ÎCCJ, decizie (scj.ro #85068)

Stingerea obligațiilor bugetare prin trecerea în proprietatea publică

a statului a unor bunuri imobile ale debitorilor persoane juridice, supuse

executării silite. Condiții.

H.G. 682/2001

Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic: Bunuri. Imobilizare.

Executare silită.

Obligație bugetară. Stingere.

Proprietate publică.

Imobilizarea mai multor bunuri din patrimoniu în vederea  executării

silite a obligațiilor bugetare, nu presupune în mod automat obligația

autorităților fiscale de a stinge respectiva datorie prin trecerea în

proprietatea statului a bunurilor sechestrate. Norma aprobată prin H.G.

nr.862/2001 condiționează stingerea creanțelor bugetare de existența unei

solicitări concrete a unei instituții publice de a lua în administrare

imobilele. Cum actul normativ nu stabilește  în sarcina organelor fiscale

implicate în procedură și obligația de a găsi solicitanți, cererea debitoarei

privind obligarea acestor organe la stingerea datoriei sale bugetare, prin

trecerea în proprietatea statului a imobilelor sechestrate, este neîntemeiată,

fiind în mod corect respinsă de către instanța de fond.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 861 din 14 martie 2006

Curtea de Apel Galați, a respins ca nefondată acțiunea S.C. „P” S.A.Galați,

formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice Agenția Națională

de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați având

ca obiect:

obligarea pârâtelor să treacă în proprietatea publică a

statului imobilele supuse sechestrului conform H.G. nr. 682/2001 și

recunoașterea dreptului pretins prin cererea nr. 20/10 ianuarie 2005

soluționată nefavorabil de către Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.

280154/24 ianuarie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că reclamantei i-au fost

indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces verbal de sechestru

nr. 2632/22 februarie 1999) pentru executarea silită a obligațiilor bugetare

față de debitoarea reclamantă; că, după instituirea sechestrului, societatea

debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrare să fie

trecute în proprietatea statului, în contul datoriilor bugetare, trimițând

(organelor fiscale) documentația care i-a fost solicitată, dar nu a primit un

răspuns favorabil; că, urmare a acestei situații, reclamanta a formulat o

acțiune în contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 19/26 ianuarie

2004, Curtea de Apel Galați obligând aceleași pârâte să rezolve cererea

solicitantei, dar nici acest demers nu a fost finalizat; și că, prin acțiunea

de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să preia imobilele

sechestrate;

În drept instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art.1 din Legea nr.

29/1990, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept protejat de lege,

așa încât se impune respingerea acțiunii ca atare; că, deși bunurile

reclamantei au fost sechestrate pentru asigurarea executării silite a

datoriilor sale bugetare, dreptului său de a i se compensa valoarea bunurilor

cu datoriile nu îi corespunde întru totul obligația autorităților pârâte de a

le prelua; că, potrivit principiului stabilit de art.1073 Cod civil, creditorul

obligației este îndreptățit să pretindă executarea ei astfel cum ea s-a născut,

neputând fi obligat a primi o altă prestație decât cea care i se datorează; că,

potrivit dispozițiilor art.5 alin.3  lit.b)  din H.G. nr. 682/2001,

trecerea unor bunuri în proprietatea statului este condiționată de existența

unor solicitări pentru obținerea în administrare a unor bunuri care au soarta

juridică a celor la care s-a referit reclamanta, dar în speță nu au existat

astfel de solicitări; că sentința nr. 19/2004 a Curții de Apel Galați nu poate

constitui izvorul unei obligații de rezultat pentru pârâte (preluarea în

proprietatea statului), întrucât ea a stabilit doar o obligație de diligență

pentru ele (să rezolve chestiunea pusă în discuție de reclamantă).

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, arătând că că cererii

sale, formulată în temeiul H.G.nr.682/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu

i-a răspuns printr-o decizie motivată, deși avea obligația legală și nu a

îndeplinit această obligație nici chiar după ce, prin sentința civilă nr.

19/2004, a fost obligată să răspundă. A mai susținut că nu ea avea obligația de

a dovedi că nu există solicitări de preluare a bunurilor pentru a opera

trecerea în proprietatea publică a statului, conform art. 5 alin.3 lit. b)

din  H.G.nr.  682/2001 și că acțiunea din cauza de față a fost

formulată pentru că, nici după punerea în executare a sentinței 20/2004,

pârâtele nu și-au respectat obligația de a soluționa cererea și nu a emis o

decizie motivată.

Recursul nu se fondează.

Reclamanta, contribuabil – debitor al bugetului de stat a formulat prima cerere

de trecere în proprietatea statului a imobilelor sale sechestrate, cerere

întemeiată pe dispozițiile H.G.nr.  682/2001 (M.Of. nr.440/6 august 2001),

la data de 7 noiembrie 2001.

Neprimind un răspuns la această solicitare, reclamanta a formulat prima acțiune

la instanța de contencios administrativ, obținând sentința civilă nr.19/26

ianuarie 2004, prin care Ministerul Finanțelor Publice era obligat să

soluționeze cererea.

În executarea acelei sentințe, Ministerul Finanțelor Publice a reluat analiza

cererii, după data de 17 iunie 2004.

La rândul ei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați se conformează ,

solicitând debitoarei, la 5 iulie 2004, transmiterea unei noi documentații.

Recurenta este nemulțumită că, după trimiterea din nou a documentației,

Ministerul Finanțelor Publice nu a răspuns solicitării, iar pentru creanța

bugetară a cărei stingere se solicita- prin darea în plată a imobilelor

sechestrate se calculau în continuare dobânzi și penalități a căror valoare a ajuns

să depășească însăși creanța de bază.

La 16 noiembrie 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a restituit

documentația debitoarei, indicându-i ca, după primirea unei solicitări, să o

depună din nou pentru a fi înaintată Comisiei speciale din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice.

Nemulțumită de această restituire, debitoarea formulează o nouă acțiune în

contencios administrativ la 3 decembrie 2004 înregistrată inițial sub nr.

1457/2004 la secția comercială a Curții de Apel Galați, iar ulterior sub nr.

102/2005 la secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

La acest din urmă dosar a fost conexată acțiunea formulată la 4 martie 2005 și

înregistrată sub nr. 235/2005 la aceeași instanță.

În maniera în care au fost formulate, ambele acțiuni se

circumscriu proceduri stabilite de Norma aprobată prin H.G.nr. 682/2001, și, în

esență, reclamă:

- dreptul societății la stingerea obligațiilor fiscale prin darea în plată a

unor imobile din proprietatea sa  care să treacă în proprietatea publică a

statului;

- exonerarea societății de la plata majorărilor și a penalităților calculate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați la obligațiile fiscale, începând

cu data de 7 noiembrie 2001;

- obligarea pârâtelor de a recunoaște cele două drepturi mai sus pretinse ale

reclamantei și de a decide în consecință, inclusiv de a găsi, în prealabil,

solicitantul care să ia în administrare imobilele preluate în proprietatea

publică a statului;

- refuzul nejustificat al pârâtei Ministerul Finanțelor Publice de a răspunde

cererilor debitoarei printr-o decizie motivată.

Prima instanță s-a pronunțat, în principiu, asupra tuturor capetelor de cerere

din ambele acțiuni întrucât, raportat la dispozițiile H.G.nr. 682/2001, a

apreciat, în mod corect, că trecerea în proprietatea statului a bunurilor

debitoarei este condiționată de existența unor solicitări de luare în

administrare a acelor bunuri.

Din analiza dispozițiilor art.5 alin.(1) și (3) coroborate cu dispozițiile

art.7 alin.(1) din Norma aprobată prin H.G.nr. 682/2001, rezultă că emiterea de

către Comisia specială(numită prin ordin al ministrului finanțelor publice) a

unei decizii există numai în situația în care s-a constatat că cererea se poate

soluționa favorabil și ea se comunică numai organului competent să aplice

procedura de executare silită (art.7 alin.1).

La rândul său, acest organ întocmește  procesul – verbal de trecere în

proprietatea statului a bunului imobil, iar acest act, abia, se comunică

debitorului și  instituției publice solicitante.

Asupra fondului cererilor reclamantei se constată că Norma aprobată de

H.G.nr. 682/2001nu prevede obligația necondiționată a autorităților fiscale

abilitate a aplica procedura (Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene,

Comisia specială din cadrul Ministerului Finanțelor Publice  și Ministerul

Finanțelor Publice însuși) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei în

contul obligațiilor sale fiscale.

Comisia specială poate decide stingerea creanțelor bugetare prin preluare numai

dacă există o solicitare concretă a unei instituții publice de a lua în

administrare acele imobile.

Norma nu prevede că organele fiscale implicate în procedură au și obligația de

a găsi solicitanți

,

astfel cum pretinde debitoarea prin motivele de

recurs.

În ceea ce privește efectele unei cereri de preluare formulate de

debitoare asupra dobânzilor și penalităților care se calculează pentru

întârzierea în plata obligației la bugetul statului, în Normă nu se prevede că,

de la data depunerii cererii, asemenea obligații accesorii nu se mai

calculează. Dimpotrivă, potrivit art.7 alin.(5) din Norme, la data întocmirii

procesului – verbal pentru trecerea în proprietatea statului a imobilului supus

executării silite, organul competent trebuie să actualizeze nivelul majorărilor

de întârziere.