul colaboratorului de a da declarație, cât și refuzul investigatorului acoperit de a lămuri dacă colaboratorul său a fost cercetat în legătură cu acțiuni ilicite privind traficul de droguri.

S-a concluzionat că în aceste condiții, nu se poate stabili fără putință de tăgadă că inculpatul P. ar fi autorul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru actele materiale din 22 martie 2004 și 30 martie 2004, în mod corect, instanța de trimitere a făcut aplicarea principiului de drept „pro dubio pro reo” și a decis achitarea acestui inculpat.

Cu privire la acuzațiile ce se aduc inculpatului G.L., referitoare la actul material din 14 septembrie 2004, prima instanță a constatat corect că elementele desprinse din probele administrate nu sunt suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, având în vedere contradicțiile și inadvertențele ce decurg din declarația investigatorului sub acoperire „S.” și cea a colaboratorului său „C.”.

Cât privește actul material din 3 februarie 2005 ce i se impută aceluiași inculpat, respectiv, G.L. s-a reținut că soluția de achitare este corectă, fiind la adăpost de criticile procurorului în raport de ancheta penală defectuoasă, de modul defectuos de organizare a flagrantului, de contradicțiile existente între declarațiile martorilor și actele procesuale încheiate cu ocazia flagrantului.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că aceste droguri au avut o existență materială palpabilă, fapt demonstrat de rapoartele de constatare tehnico-științifică. Așa încât, dacă inculpații nu pot fi autori ai acestor fapte pentru considerentele expuse, alte persoane pot fi autori, situație în care temeiul achitării nu poate fi dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d), ci ale art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aspect sub care hotărârile au fost casate, iar efectele recursului declarat de inculpatul P.G.S. extinse și asupra inculpatului G.L.

În termen legal, împotriva acestor ultime hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a criticat soluția de achitare a inculpaților pentru nelegalitate și netemeinice.

În esență, prin motivele de recurs scrise, cât și cele prezentate oral s-a susținut că procedând la pronunțarea unei soluții de achitare, instanțele au făcut o apreciere deficitară a materialului probator, mai ales a celui obținut în faza urmăririi penale; s-a mai arătat că deși se susține că procesul-verbal de constatare a flagrantului a fost criticat, instanțele nu i-au prezentat deficiențele; pe de altă parte, nu s-a avut în vedere că atât colaboratorul cât și întreaga operațiune a flagrantului s-a desfășurat sub supraveghere, fiind efectuate perchezițiile ce se impuneau.

În fine, s-a apreciat că martorii și-au menținut declarațiile date în faza urmăririi penale și care alături de restul probatorului formulat din actele întocmite de investigatorul sub acoperire și colaboratorul autorizat, justificau în cauză pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

În drept, în susținerea criticii s-a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate - în raport de critica formulată, de dispozițiile cazului de casare invocat, cât și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează, că recursul procurorului este nefondat.

În considerarea unor principii fundamentale ale procesului penal, printre care, aflarea adevărului, al rolului activ și al prezumției de nevinovăție - înscrise în art. 3, 4, 52 C. proc. pen., cât și în scopul asigurării unui proces echitabil oricărei persoane, instanțele de judecată sunt obligate atunci când hotărăsc asupra învinuirii și pronunță o soluție de condamnare, în condițiile art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., să constate că au fost obținute și administrate legal toate probele necesare aflării adevărului, că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii și că soluția rezultată din deliberare este unicul rezultat cert impus de probe.

Ori, în respectul acestor principii se poate afirma că o soluție de condamnare a inculpaților nu se putea fundamenta pe probele obținute în cauză, pe de o parte, pentru că datorită unei anchete penale deficitare unele nu erau legal obținute sau lipseau cu desăvârșire, iar altele conțineau puternice contradicții ce nu puteau fi conciliate.

Desigur, în acest context, în mod corect, instanțele constatând că probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, legale ci există îndoială cu privire la vinovăția celor doi inculpați au aplicat regula „in dubio pro reo”, potrivit căreia, orice îndoială operează în favoarea inculpatului și pe baza acesteia, soluția ce se impune este doar achitarea.

Așa fiind, este de observat că soluția de achitare dispusă în cauză față de cei doi inculpați nu este rezultatul unei erori judiciare, ci consecința probatoriului administrat în cauză.

Procedând la pronunțarea unor soluții de achitare, menținute în apel, în ambele cicluri procesuale instanțele au analizat pe larg, neconcordanțele și contradicțiile existente în cadrul aceleiași probe sau a unor probe diferite și au nominalizat actele deficitare ale anchetei penale.

În acest context, cu privire la acuzațiile ce i se aduc inculpatului P.G.S. pentru cele două acte materiale de trafic de droguri de mare risc, ce se pretind a fi comise la 22 martie 2004 și respectiv, 30 martie 2004 se constată în continuare, chiar și în cadrul rejudecării după casare, existența unor puternice contradicții între actele întocmite de investigatorul acoperit, de colaboratorul acestuia și depozițiile lor din cuprinsul urmăririi penale și judecătorești, nefiind posibilă clarificarea inadvertențelor în raport de materialul probator existent, contradicții care sunt de natură să atragă dubiul cu privire la furnizarea drogurilor.

La aceste contradicții evidențiate de probele administrate se adaugă omisiunea efectuării unor acte de urmărire penală care puteau elimina aceste inadvertențe, cum ar fi, omisiunea percheziționării corporale a colaboratorului „C.” anterior întâlnirii ce se pretinde a fi avut loc în barul său la 23 martie 2004, precum și faptul că la cele două date - când se pretinde procurarea de droguri de la inculpatul P. de către colaborator - nu a fost realizată o supraveghere operativă, în condițiile legii, de către procuror a activităților desfășurate.

Și în fine, existența celor două acte materiale de trafic de droguri ce se impută acestui inculpat se impune a fi analizată și în raport de atitudinea procesuală a inculpatului P.G.S. care a negat constant implicarea sa în traficul de droguri, a declarațiilor martorelor B.C. și B.M.C. - concubina inculpatului și mama acesteia care îl caracterizează ca fiind o persoană ce nu are legătură cu drogurile, a procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziției la domiciliul inculpatului - unde nu s-au găsit elemente care să intereseze cercetarea.

Și în aceeași ordine, se impune a fi amintită declarația martorului P.C. din 2 noiembrie 2005, dată în fața Tribunalului Brașov, potrivit căreia, M.C. (colaboratorul investigatorului sub acoperire deconspirat de ÎCCJ) era în relații conflictuale cu inculpatul și nu în ultimul rând, refuzul colaboratorului de a fi audiat, în condițiile legii de instanța de trimitere, după cum și refuzul investigatorului acoperit de a răspunde la întrebarea dacă colaboratorul său C. a fost cercetat în legătură cu acțiuni ilicite privind traficul de droguri.

Desigur, în contextul acestor condiții rezultate din probe nu se putea proceda la condamnarea inculpatului P.G.S. pentru trafic de droguri de mare risc (2 acte materiale), în favoarea sa acționând principiul „in dubio pro reo” ceea ce justifică, ca legală și temeinică, soluția de achitare.

Referitor la activitatea infracțională ce se pretinde a fi comisă de inculpatul G.L. se constată existența unor grave contradicții între actele încheiate de investigator și colaborator, pe de o parte, cât și între aceste acte și declarațiile acestora, dar și omisiunii efectuării de către anchetă a unor acte care vizează legalitatea sesizării, precum și a efectuării altora de natură a contribui la elucidarea contradicțiilor constatate.

Astfel, procedura flagrantului pentru actul material din 3 februarie 2005, a fost realizată în contextul în care nici autorizația investigatorului sub urmărire și nici a colaboratorului său nu fuseseră prelungite, conform legii de procuror, ultima prelungire datând din 19 decembrie 2004; pe de altă parte, la realizarea flagrantului, deși s-a efectuat percheziția corporală a persoanei intitulată „C.”, aceasta neavând calitatea de colaborator, a fost comisă, însă, percheziționarea autoturismului marca Z, înmatriculat sub nr. Z1.

Osebit de aceste omisiuni și de organizarea defectuoasă a flagrantului în urma căruia nu s-a putut stabili dacă cele 100 comprimate găsite în mașina inculpatului i-au fost plasate de „C.” - așa cum a susținut inculpatul care a pretins că se afla în relații conflictuale, pot fi amintite și inadvertențele dintre declarațiile date de C. (calificate doar un mod de informare a organului judiciar în lipsa autorizării legale) și conținutul convorbirilor interceptate, nerezultând din convorbirile interceptate și autorizate că inculpatul ar fi convenit cu colaboratorul investigatorului acoperit să îi vândă 100 de pastile de ecstasy cum susține autorul declarațiilor.

Pe de altă, martorul P.C. a confirmat la rândul lui susținerile altei martore, respectiv B.M.C., arătând că în iarna anului 2005 în barul „S.” se discuta că M.C. (cunoscut în cauză drept colaborator cu numele „C.”) a fost arestat pentru droguri, dar și că acesta i-ar fi organizat un flagrant unuia numit B. (poreclă sub care era cunoscut inculpatul G.L.).

Și în cazul acestui act material ce se pretinde a fi comis de inculpat la 3 februarie 2005, cât și în situația actului material din 14 septembrie 2004 ce i se impută aceluiași inculpat nu rezultă elemente suficiente pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Existența unor contradicții evidente în declarațiile investigatorului sub acoperire și declarațiile propriului colaborator cu privire la furnizorul drogurilor conduc la concluzia că sunt nefondate criticile procurorului, existând dubii cu privire la vinovăția acestui inculpat, și care nu pot opera decât în favoarea sa.

Mai mult, la toate aceste elementele învederate se adaugă și cele legate de faptul că la termenul din 19 noiembrie 2008, în rejudecare la Tribunalul Brașov, martorul C.M. (colaboratorul C.) a refuzat să dea declarație, cu motivarea că se apreciază că se autoincriminează, dat fiind statutul său de colaborator oferit de organele de cercetare penală în timpul urmăririi penale și implicarea sa în acțiunile de cumpărare și respectiv, vânzare de droguri.

Desigur, pentru aceste considerente în privința ambilor inculpați probele administrate în cauză nu au făcut dovada certă, sigură a vinovăției lor în comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și cum orice îndoială profită inculpaților, soluția de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., este legală și temeinică și se va menține, ca atare, prin respingerea recursului declarat de procuror, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., iar onorariile pentru asistența juridică obligatorie până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 70/AP din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov - secția penală, privind pe inculpații P.G.S. și G.L.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2010.