ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1559/2005,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul K.N., în

contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini, a anulat adresa nr. 612449/VG/S4/2005,

privind respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România și a obligat

pârâta, să emită în favoarea reclamantului, o decizie prin care să aprobe

stabilirea domiciliului în România, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002,

republicată și modificată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că nu există acte oficiale, că adresa S.R.I. și

raportul Comisiei au caracter „secret” și că nu pot fi comunicate instanței,

pentru a-și forma intima convingere, în raport cu susținerile părților și

probele dosarului. De asemenea, curtea de apel a apreciat că nu există probe

din partea pârâtei, care să susțină cele afirmate în întâmpinare și să

contracareze actele depuse de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele

considerente:

Autoritatea pentru Străini din

cadrul Ministerul de Interne a criticat hotărârea judecătorească, pentru faptul

că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002,

astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, cât și pe

cele ale Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României.

De asemenea, nu au fost avute în

vedere nici prevederile Legii nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea

S.R.I., principala atribuție a acestei instituții fiind aceea de a asigura

siguranța națională.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a criticat sentința, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 11 din Legea nr. 51/1991 și art.

10 din aceeași lege.

Recursurile sunt întemeiate și vor

fi admise.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., examinând actele

și lucrările dosarului, reține în fapt următoarele:

În baza informațiilor S.R.I. și a

unui raport întocmit de comisia constituită la nivelul Autorității pentru

Străini, Directorul General al Autorității pentru Străini a hotărât respingerea

cererii reclamantului-intimat, privind stabilirea domiciliul în România. Aceste

informații au caracter „secret”, iar măsura s-a întemeiat pe dispozițiile art. 70

din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 482/2004.

Față de faptul că în speță este

vorba despre siguranța națională a României, actele care au stat la baza

măsurii contestate, au intrat sub incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr.

51/1991, neputând fi comunicate instanței de judecată, întrucât au caracter

secret. Acest text de lege prevede expres căror persoane juridice sau fizice

pot fi comunicate acest tip de informații, astfel încât aceste documente nu au

putut fi prezentate instanței de judecată.

În baza informațiilor S.R.I.,

transmise Autorității pentru Străini, referitor la cetățeanul irakian, prin

adresa nr. 039842/2004, s-a luat măsura respingerii cererii acestuia privind

stabilirea domiciliului în România, el neîndeplinind condițiile prevăzute

expres de Legea nr. 482/2004.

Tocmai pentru faptul că actele care

au stat la baza acestei măsuri, descriu în concret pericolul pe care cetățeanul

străin îl reprezintă pentru siguranța națională, ele au intrat sub incidența

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 51/1991, neputând fi comunicate instanței

de judecată.

De altfel, dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 14/1992, prevăd că pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin S.R.I.,

Ministerului Internelor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Justiției etc., toate aceste organe au obligația să-și acorde sprijin reciproc

pentru respectarea legii.

În speță, sunt incidente

dispozițiile art. 173 C. proc. civ., instanța de fond nesocotindu-le în raport cu

legile incidente litigiului.

Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază față de aceste considerente că măsura luată de recurenta Autoritatea

pentru Străini, a fost legală, bazată pe dispozițiile Legii nr. 51/1991 și

Legea nr. 482/2004, greșit apreciind prima instanță că autoritatea administrativă

nu a demonstrat cu acte, cele susținute în întâmpinare.

În speță, nu se poate aprecia că a

existat din partea instituțiilor statului, un anume abuz de drept, referitor la

respingerea solicitării cetățeanului străin, atâta vreme, cât aceste instituții

au acționat în raport cu legile Statului român, cu respectarea drepturilor și

libertăților cetățenilor recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, dar folosind restrângerea acestor drepturi, atunci când nu au fost interpretate

în scopul pentru care au fost prevăzute.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind întemeiate recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Autoritatea pentru Străini

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, le va admite, va casa

sentința atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de K.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Autoritatea pentru Străini

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile

nr. 1559 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul K.N., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.