ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 3474/2005 la Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pârâta A.V.A.S., ca prin

sentința ce se va pronunța să fie obligată la trecerea în proprietatea

statului, a bunurilor cu privire la care s-a instituit sechestrul, consemnat în

procesul-verbal din 21 septembrie 2004.

Reclamanta, în motivarea cererii, a

invocat refuzul pârâtei de a trece bunurile sechestrate, în contul creanțelor

pe care le datorează statului.

La dosarul cauzei, părțile au depus

înscrisuri justificative.

Prin sentința comercială nr. 151 din

23 septembrie 2005, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, reținând

că modalitatea propusă de reclamantă pentru stingerea datoriilor către stat,

prin preluarea bunurilor sechestrate de către pârâtă, nu este prevăzut de

nici-un act normativ.

În termen legal, împotriva acestei

sentințe, a introdus recurs reclamanta.

Criticile invocate, vizează

interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr.

51/1998, care reglementează posibilitatea de stingere a creanțelor bugetare,

prin trecerea în proprietatea statului a bunurilor sechestrate de A.V.A.S.,

pentru acoperirea debitelor.

Ori, prima instanță a respins în mod

nelegal cererea introductivă, confirmând ca justificat refuzul pârâtei de a

accepta această modalitate de stingere a debitului pe care reclamanta îl

datorează statului.

În drept, cererea de recurs s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitându-se

admiterea acestuia, modificarea sentinței iar pe fond admiterea acțiunii.

Criticile sunt nefondate.

Instanța de fond a stabilit corect

starea de fapt, reținând că pârâta intimată a preluat de la C.A.S. Galați o

creanță în valoare de 1.228.886.339 ROL datorată de recurenta reclamantă.

În vederea executării acestui debit,

s-au sechestrat bunurile aparținând acesteia, așa cum au fost consemnate în

procesul verbal din 21 septembrie 2004.

Respingând cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta recurentă, prima instanță a interpretat corect

dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, concluzionând judicios că, pârâta intimată nu

putea fi obligată legal, la preluarea bunurilor sechestrate în contul creanței

datorate, de debitoare.

Acest debit, așa cum rezultă din

dosarul cauzei a fost preluat de intimata pârâta ca o creanță privilegiată a

statului, ca datorie publică.

Pentru recuperarea acestor datorii,

ca și cea din speța de față executarea silită se face potrivit art. 60 din O.U.G.

nr. 51/1998 asupra tuturor bunurilor urmăribile ale debitorului.

Instanța de fond, în mod întemeiat a

reținut că această, cale de stingere a creanțelor bugetare datorate statului,

este prioritară și nu poate fi schimbată la cererea debitorilor.

Într-adevăr prin Ordinul 127 din 17

aprilie 2003 al M.M.S.S., s-a prevăzut și modalitatea prin care creanțele

bugetului asigurărilor de stat să se poată stinge prin transferul dreptului de

proprietate asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de debitor, dar în

această situație se cere acordul ordonatorului principal de credite.

De aceea se impune a fi reținut că

acest text de lege nu instituie în sarcina pârâtei intimate obligativitatea

acceptării acestei modalități de stingere a creanțelor, și din aceste considerații

aceasta a apreciat că în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 în cazul de

față, stingerea datoriei trebuie realizată prin plata datoriei, care în speță

nu se putea face decât prin executare silită.

Corect a reținut prima instanță că,

dreptul și libertatea de a alege metoda de stingere a creanței revine, exclusiv

creditorului, în speță intimatei, care și în raport de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998

a decis legal că executarea silită și nu preluarea în natură a bunurilor

sechestrate, reprezintă modalitatea de a valorifica la cel mai înalt nivel

creanțele preluate prin protocolul menționat.

Deși criticile formulate se află în

câmpul de aplicație a motivelor de recurs invocate respectiv art. 304 pct. 8 și

9, ele nu pot fi reținute ca fondate pentru considerentele ce preced, urmând ca

în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC P. SA Galați, împotriva sentinței civile nr. 151 din

23 septembrie 2005 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 martie 2006.