ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10005/2006

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea notificată sub nr. 433/N/2001 al B.E.J M.P.L., petentul

E.G. a cerut restituirea în natură ori plata unor despăgubiri bănești pentru

imobilul situat în Galați.

Prin dispoziția nr. 784/SR din 23 iunie 2004, Primarul Municipiului

Galați a stabilit valoarea echivalentă a imobilului în litigiu la suma de

282.394.607 lei, sumă în limita căreia a propus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent și până la limita căreia petentul urmează să se adreseze în

vederea obținerii unor titluri de valoare nominală sau de acțiuni

tranzacționate pe piața de capital, în condițiile art. 27 din Legea nr.

10/2001, instituțiilor implicate în procesul de privatizare.

În motivarea dispoziției s-a reținut

că imobilul în litigiu a fost proprietatea petentului E.G., că acesta a făcut

obiectul unei exproprieri dispusă de stat cu plata unei despăgubiri prin

Decretul nr. 288/1982, caz în care acesta este îndreptățit, dat fiind că

imobilul nu îi mai poate fi restituit în natură, să primească măsuri

reparatorii pentru diferența între valoarea reală a bunului și despăgubirea

încasată la momentul exproprierii.

Prin cererea înregistrată la 16

iulie 2004, petentul a cerut anularea dispoziției și restituirea în natură a

imobilului, susținând că în mod greșit s-a statuat prin dispoziția atacată că

bunul nu ar putea fi restituit în natură.

Pârâtul a cerut respingerea cererii

și a solicitat, pe cale reconvențională, obligarea reclamantului la plata

despăgubirii încasată la momentul exproprierii în sumă de 900 lei, actualizată

cu coeficientul de inflație.

Prin sentința civilă nr. 1189 din 19

august 2005 Tribunalul Galați, secția civilă, a respins contestația

reclamantului precum și cererea reconvențională formulată de pârât ca fiind

nefondate.

În motivarea sentinței s-a reținut

că terenul a cărui restituire în natură este solicitată de reclamant, conform

raportului de expertiză întocmit în cauză, este ocupat în întregime cu părți

din blocurile de locuințe L și L 12, cu spații verzi, trotuare, alei betonate

și spații comerciale aferente pieței din Micro 17, caz în care, în mod corect,

prin dispoziția contestă, Primarul Municipiului Galați a constatat că nu poate

fi restituit în natură.

Prin decizia civilă nr. 820/A din 8

noiembrie 2005, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei s-a reținut

că, în mod just, prima instanță a constatat că scopul exproprierii a fost

realizat atâta timp cât terenul a fost afectat de detalii de sistematizare, caz

în care acesta nu mai poate fi restituit în natură.

A reținut instanța de apel și faptul

că la judecata în primă instanță dreptul la apărare al reclamantului a fost

respectat, la termenul de judecată din data de 16 august 2005 instanța

dispunând amânarea pronunțării asupra cauzei pentru ca reclamantul să depună la

dosar dovada plății onorariului cuvenit expertului care a întocmit raportul de

expertiză în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul E.G. invocând incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamantul

susține că în mod eronat și în lipsa apărătorului său care se afla în concediu

de odihnă la termenul de judecată din data de 16 august 2005, prima instanță a

rămas în pronunțare asupra cauzei, cu mențiunea că la acest termen de judecată

intenționa să conteste concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză,

contestație pe care însă nu a mai formulat-o întrucât nu avea cunoștințele

necesare.

Susține recurentul că și în apel,

fază procesuală în care nu a fost asistat de un apărător dar în care se putea

suplimenta probatoriul, instanța nu a dat dovadă de rol activ și a omis să

dispună refacerea expertizei deși acest lucru se impunea în raport de criticile

formulate prin cererea de apel.

Recurentul susține și că pe terenul

în litigiu, după aprecierea sa, nu sunt edificate blocuri de locuințe și îi

poate fi restituit în natură.

Analizând criticile formulate de

reclamant, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Dreptul la apărare este recunoscut

părților litigante și, în sens formal, înseamnă dreptul pe care îl are oricare

din acestea să își angajeze un avocat care să le asigure o apărare calificată.

Respectarea dreptul la apărare nu

presupune însă, astfel cum greșit susține recurentul, amânarea judecății cauzei

ori de câte ori partea solicită sau ordonarea din oficiu de către instanță a

unor probatorii atâta timp cât cele administrate sunt fundamentate și nu au

fost în vreun mod contestate de către părțile litigante.

Or, în speță, este de observat că

procedura judiciară a fost declanșată de recurent la data de 16 iulie 2004

pentru ca la termenul de judecată din 14 octombrie 2004 acesta să solicite

amânarea judecății în vederea angajării unui avocat, cerere încuviințată de

instanță care a amânat procesul, conform art. 156 C. proc. civ., la data de 8

noiembrie 2004.

La termenul de judecată mai sus

menționat, reclamantul a cerut din nou amânarea judecății pentru același motiv,

anume pentru a-și angaja un avocat, cerere încuviințată, de asemenea, de

instanță care a amânat procesul pentru data de 13 decembrie 2004.

La termenul de judecată din 13

decembrie 2004 avocatul ales al reclamantului, D.S. a cerut o nouă amânare a

judecății pentru a studia dosarul și a pregăti apărarea, cerere încuviințată de

instanță care acordat un nou termen de judecată la 10 ianuarie 2005, dată după

care reclamantul a fost asistat în tot cursul procesului desfășurat în primă

instanță de avocatul său.

Totodată, este de observat că

raportul de expertiză, expertiză efectuată în prezența reclamantului și în

lipsa reprezentantului părții pârâte, a fost depus la dosarul cauzei la data de

14 aprilie 2005 și că la termenul de judecată din 3 mai 2005 un exemplar al

acestuia a fost înmânat avocatului reclamantului iar judecata cauzei a fost

amânată la data de 6 iunie 2005 tocmai pentru ca reclamantul și avocatul său să

ia cunoștință de cuprinsul raportului.

La termenul de judecată din 6 iunie

2005 nici reclamantul și nici avocatul său nu au formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză însă judecata cauzei s-a amânat din nou pentru data de 16

august 2005 urmând ca reclamantul să facă dovada plății onorariului expertului.

Cum, nici reclamantul și nici

pârâtul nu au formulat nici până la această dată obiecțiuni la expertiză și

cum, reclamantul prezent personal în ședință a arătat că nu înțelege să

formuleze alte cereri și că solicită judecarea cauzei și în lipsa avocatului

său, în mod corect instanța de judecată a acordat cuvântul la dezbateri în fond

asupra cauzei la termenul din 16 august 2005.

Fața de situația de fapt menționată,

criticile formulate de reclamant în sensul încălcării dreptului la apărare

justificată prin faptul nu s-a dispus o nouă amânare a judecății cauzei și la

termenul din 16 august 2005 pe motiv că intenționa să formuleze împreună cu

avocatul său obiecțiuni la raportul de expertiză nu pot fi primite.

Mai mult, este de observat că la

termenul de judecată mai sus arătat, 16 august 2005, instanța nu s-a pronunțat

asupra cauzei ci a amânat pronunțarea la data de 19 august 2005 pentru ca

reclamantul să facă dovada plății onorariului de expertiză, dată până la care

acesta nu a depus concluzii finale asupra procesului și nici nu a adus vreo

critică raportului de expertiză pe care instanța urma să îl analizeze în

vederea adoptării hotărârii pe care urma să o pronunțe în cauză.

Așa fiind, cum de la data

comunicării raportului de expertiză avocatului său, 3 mai 2005, și până la data

când au avut loc dezbaterile în fond asupra procesului, 16 august 2005, perioadă

de timp rezonabilă, nu s-au formulat vreun fel de obiecțiuni cu privire la

concluziile expertului, critica reclamantului privind încălcarea dreptului său

la apărare justificată prin imposibilitatea formulării acestora este nefondată.

În acest context al analizei, este

de menționat că încuviințarea unor obiecțiuni la un raport de expertiză se

justifică în cazul în care părțile litigante invocă motivat aspecte concrete

ale procesului și la care expertul nu a răspuns, nefiind suficientă simpla

afirmare a nemulțumirii acestora cu privire la concluziile expertizei.

Or, în speță, este de observat că

recurentul, care la judecata în primă instanță nu a formulat vreo contestație

cu privire la proba în discuție, nici prin apel nu a formulat critici concrete

în acest sens iar la solicitarea instanței a declarat că nu înțelege să

formuleze alte cereri de probatorii, caz în care și critica acestuia privind

omisiunea instanței de apel de a ordona din oficiu refacerea expertizei se

dovedește a fi nefondată.

Așa fiind, cum părților le incumbă

responsabilitatea pentru modul în care înțeleg să își conducă procesul și cum

în speță, în raport de probatoriul administrat în cauză, hotărârile date în

fond și apel sunt temeinice iar în cursul judecății cauzei dreptul la apărare

al reclamantului a fost respectat, Înalta Curte urmează a constata că recursul

dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul E.G. împotriva deciziei nr. 820/A din 8 noiembrie 2005

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie

2006.