ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Galați sub nr. 1695/C/2004, contestatorul B.C. a contestat dispoziția nr. 884 din 6 octombrie 2004 emisă de Primăria Municipiului Galați, prin care a solicitat restituirea în natură a terenurilor expropriate în suprafață de 4400 mp, fiind nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prin echivalent stabilite. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, numita B.M.R., cu motivarea că împreună cu acesta este moștenitoarea fostului proprietar al imobilului in litigiu.

Prin sentința civila nr. 68 din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-au admis acțiunea și cererea de intervenție, s-a dispus anularea dispoziției nr. 884/SR din 06 octombrie 2004 emisă de pârâta Primăria Municipiului Galați, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului și intervenientei suprafața de teren de 4995,53 mp, situată în municipiul Galați, identificată în schița anexă la suplimentul de expertiză întocmit de expert N.V.

(S.1+S.2+S.3+S4+S.5B = S.5B filele 124-129), care face parte integrantă din hotărârea pronunțata, s -a constatat că valoarea echivalentă a părții din imobil (teren în suprafață de 4151,12 mp) ce nu poate fi restituită în natură, este de 17.878.179,763 lei (vechi), iar valoarea construcției - casă de locuit, expropriată și demolată de stat, este de 443.614.000 lei (vechi), conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a fost obligată pârâta să comunice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor documentația privind partea din imobil (teren în suprafață de 4151,12 mp) și construcția (casă de locuit, expropriată și demolată) în vederea emiterii deciziei pentru acordarea de titluri de despăgubire în condițiile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).

Î n motivarea sentinței primei instanțe, s-au reținut următoarele considerente de fapt si de drept: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1695/2004, reclamantul B.C. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galați, contestație împotriva dispoziției nr. 884 din 06 octombrie 2004, invocând drept motive de nelegalitate și netemeinicie următoarele; prin dispoziția susmenționată a fost stabilită valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Galați, la suma de 2.838.947.248 lei, pârâta stabilind in mod eronat ca imobilul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură. Imobilul a fost proprietatea defunctului B.T.

(autorul reclamantului), conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1284-401 din 20 mai 1957, fiind preluat de stat în baza Decretelor de expropriere nr. 55 din 07 noiembrie 1979, nr. 446 din 02 octombrie 1970 și nr. 986 din 20 mai 1960; imobilul expropriat a fost compus din suprafața de 5376 mp (teren și casă de locuit); după expropriere, casa de locuit a fost demolată de către stat, iar terenul a fost doar parțial afectat de lucrările de sistematizare și astfel, în prezent, este posibilă restituirea în natură a suprafeței de aproximativ 4400 mp. La stabilirea valorii echivalente pentru imobilul expropriat nu s-a luat în calcul și valoarea construcției expropriate demolate de către stat.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că imobilul a fost expropriat, la data deposedării proprietarului, imobilul fiind evaluat la suma de 2831 lei. S-a mai arătat că, întrucât imobilul este afectat de lucrări de sistematizare, acesta nu poate fi restituit în natură, fiind incidente în cauză prevederile art. 2 lit. g) și art. 11 din Legea nr. 10/2001. S-a concluzionat că, restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare folosite în procesul de privatizare sau în acțiuni tranzacționale pe piața de capital, conform art. 9 din Lege, iar în baza raportului intern de evaluare nr. 831 din 01 aprilie 2004 s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în limita sumei de 2.838.947.248 lei.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat introducerea în cauză și a D.G.F.P. Galați. La termenul de judecată din 10 februarie 2005, instanța a admis această cerere și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a D.G.F.P. Galați. La data de 10 octombrie 2005, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (2) și (3) C. proc. civ. , a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, intervenienta B.M.R. prin care a solicitat admiterea contestației. S-a motivat in sensul că, imobilul a cărui restituire se solicită de către reclamant a aparținut defuncților părinți ai acestora (B.T. și B.E.), intervenienta și reclamantul fiind moștenitorii lor în calitate de descendenți, conform certificatelor de moștenitori nr. 348 din 18 februarie 1963 și nr. 196 din 29 noiembrie 2000, având fiecare o cotă de câte ½ asupra masei succesorale.

Deși prin dispoziția nr. 884 din 06 octombrie 2004 emisă de Primăria municipiului Galați, s-a arătat că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură, întrucât a fost afectat de lucrările de sistematizare în vederea cărora a fost expropriat, din raportul de expertiză și suplimentul acestui raport, întocmite de ing. N.V., a rezultat că suprafața de teren ce poate fi restituită în natură este de 4995,53 mp, aceasta nefiind afectată de lucrările de sistematizare. Pârâta Primăria municipiului Galați a precizat, față de constatările expertului că, o parte din suprafața de teren identificată S 3, S 4, S 5 și S 5B ar aparține SC T. SA Galați, iar o parte ar aparține domeniului public, însă nu a depus acte doveditoare în acest sens.

Pe de altă parte, SC T. SA Galați a comunicat reclamantului că nu are calitatea de proprietară asupra terenului aflat în litigiu, întrucât nu deține nici un titlu de proprietate. În atare situație, s-a constatat că, în mod corect s-a reținut de către expert faptul ca o parte din suprafața de teren, respectiv 4995,53 mp, poate fi restituită în natură. Cu privire la suprafața de teren ce nu se poate restitui în natură (5.235,12 mp - 1084 mp care face obiectul altui dosar, nr. 1696/2004), instanța a reținut prețul stabilit de expert în acest din urmă dosar. Cu privire la valoarea construcției expropriate s-au avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză. În cauză, s-a făcut, totodată, aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dispunându-se comunicarea către Comisia Centrală a documentației cu privire la partea de imobil ce nu s-a putut restitui în natură (4.151,12 mp teren și construcția - casă de locuit expropriate).

Prin decizia nr. 355 A din 16 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, apelurile formulate în cauză de către contestator, intervenienta și pârâta Primăria Municipiului Galați au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente de fapt si de drept: Nu se pot înlătura din suprafața de teren dispusă a fi restituită în natură, cele două suprafețe precizate în motivele de apel, întrucât s-ar face apelanților o situație mai grea în propria cale de atac. În situația în care aceștia dețin deja titluri de proprietate pentru cele două suprafețe de teren identificate de expert cu S.1 = 946,82 mp și S.5B = 1154,49 mp, în faza de executare se pot prezenta documentele respective pentru clarificarea situației pretinse.

În legătură cu suprafața identificată în suplimentul la raportul de expertiză cu S.6 (4802,12 mp conform schiței de la fila 128), aceasta nu a fost solicitată la instanța de fond, așa cum rezultă din încheierea de ședința din 12 ianuarie 2006. Chiar apelanții în cuprinsul motivelor de apel au precizat că solicită a fi completată suprafața pentru care s-a dispus restituirea în natură, și cu cei 4802,12 mp. Potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Ca atare, această cerere nouă făcută în apel de reclamant și intervenientă nu poate fi acceptată față de dispozițiile legale menționate anterior.

Prin decizia civilă nr. 6158 din 28 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantul B.C. și intervenienta B.M.R. , s-a casat decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de aceste părți, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar. Pentru a decide astfel, instanța suprema a reținut următoarele considerente de fapt si de drept: În cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în aprecierea caracterului de cerere nouă formulată în apel, pentru cererea prin care s-a solicitat restituirea în natură și a terenului în suprafață de 4802,12 mp - identificat sub S.6 în raportul de expertiză.

În acțiune, s-a indicat cu aproximație suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, iar identificarea și individualizarea acesteia pe loturi care pot fi restituite în natură s-a făcut de către expert în timpul procesului. Chiar dacă inițial s-ar fi solicitat restituirea prin echivalent, iar, ulterior, s-ar fi solicitat restituirea în natură, acest lucru nu poate fi calificat, în nici un caz, ca o cerere nouă, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 impun cu prevalentă restituirea în natură, iar în prezent, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor instituită prin Legea nr. 247/2005 analizează, pentru cazurile în care s-a dispus restituirea prin echivalent, dacă nu este posibilă restituirea în natură [art. 16 alin. (4) cap. V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005].

Chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Primăriei Municipiului Galați în anul 2004, este determinată, pe de o parte, de neclaritatea legii care se referă că unitatea administrativ-teritorială ca unitatea deținătoare, căreia i se adresează notificarea (art. 2 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată) și la primar ca emitent al dispoziției [art. 2 alin. (3) din aceeași lege], iar, pe de altă parte, și de actul contestat care are antetul Primăriei Municipiului Galați, și este semnată de Primar.

Prin criticile formulate, recurentul Municipiul Galați, prin Primar, a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, arătând că dispoziția contestată a fost emisă în anul 2004, iar Legea nr. 247 a intrat în vigoare în luna iulie 2005. Din reglementarea cuprinsă în art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005 rezultă că legiuitorul a făcut distincție între notificările soluționate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, iar prin notificări soluționate nu pot fi înțelese decât acele notificări pentru care s-au emis decizii/dispoziții prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent necontestate în instanță în termenul prevăzut de art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001.

De aceea, deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi (cum este cea în cauză), ca urmare a atacării lor cu contestație, nu pot fi trimise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rămânând supuse controlului judecătoresc, sub aspectul legalității și temeiniciei. P rin decizia civilă nr. 163/A din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamantul B.C. și de intervenienta B.M.R. , împotriva sentinței civile nr. 68 din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a dispus eliminarea mențiunilor privind restituirea în natură a suprafețelor S.l și S.5B, a fost obligată pârâta să restituie, reclamantului și intervenientei, suprafața de 2894,22 mp., în loc de 4995,53 mp (S.2+S.3+S.4+S.5A), au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, s-au avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Din motivele de apel și din concluziile scrise depuse la dosar, rezultă că apelanții B.C. și B.M.R. au solicitat să li se restituie în natură suprafața totală de 7895,23 mp teren și să primească despăgubiri pentru suprafața de 434,11 mp teren ce nu ar putea fi restituit (f.40-41, dosar apel 2278/44/2006). Au mai precizat că suprafețele S.l = 946,82 mp și S.5B = 1154,49 mp nu au fost expropriate, ci sunt stăpânite și în prezent de contestatori, pentru acestea deținând deja titluri de proprietate, ceea ce înseamnă ca in mod greșit au fost incluse în hotărârea primei instanțe (f.20 dosar apel).

În concluzie, s-a reținut ca aceștia au solicitat să le fie restituite în natură, suprafețele S.2+S.3+S.4+S.5A+S.6, ultima dintre ele în compensare, respectiv să primească despăgubiri pentru suprafața de 434,11 mp teren. Pentru lămurirea pe deplin a situației oarecum atipice din speța de fată, s-a considerat a fi necesară o scurtă prezentare a situației de fapt a dosarului, după cum urmează; Prin notificarea din 13 august 2001, adresată inițial Prefecturii Galați, contestatorul B.T.C. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru suprafața totală de 5.376,40 mp, ce a fost expropriată prin trei decrete de expropriere: Decretul 986 din 23 octombrie 1968 - 1350 mp, Decretul 446/1970-2768 mp și Decretul de expropriere nr. 55/1979 -1.258,40 mp.

Prin acest ultim decret a fost preluată și demolată și casa de locuit pentru care contestatorul a solicitat despăgubiri (f.3-5 dosar fond). Prin dispoziția 884 SR din 06 octombrie 2004, Primăria Galați a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 5376,00 mp solicitată prin notificare (f.11, 12, 13). Prin contestația formulată împotriva acestei dispoziții, B.C. a solicitat ca, din suprafața totala de 5376 mp teren, suprafața de aproximativ 4400 mp e afectată de detalii de sistematizare. La momentul la care s-a întocmit expertiza, expertul nu a ținut seama doar de suprafața ce a făcut obiectul notificării și contestației, ci a identificat întreaga suprafață de teren pe care autorii contestatorilor au dobândit-o în proprietate, prin actul de vânzare- cumpărare din 20 mai 1957, adică 10.000 mp.

Prin sentința civilă apelată, instanța a obligat pârâta să restituie reclamantului și intervenientei, suprafața de 4995,53 mp, în natură, și a constatat valoarea echivalentă a părții ce nu poate fi restituită în natură, de 4.151,12 mp. Prin urmare, instanța s-a pronunțat asupra unei suprafețe de teren de 9.146,65 mp teren care i s-ar cuveni reclamantului și intervenientei, constatând totodată că diferența de 1084 mp, ce a aparținut acelorași autori, face obiectul altui dosar (1696/2004). S-a reținut ca element important pentru rejudecarea dispusa, ca obiectul investirii îl constituie doar apelul declarat de contestator si intervenientă. În concluzie, instanța a considerat ca trebuie să respecte principiul neagravării situației contestatorilor în propria cale de atac și să se limiteze la cele solicitate de apelanți prin motivele invocate.

Aceștia au solicitat, să nu se mai dispună restituirea suprafețelor S1 = 946,8 mp și S.5B = 1154,49 mp, întrucât au titlu de proprietate deja constituit asupra lor, să li se acorde în compensare suprafața notată cu S.6=4801,01 mp, și să primească despăgubiri doar pentru suprafața de 434,11 mp. Analizând raportul de expertiză instrumentat în cauză, instanța a reținut că și expertul topometric N.V. a semnalat faptul că suprafețele S1 și S.5B nu au făcut obiectul exproprierii (f.85). În aceste condiții, din vechiul amplasament al imobilului urmează să se dispună restituirea în natură, doar a suprafețelor S.2+S.3+S.4+S.5.A, așa cum acestea apar în raportul de expertiză întocmit de expert N.V.(f.87- dosar fond) în suprafață totală de 2894,22 mp.

S-a reținut că, pentru celelalte două suprafețe, S.1 și S.5.B ce au aparținut autorilor, contestatorii dețin deja acte de proprietate. Prin excluderea celor două suprafețe nu se produce o agravare a situației apelanților in propria cale de atac. Apelanții au mai solicitat să li se acorde în compensare suprafața de 4801,01 mp, respectiv despăgubiri pentru suprafața de 434,11 mp. S-a reținut ca, măsura reparatorie nu ar putea viza întreaga suprafață de 4801,01+434,11 mp ci doar suprafața de 4151,12 mp, despre care instanța de fond a considerat că li se cuvine, și nu se poate restitui în natură. Faptul că suprafețele S.1 și S.5B nu vor mai fi menționate în hotărâre, nu-i afectează pe apelanți pentru că deja le dețin în baza altui titlu de proprietate.

Dar această excludere în nici un caz nu poate determina majorarea suprafeței acordate în compensare, data fiind suprafața totală de teren pe care autorul apelanților a dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare. S-a avut in vedere si faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca entitatea învestită să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare, în echivalent orice bunuri sau servicii pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. Din conținutul dispoziției legale susmenționate rezultă că măsura compensării presupune întrunirea unui acord între unitatea deținătoare și persoana îndreptățită.

În speță, unitatea deținătoare nu și-a exprimat acest acord, iar refuzul de a-și da consimțământul nu este abuziv, ci argumentat de faptul că SC T. SA Galați, transportatorul public local de călători are o secție de lucru pe acel amplasament, iar prin acordarea în compensare a suprafeței reclamate s-ar îngrădi accesul la stația de spălare, la stația ITP, nu ar mai exista pista de parcare, activitatea din autobaza 4 fiind astfel paralizată. De altfel, s-a reținut și părerea expertului, conform căreia suprafața ar putea fi acordată în compensare dacă SC T. ar renunța la construcția „spălătorie auto" din partea de S-V a curții (f. 127 fond). Împotriva decizii instanței de apel au formulat recurs, la data de 9 iunie 2009, B.C.

și B.M.R., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Este adevărat ca, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entitatea deținătoare trebuie să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare, în echivalent orice bunuri sau servicii pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. Numai că, în măsura în care entitatea deținătoare nu își exprimă acest acord, instanța de judecată este cea care trebuie să analizeze motivele pentru care părțile nu ajung la nicio înțelegere privind restituirea în natură și, în ultimă instanță, să dispună restituirea, chiar și în lipsa acordului entității deținătoare, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 impun cu prevalență restituirea în natură.

În același timp, unitatea deținătoare a dat dovadă de rea credință și și-a manifestat abuziv refuzul de a-și da acordul pentru restituirea suprafeței S.6, în condițiile în care această suprafață de teren este liberă și neafectată de detalii de sistematizare, iar cea mai mare parte a terenului secției de lucru a S.C. T. S.A, la care instanța de apel face referire în cuprinsul motivării, a făcut obiectul retrocedării, prin hotărâri definitive si irevocabile (pronunțate de aceeași curte), unor terțe persoane. Mai mult decât atât, s-a susținu că această secție este aproape complet dezafectată, iar suprafața S.6 se învecinează cu terenul ce a fost retrocedat altor persoane îndreptățite, în aceeași curte și nu are nicio legătură cu stația de spălare sau stația ITP, așa cum greșit a reținut instanța de apel.

Pe de alta parte, includerea în suprafața totala ce poate fi retrocedată și a lotului S 6 este varianta cea mai buna din punct de vedere economic, deoarece în această situație suprafața ce se va compensa valoric se reduce la 434,11 mp, în valoare de 706.852.631 ROL, conform aceleiași expertize. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Față de conținutul concret al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea extraordinara de atac a recursului sa fie precedata de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum urmează; In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanțial). Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs. Instanțele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate susținute prin cererea de recurs. Recurenții si-au manifestat interesul pentru una din masurile reparatorii prin echivalent, respectiv compensarea cu un alt bun oferit in echivalent de către entitatea investita cu soluționarea notificării, cu acordul persoanelor îndreptățite - in concret, primirea în compensare a suprafeței de 4801,01 mp, suprafața notata cu S.6 in raportul de expertiza. Intr-adevăr, de principiu, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca entitatea învestită cu soluționarea notificării să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Din conținutul dispoziției legale susmenționate rezultă că măsura compensării presupune, așa cum in mod corect a reținut instanța de apel, întrunirea unui acord între unitatea deținătoare și persoana îndreptățită, acord ce poate fi supus cenzurii instanței de judecata pentru situații de dovedita si evidenta rea-credința, sub toate formele acesteia, din partea unei sau alteia din părți.

Unitatea deținătoare nu a oferit contestatorilor si aceasta posibilitate de a asigura repunerea părților in situația anterioara, motivația fiind legata de faptul că SC T. SA Galați, transportatorul public local de călători, are o secție de lucru pe amplasamentul vizat de recurenți, făcându-se, de asemenea, precizarea explicita ca, prin acordarea în compensare a suprafeței reclamate, s-ar îngrădi accesul la stația de spălare, la stația ITP, si nu ar mai exista pista de parcare, ceea ce ar însemna paralizarea activității din autobaza 4. Instanța de apel, in analiza pe care ea însăși a făcut-o cu privire la situația de fapt a litigiului pendinte, a reținut, alături de înscrisurile administrate și părerea expertului, conform căreia suprafața ar putea fi acordată în compensare numai dacă SC T. ar renunța la construcția „spălătorie auto" din partea de S-V a curții, concluzia acesteia fiind in sensul ca refuzul unității deținătoare in sensul legii nu este abuziv, ci argumentat, justificat de considerente pertinente, de fapt si de drept, cauzei pendinte.

Instanța de recurs nu poate retine, in contextul probatoriu administrat si apreciat de instanțele fondului, singurele abilitate sa stabilească pe deplin situația de fapt a pricinii deduse judecații, nici un aspect de nelegalizate in aplicarea si interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, texte de lege invocate in mod expres de recurenți in recurs. Împrejurarea ca dispozițiile art. 1 si art. 7 din Legea nr. 10/2001 impun cu prevalență restituirea în natură a imobilelor preluate in mod abuziv de stat, nu are nici o relevanta in contextul criticilor formulate, întrucât situația de fapt stabilita in cauza si pretenția concreta a recurenților in aceasta etapa procesuala nu vizează sub nici un aspect restituirea in natura, ci restituirea prin una din masurile reparatorii prin echivalent prescrise de legea speciala, anume compensarea cu alte bunuri.

Pentru considerentele ce preced, conform dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. și intervenienta B.M.R. împotriva deciziei nr. 163/A din 15 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. și intervenienta B.M.T. împotriva deciziei nr. 163/A din 15 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.