ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 895/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1088 din 6

iunie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 31/2005, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei SC D.M. SA București,

formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. și Casa de Asigurări de Sănătate

a municipiului București și având ca obiect, anularea titlului executoriu, emis

de pârâte și obligarea lor de a-i comunica reclamantei, un răspuns la cererile

sale din 13 decembrie 2002 și 18 septembrie 2003, precum și obligarea lor la

eșalonarea datoriilor reclamantei, în valoare de 13.934.321.315 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut: că reclamanta a depus un dosar pentru aprobarea reeșalonării și

înlesnirii la plata datoriilor către Fondul național unic de asigurări de sănătate,

la C.N.A.S., sub nr. 411 din 16 ianuarie 2003; că pârâta, în urma analizei

documentației, a stabilit un punctaj de 18 puncte - pe baza criteriilor

prevăzute de Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 40/2002, ceea ce dădea reclamantei,

posibilitatea de a eșalona integral, sumele stabilite prin procesul-verbal de

control nr. 37755 din 11 noiembrie 2002; că dosarul de reeșalonare a fost

returnat reclamantei, prin acordul părților, deoarece reclamanta nu a fost de

acord cu condițiile și termenele stabilite prin convenția și graficele de

eșalonare; că reclamanta urma să depună o nouă cerere și un nou act de

constatare a obligațiilor, precum și dovada plăților necesare, conform art. 12

din O.U.G. nr. 40/2002, cerere depusă la 27 noiembrie 2003.

În drept, a constatat instanța, că

cererea reclamantei a fost depusă după data de 17 noiembrie 2003, când

societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege, pentru acordarea de scutiri

sau eșalonări, întrucât, potrivit O.U.G. nr. 95/2003, intrată în vigoare la 17

octombrie 2003 (M. Of. nr. 727/17.10.2003), transferul creanțelor bugetare

restante existente în evidențele C.N.A.S., la 30 iunie 2003, pentru care

creditoarea deține titluri de creanță sau titluri executorii, trebuia făcut

către A.V.A.B., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a

ordonanței.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen legal recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal

timbrată.

În motivare se arată că instanța a

ignorat petitul acțiunii, și anume, obligarea pârâtelor de a emite un răspuns

la cererile sale înregistrate anterior datei de 17 noiembrie 2003.

Susține recurenta că instanța a

interpretat greșit dispozițiile legale, apreciind că, după data transferului

creanței către A.V.A.S., societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege

pentru acordarea de scutiri sau eșalonări, deși, potrivit O.U.G. nr. 40/2002,

astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 86/2003, înlesnirile la plată s-au

acordat până la 1 ianuarie 2004.

Arată recurenta că instanța a

interpretat eronat probele din dosar, făcând referire la un înscris care nu

există: o nouă cerere de acordare de înlesniri, cu nr. 118833 din 27 noiembrie

2003.

Recursul nu se fondează.

În fapt, recurenta a depus la C.N.A.S., o singură dată, dosarul de aprobare a reeșalonării și înlesnirii la plată, la 16

ianuarie 2003.

Intimata și-a îndeplinit în termen

legal obligația de verificare a îndeplinirii condițiilor legale, dovada fiind

că s-a întocmit și documentația care a stat la baza convenției dintre părți, pentru

acordarea înlesnirilor la plată și graficele de eșalonare.

Recurenta este cea care provocat

sistarea procedurii, prin refuzul reprezentantului său de a semna convenția,

întrucât nu a fost de acord cu condițiile și termenele stipulate.

Returnarea dosarului a fost consecința

acestui refuz, dar părțile au convenit să reia procedura în baza unui nou act

de constatare a obligațiilor datorate și a unei noi cereri.

Reclamanta a fost cea care și-a

manifestat intenția de a face și plățile necesare pentru încadrarea în

dispoziția imperativă a art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, în sensul că, dacă societatea,

după depunerea cererii și până la aprobarea ei, achită 30% din obligații

bugetare datorate (exclusiv majorările și penalitățile de întârziere), poate

beneficia de eșalonarea la plată a diferenței de 70% și de scutirea la plată a

majorărilor și penalităților.

Dar, în intervalul 5 februarie 2003,

când dosarul a fost returnat de comun acord, pentru completare - 27 noiembrie

2003, data înregistrării cererii nr. 1197 din 18 noiembrie 2003, a societății la C.N.A.S. (sub nr. 1188 din 27 noiembrie 2003), debitoarea nu a mai depus nici o

altă cerere de înlesnire la plată, conform celor convenite cu C.N.A.S., la data

returnării documentației.

În același interval (5 februarie

2003 - 27 noiembrie 2003), reclamanta nu a făcut nici un demers de a achita cei

30% din debite, pentru a se încadra în cerințele art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002,

deși numai îndeplinirea acestei obligații îi putea conferi vocația de

beneficiară a înlesnirilor.

Pe de altă parte, creanța bugetară

restantă, înregistrată în evidențele contabile ale C.N.A.S., până la 30 iunie

2003– și existentă față de debitoarea-recurentă, a fost transferată către

A.V.A.B., la data de 17 noiembrie 2003, ca urmare a dispozițiilor O.U.G. nr. 95/2003.

Or, debitoarea trebuia să depună

cererea pentru acordarea înlesnirilor anterior acestei date, pentru că,

ulterior, creanțele au fost preluate de A.V.A.B.

Consecința depășirii acestui termen

este că debitoarei nu-i mai pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 37 din O.G.

nr. 86/2003 (M. Of. nr. 624/31.10.2003), potrivit cărora: cererile de acordare

a înlesnirilor la plată, depuse la casele de asigurări de sănătate și

nesoluționate în baza reglementărilor legale în vigoare până la 1 ianuarie

2004, se preiau de către Ministerul Finanțelor Publice, în vederea analizării

și soluționării.

În concluzie, în speță, refuzul

recurentei de a semna convenția rezultată în urma soluționării primei sale

cereri, are semnificația încheierii unui ciclu procedural prevăzut de O.U.G. nr.

40/2002.

Ca urmare, recurenta trebuia să

depună o nouă cerere înainte de data transferului creanțelor la A.V.A.B. și numai în aceste condiții C.N.A.S. putea fi legal învestită, pentru începerea unei

noi proceduri care, în măsura în care ar fi rămas nesoluționată până la 1

ianuarie 2004, ar fi fost preluată de Ministerul Finanțelor Publice, spre

soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC D.M.

SA București împotriva sentinței civile nr. 1088 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.