ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3474/2005 la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pârâta A.V.A.S., ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la trecerea în proprietatea statului, a bunurilor cu privire la care s-a instituit sechestrul, consemnat în procesul-verbal din 21 septembrie 2004. Reclamanta, în motivarea cererii, a invocat refuzul pârâtei de a trece bunurile sechestrate, în contul creanțelor pe care le datorează statului. La dosarul cauzei, părțile au depus înscrisuri justificative. Prin sentința comercială nr. 151 din 23 septembrie 2005, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, reținând că modalitatea propusă de reclamantă pentru stingerea datoriilor către stat, prin preluarea bunurilor sechestrate de către pârâtă, nu este prevăzut de nici-un act normativ.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, a introdus recurs reclamanta. Criticile invocate, vizează interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, care reglementează posibilitatea de stingere a creanțelor bugetare, prin trecerea în proprietatea statului a bunurilor sechestrate de A.V.A.S., pentru acoperirea debitelor. Ori, prima instanță a respins în mod nelegal cererea introductivă, confirmând ca justificat refuzul pârâtei de a accepta această modalitate de stingere a debitului pe care reclamanta îl datorează statului. În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, modificarea sentinței iar pe fond admiterea acțiunii.

Criticile sunt nefondate. Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, reținând că pârâta intimată a preluat de la C.A.S. Galați o creanță în valoare de 1.228.886.339 ROL datorată de recurenta reclamantă. În vederea executării acestui debit, s-au sechestrat bunurile aparținând acesteia, așa cum au fost consemnate în procesul verbal din 21 septembrie 2004. Respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta recurentă, prima instanță a interpretat corect dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, concluzionând judicios că, pârâta intimată nu putea fi obligată legal, la preluarea bunurilor sechestrate în contul creanței datorate, de debitoare. Acest debit, așa cum rezultă din dosarul cauzei a fost preluat de intimata pârâta ca o creanță privilegiată a statului, ca datorie publică.

Pentru recuperarea acestor datorii, ca și cea din speța de față executarea silită se face potrivit art. 60 din O.U.G. nr. 51/1998 asupra tuturor bunurilor urmăribile ale debitorului. Instanța de fond, în mod întemeiat a reținut că această, cale de stingere a creanțelor bugetare datorate statului, este prioritară și nu poate fi schimbată la cererea debitorilor. Într-adevăr prin Ordinul 127 din 17 aprilie 2003 al M.M.S.S., s-a prevăzut și modalitatea prin care creanțele bugetului asigurărilor de stat să se poată stinge prin transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de debitor, dar în această situație se cere acordul ordonatorului principal de credite.

De aceea se impune a fi reținut că acest text de lege nu instituie în sarcina pârâtei intimate obligativitatea acceptării acestei modalități de stingere a creanțelor, și din aceste considerații aceasta a apreciat că în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998 în cazul de față, stingerea datoriei trebuie realizată prin plata datoriei, care în speță nu se putea face decât prin executare silită. Corect a reținut prima instanță că, dreptul și libertatea de a alege metoda de stingere a creanței revine, exclusiv creditorului, în speță intimatei, care și în raport de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 a decis legal că executarea silită și nu preluarea în natură a bunurilor sechestrate, reprezintă modalitatea de a valorifica la cel mai înalt nivel creanțele preluate prin protocolul menționat.

Deși criticile formulate se află în câmpul de aplicație a motivelor de recurs invocate respectiv art. 304 pct. 8 și 9, ele nu pot fi reținute ca fondate pentru considerentele ce preced, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Galați, împotriva sentinței civile nr. 151 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 martie 2006.