ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 40 din 10 mai 2005, a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 102/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea SC P. SA Galați, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și având ca obiect: obligarea pârâtelor să treacă în proprietatea publică a Statului, imobilele supuse sechestrului, conform H.G.

nr. 682/2001 și a solicitării reclamantei nr. 724 din 12 august 2004 și recunoașterea dreptului pretins prin cererea nr. 20 din 10 ianuarie 2005, soluționată nefavorabil de către Ministerul Finanțelor Publice, prin adresa nr. 280154 din 24 ianuarie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt: - că reclamantei i-au fost indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces-verbal de sechestru nr. 2632 din 22 februarie 1999), pentru executarea silită a obligațiilor bugetare față de debitoarea reclamantă; - că, după instituirea sechestrului, societatea debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrate să fie trecute în proprietatea Statului, în contul datoriilor bugetare, trimițând (organelor fiscale), documentația care i-a fost solicitată, dar nu a primit un răspuns favorabil; - că, urmare a acestei situații, reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați obligând aceleași pârâte să rezolve cererea solicitantei, dar nici acest demers nu a fost finalizat; - că, prin acțiunea de față, reclamanta solicită obligarea pârâtelor să preia imobilele sechestrate.

În drept a reținut instanța: - că, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept protejat de lege, așa încât se impune respingerea acțiunii ca atare; - că, deși bunurile reclamantei au fost sechestrate pentru asigurarea executării silite a datoriilor sale bugetare, dreptului său de a i se compensa valoarea bunurilor, cu datoriile, nu îi corespunde întru totul obligația autorităților pârâte de a le prelua; - că, potrivit principiului stabilit de art. 1073 C. civ., creditorul obligației este îndreptățit să pretindă executarea ei, astfel cum ea s-a născut, neputând fi obligat a primi o altă prestație, decât cea care i se datorează; - că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) lit. b) din H.G.

nr. 682/2001, trecerea unor bunuri în proprietatea statului este condiționată de existența unor solicitări pentru obținerea în administrare a unor bunuri care au soarta juridică a celor la care s-a referit reclamanta, dar în speță nu au existat astfel de solicitări; - că sentința nr. 19/2004 a Curții de Apel Galați nu poate constitui izvorul unei obligații de rezultat pentru pârâte (preluarea în proprietatea Statului), întrucât ea a stabilit doar o obligație de diligență pentru ele (să rezolve chestiunea pusă în discuție de reclamantă). Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată. În motivare se arată că: - prin acțiunea înregistrată sub nr. 235/2005, la Curtea de Apel Galați, reclamanta a formulat mai multe capete de cerere asupra cărora instanța de fond, după conexarea ei la dosarul nr. 102/2005, nu s-a pronunțat prin sentința recurată; - că cererii formulate de reclamantă, în temeiul H.G.

nr. 682/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu i-a răspuns printr-o decizie motivată, deși avea obligația legală și nu a îndeplinit această obligație, nici chiar după ce, prin sentința civilă nr. 19/2004, a fost obligată judecătorește să răspundă; - nu reclamanta avea obligația de a dovedi că nu există solicitări de preluare a bunurilor pentru a opera trecerea în proprietatea publică a Statului, conform art. 5 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 682/2001; - acțiunea din cauza de față a fost formulată, pentru că, nici după punerea în executare a sentinței 20/2004, pârâtele nu și-au respectat obligația de a soluționa cererea și nu a emis o decizie motivată. Recursul nu se fondează. 1. În fapt: Reclamanta, contribuabil - debitor al bugetului de stat a formulat prima cerere de trecere în proprietatea Statului, a imobilelor sale sechestrate, cerere întemeiată pe dispozițiile H.G.

nr. 682/2001 (M. Of. nr. 440/6.08.2001), la data de 7 noiembrie 2001. Neprimind un răspuns la această solicitare, reclamanta a formulat prima acțiune la instanța de contencios administrativ, obținând sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, prin care Ministerul Finanțelor Publice era obligat să soluționeze cererea. În executarea acelei sentințe, Ministerul Finanțelor Publice a reluat analiza cererii, după data de 17 iunie 2004. La rândul ei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați se conformează, solicitând debitoarei, la 5 iulie 2004, transmiterea unei noi documentații. Recurenta este nemulțumită că, după trimiterea din nou a documentației, Ministerul Finanțelor Publice nu a răspuns solicitării, iar pentru creanța bugetară a cărei stingere se solicita, prin darea în plată a imobilelor sechestrate, se calculau în continuare dobânzi și penalități a căror valoare a ajuns să depășească însăși creanța de bază.

La 16 noiembrie 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a restituit documentația debitoarei, indicându-i ca, după primirea unei solicitări, să o depună din nou, pentru a fi înaintată Comisiei speciale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Nemulțumită de această restituire, debitoarea formulează o nouă acțiune în contencios administrativ la 3 decembrie 2004, înregistrată inițial sub nr. 1457/2004, la secția comercială a Curții de Apel Galați, iar ulterior sub nr. 102/2005, la secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe. La acest din urmă dosar a fost conexată acțiunea formulată la 4 martie 2005 și înregistrată sub nr. 235/2005 la aceeași instanță. În maniera în care au fost formulate, ambele acțiuni se circumscriu proceduri stabilite de Norma aprobată prin H.G.

nr. 682/2001, și, în esență, reclamă: - dreptul societății la stingerea obligațiilor fiscale prin darea în plată a unor imobile din proprietatea sa, care să treacă în proprietatea publică a Statului; - exonerarea societății de la plata majorărilor și a penalităților calculate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, la obligațiile fiscale, începând cu data de 7 noiembrie 2001; - obligarea pârâtelor de a recunoaște cele două drepturi mai sus pretinse ale reclamantei și de a decide în consecință, inclusiv de a găsi, în prealabil, solicitantul care să ia în administrare imobilele preluate în proprietatea publică a Statului; - refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a răspunde cererilor debitoarei printr-o decizie motivată.

Prima instanță s-a pronunțat, în principiu, asupra tuturor capetelor de cerere din ambele acțiuni întrucât, raportat la dispozițiile H.G. nr. 682/2001, a apreciat, în mod corect, că trecerea în proprietatea Statului, a bunurilor debitoarei este condiționată de existența unor solicitări de luare în administrare a acelor bunuri. Ca urmare, soluția urmează a fi menținută și în considerarea următoarelor argumente: 1. Sub aspect formal: Din analiza dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (3), coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Norma aprobată prin H.G.

nr. 682/2001, rezultă că emiterea de către Comisia specială (numită prin ordin al ministrului finanțelor publice), a unei decizii, există numai în situația în care s-a constatat că cererea se poate soluționa favorabil și ea se comunică numai organului competent să aplice procedura de executare silită [art. 7 alin. (1)]. La rândul său, acest organ întocmește procesul-verbal de trecere în proprietatea Statului, a bunului imobil, iar acest act, abia, se comunică debitorului și instituției publice solicitante. 2. Asupra fondului cererilor reclamantei se constată că: - Norma aprobată de H.G. nr. 682/2001 nu prevede obligația necondiționată a autorităților fiscale abilitate a aplica procedura (Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene, Comisia specială din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice însuși) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei în contul obligațiilor sale fiscale.

Comisia specială poate decide stingerea creanțelor bugetare prin preluare, numai dacă există o solicitare concretă a unei instituții publice de a lua în administrare acele imobile. - Norma nu prevede că organele fiscale implicate în procedură au și obligația de a găsi solicitanți, astfel cum pretinde debitoarea prin motivele de recurs. - În ceea ce privește efectele unei cereri de preluare formulate de debitoare asupra dobânzilor și penalităților care se calculează pentru întârzierea în plata obligației la bugetul statului, în Normă nu se prevede că, de la data depunerii cererii, asemenea obligații accesorii nu se mai calculează. Dimpotrivă, potrivit art. 7 alin. (5) din Norme, la data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea Statului, a imobilului supus executării silite, organul competent trebuie să actualizeze nivelul majorărilor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 40 din 10 mai 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.