ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 iunie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 2014/39/2006, s-a dispus,

printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților L.I. și F.D., în

temeiul prevederilor art. 300

2

C. proc. pen., combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Suceava a reținut că, verificând legalitatea arestării

preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

acestora.

Împotriva încheierii din 5 iunie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava au declarat recurs, în termen legal,

inculpații L.I. și F.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat

admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

C. proc. pen., constată că

recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 89 din 8

martie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2005, au

fost condamnați inculpații L.I., F.D. și Șt.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii

de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,

la câte o pedeapsă de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a reținut că, în noaptea de 21 mai

2005, cei trei inculpați, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, au

aplicat multiple lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu fragmente de lemn

provenite de la un scaun, victimei A.P. (concubinul mamei inculpatului Șt.M.C.),

cauzându-i multiple leziuni (fracturi costale, rupturi pulmonare și hemotorax)

în urma cărora acesta a decedat.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel toți cei trei inculpați, apeluri care formează obiectul

dosarului nr. 2014/39/2006 al Curții de Apel Suceava.

La termenul din 5 iunie 2006, fixat

pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de

Apel Suceava, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a

menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu

recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție,

Înalta Curte constată următoarele:

Este adevărat că, potrivit art. 5

din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate

fi privat de libertate.

În aceleași texte însă, sunt

înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit.

c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede

că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel

care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității

judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din

Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte

tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între

pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care

România este parte și legile interne, au prioritate reglementările

internaționale”.

Rezultă așadar că reglementările

cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, făcând parte

din ordinea de drept internă.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv, cu respectarea procedurii

prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă așadar că, dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind

subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Înalta Curte apreciază că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei, (inculpatul Șt.M.C. își serba ziua numelui în locuința mamei sale și,

pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a intrat în conflict cu victima A.P.

care-i reproșa mamei sale că întreține relații intime și cu alți bărbați), de

importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați prin săvârșirea unei

infracțiuni deosebit de grave ce vizează valoarea socială supremă, viața

omului, de urmările faptei comise (victima a prezentat multiple fracturi

costale, rupturi pulmonare și hemotorax produse prin lovituri repetate cu

corpuri contondente), dar și de conduita inculpaților recurenți care au avut o

poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate (susținând că au

intervenit doar pentru a-l îndepărta pe coinculpatul Șt.M.C., care era deosebit

de violent), lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în

buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte justifică

dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive astfel

că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații L.I. și F.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații L.I. și F.D. împotriva încheierii de ședință din 5

iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2014/39/2006

(nr. vechi 363/P/2006).

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat din care, sumele de câte 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 iunie 2006.