ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 40 din 10

mai 2005, a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 102/2005, a fost

respinsă, ca nefondată, acțiunea SC P. SA Galați, formulată în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și având ca obiect: obligarea

pârâtelor să treacă în proprietatea publică a Statului, imobilele supuse

sechestrului, conform H.G. nr. 682/2001 și a solicitării reclamantei nr. 724

din 12 august 2004 și

recunoașterea dreptului pretins prin cererea nr. 20

din 10 ianuarie 2005, soluționată nefavorabil de către Ministerul Finanțelor

Publice, prin adresa nr. 280154 din 24 ianuarie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt:

- că reclamantei i-au fost

indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces-verbal de sechestru nr.

2632 din 22 februarie 1999), pentru executarea silită a obligațiilor bugetare

față de debitoarea reclamantă;

- că, după instituirea sechestrului,

societatea debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrate

să fie trecute în proprietatea Statului, în contul datoriilor bugetare,

trimițând (organelor fiscale), documentația care i-a fost solicitată, dar nu a

primit un răspuns favorabil;

- că, urmare a acestei situații,

reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați obligând aceleași

pârâte să rezolve cererea solicitantei, dar nici acest demers nu a fost

finalizat;

- că, prin acțiunea de față,

reclamanta solicită obligarea pârâtelor să preia imobilele sechestrate.

În drept a reținut instanța:

- că, în raport cu dispozițiile art.

1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept

protejat de lege, așa încât se impune respingerea acțiunii ca atare;

- că, deși bunurile reclamantei au

fost sechestrate pentru asigurarea executării silite a datoriilor sale

bugetare, dreptului său de a i se compensa valoarea bunurilor, cu datoriile, nu

îi corespunde întru totul obligația autorităților pârâte de a le prelua;

- că, potrivit principiului stabilit

de art. 1073 C. civ., creditorul obligației este îndreptățit să pretindă

executarea ei, astfel cum ea s-a născut, neputând fi obligat a primi o altă

prestație, decât cea care i se datorează;

- că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.

(3) lit. b) din H.G. nr. 682/2001, trecerea unor bunuri în proprietatea

statului este condiționată de existența unor solicitări pentru obținerea în

administrare a unor bunuri care au soarta juridică a celor la care s-a referit

reclamanta, dar în speță nu au existat astfel de solicitări;

- că sentința nr. 19/2004 a Curții

de Apel Galați nu poate constitui izvorul unei obligații de rezultat pentru

pârâte (preluarea în proprietatea Statului), întrucât ea a stabilit doar o

obligație de diligență pentru ele (să rezolve chestiunea pusă în discuție de

reclamantă).

Împotriva acestei hotărâri a

declarat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată că:

- prin acțiunea înregistrată sub nr.

235/2005, la Curtea de Apel Galați, reclamanta a formulat mai multe capete de

cerere asupra cărora instanța de fond, după conexarea ei la dosarul nr. 102/2005,

nu s-a pronunțat prin sentința recurată;

- că cererii formulate de

reclamantă, în temeiul H.G. nr. 682/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu i-a

răspuns printr-o decizie motivată, deși avea obligația legală și nu a

îndeplinit această obligație, nici chiar după ce, prin sentința civilă nr. 19/2004,

a fost obligată judecătorește să răspundă;

- nu reclamanta avea obligația de a

dovedi că nu există solicitări de preluare a bunurilor pentru a opera trecerea

în proprietatea publică a Statului, conform art. 5 alin. (3) lit. b) din H.G. nr.

682/2001;

- acțiunea din cauza de față a fost

formulată, pentru că, nici după punerea în executare a sentinței 20/2004,

pârâtele nu și-au respectat obligația de a soluționa cererea și nu a emis o

decizie motivată.

Recursul nu se fondează.

Reclamanta, contribuabil - debitor

al bugetului de stat a formulat prima cerere de trecere în proprietatea Statului,

a imobilelor sale sechestrate, cerere întemeiată pe dispozițiile H.G. nr.

682/2001 (M. Of. nr. 440/6.08.2001), la data de 7 noiembrie 2001.

Neprimind un răspuns la această

solicitare, reclamanta a formulat prima acțiune la instanța de contencios

administrativ, obținând sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, prin care

Ministerul Finanțelor Publice era obligat să soluționeze cererea.

În executarea acelei sentințe,

Ministerul Finanțelor Publice a reluat analiza cererii, după data de 17 iunie

2004.

La rândul ei, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați se conformează, solicitând debitoarei, la 5 iulie

2004, transmiterea unei noi documentații.

Recurenta este nemulțumită că, după

trimiterea din nou a documentației, Ministerul Finanțelor Publice nu a răspuns

solicitării, iar pentru creanța bugetară a cărei stingere se solicita, prin

darea în plată a imobilelor sechestrate, se calculau în continuare dobânzi și

penalități a căror valoare a ajuns să depășească însăși creanța de bază.

La 16 noiembrie 2004, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Galați a restituit documentația debitoarei,

indicându-i ca, după primirea unei solicitări, să o depună din nou, pentru a fi

înaintată Comisiei speciale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Nemulțumită de această restituire,

debitoarea formulează o nouă acțiune în contencios administrativ la 3 decembrie

2004, înregistrată inițial sub nr. 1457/2004, la secția comercială a Curții de

Apel Galați, iar ulterior sub nr. 102/2005, la secția de contencios

administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

La acest din urmă dosar a fost

conexată acțiunea formulată la 4 martie 2005 și înregistrată sub nr. 235/2005

la aceeași instanță.

În maniera în care au fost

formulate, ambele acțiuni se circumscriu proceduri stabilite de Norma aprobată

prin H.G. nr. 682/2001, și, în esență, reclamă:

- dreptul societății la stingerea

obligațiilor fiscale prin darea în plată a unor imobile din proprietatea sa, care

să treacă în proprietatea publică a Statului;

- exonerarea societății de la plata

majorărilor și a penalităților calculate de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați, la obligațiile fiscale, începând cu data de 7 noiembrie 2001;

- obligarea pârâtelor de a

recunoaște cele două drepturi mai sus pretinse ale reclamantei și de a decide

în consecință, inclusiv de a găsi, în prealabil, solicitantul care să ia în

administrare imobilele preluate în proprietatea publică a Statului;

- refuzul nejustificat al pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice de a răspunde cererilor debitoarei printr-o

decizie motivată.

Prima instanță s-a pronunțat, în

principiu, asupra tuturor capetelor de cerere din ambele acțiuni întrucât,

raportat la dispozițiile H.G. nr. 682/2001, a apreciat, în mod corect, că

trecerea în proprietatea Statului, a bunurilor debitoarei este condiționată de

existența unor solicitări de luare în administrare a acelor bunuri.

Ca urmare, soluția urmează a fi

menținută și în considerarea următoarelor argumente:

Din analiza dispozițiilor art. 5 alin.

(1) și (3), coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Norma aprobată prin

H.G. nr. 682/2001, rezultă că emiterea de către Comisia specială (numită prin

ordin al ministrului finanțelor publice), a unei decizii, există numai în

situația în care s-a constatat că cererea se poate soluționa favorabil și ea se

comunică numai organului competent să aplice procedura de executare silită [art.

7 alin. (1)].

La rândul său, acest organ

întocmește procesul-verbal de trecere în proprietatea Statului, a bunului

imobil, iar acest act, abia, se comunică debitorului și instituției publice

solicitante.

reclamantei se constată că:

- Norma aprobată de H.G. nr. 682/2001

nu prevede obligația necondiționată a autorităților fiscale abilitate a aplica

procedura (Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene, Comisia specială

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice

însuși) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei în contul obligațiilor sale

fiscale.

Comisia specială poate decide

stingerea creanțelor bugetare prin preluare, numai dacă există o solicitare concretă

a unei instituții publice de a lua în administrare acele imobile.

- Norma nu prevede că organele

fiscale implicate în procedură au și obligația de a găsi solicitanți, astfel

cum pretinde debitoarea prin motivele de recurs.

- În ceea ce privește efectele unei

cereri de preluare formulate de debitoare asupra dobânzilor și penalităților

care se calculează pentru întârzierea în plata obligației la bugetul statului,

în Normă nu se prevede că, de la data depunerii cererii, asemenea obligații

accesorii nu se mai calculează. Dimpotrivă, potrivit art. 7 alin. (5) din

Norme, la data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea Statului,

a imobilului supus executării silite, organul competent trebuie să actualizeze

nivelul majorărilor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC P. SA

împotriva sentinței civile nr. 40 din 10 mai 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2006.