ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 5 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 2014/39/2006, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților L.I. și F.D., în temeiul prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Suceava a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva încheierii din 5 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava au declarat recurs, în termen legal, inculpații L.I.

și F.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 89 din 8 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2005, au fost condamnați inculpații L.I., F.D. și Șt.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la câte o pedeapsă de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a reținut că, în noaptea de 21 mai 2005, cei trei inculpați, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, au aplicat multiple lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu fragmente de lemn provenite de la un scaun, victimei A.P. (concubinul mamei inculpatului Șt.M.C.), cauzându-i multiple leziuni (fracturi costale, rupturi pulmonare și hemotorax) în urma cărora acesta a decedat. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel toți cei trei inculpați, apeluri care formează obiectul dosarului nr. 2014/39/2006 al Curții de Apel Suceava. La termenul din 5 iunie 2006, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Suceava, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție, Înalta Curte constată următoarele: Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată. Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale”. Rezultă așadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.

În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv, cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale. Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, (inculpatul Șt.M.C. își serba ziua numelui în locuința mamei sale și, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în conflict cu victima A.P.

care-i reproșa mamei sale că întreține relații intime și cu alți bărbați), de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează valoarea socială supremă, viața omului, de urmările faptei comise (victima a prezentat multiple fracturi costale, rupturi pulmonare și hemotorax produse prin lovituri repetate cu corpuri contondente), dar și de conduita inculpaților recurenți care au avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate (susținând că au intervenit doar pentru a-l îndepărta pe coinculpatul Șt.M.C., care era deosebit de violent), lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.I. și F.D. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.I. și F.D. împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2014/39/2006 (nr. vechi 363/P/2006). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2006.