ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Galați sub nr.

1695/C/2004, contestatorul B.C. a contestat dispoziția nr. 884 din 6 octombrie 2004

emisă de Primăria Municipiului Galați, prin care a solicitat restituirea în

natură a terenurilor expropriate în suprafață de 4400 mp, fiind nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor prin echivalent stabilite.

În cauză, a formulat cerere de intervenție în

interes propriu și în interesul reclamantului, numita B.M.R., cu motivarea că

împreună cu acesta este moștenitoarea fostului proprietar al imobilului in

litigiu.

Prin sentința civila nr. 68 din 20 ianuarie 2006

pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-au admis acțiunea și cererea

de intervenție, s-a dispus anularea dispoziției nr. 884/SR din 06 octombrie 2004

emisă de pârâta Primăria

Municipiului Galați, a fost obligată pârâta să restituie

reclamantului și intervenientei suprafața de teren de 4995,53 mp, situată în

municipiul Galați,

identificată în schița

anexă la suplimentul de expertiză întocmit de

expert N.V. (S.1+S.2+S.3+S4+S.5B

= S.5B filele 124-129), care face parte integrantă din hotărârea pronunțata, s

-a constatat că valoarea echivalentă a părții din

imobil (teren în suprafață de 4151,12 mp) ce nu poate fi restituită în natură,

este de 17.878.179,763 lei (vechi), iar

valoarea construcției - casă de

locuit, expropriată și demolată de stat, este de

443.614.000 lei (vechi), conform rapoartelor de expertiză efectuate în

cauză, a

fost obligată pârâta să comunice Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor documentația privind partea

din imobil (teren în suprafață de 4151,12

mp) și construcția (casă de

locuit, expropriată și demolată) în vederea emiterii deciziei pentru acordarea

de titluri de despăgubire în condițiile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).

Î

n motivarea sentinței primei instanțe, s-au

reținut următoarele considerente de fapt si de drept:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1695/2004, reclamantul B.C. a

formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galați, contestație

împotriva dispoziției nr. 884 din 06 octombrie 2004, invocând drept motive de

nelegalitate și netemeinicie următoarele; prin dispoziția susmenționată a fost

stabilită valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură,

situat în municipiul Galați, la suma de 2.838.947.248 lei, pârâta stabilind in

mod eronat ca imobilul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură.

Imobilul a fost proprietatea defunctului B.T. (autorul

reclamantului),

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1284-401 din 20 mai 1957, fiind

preluat de stat în baza Decretelor de expropriere nr. 55 din 07 noiembrie 1979,

nr. 446 din 02 octombrie 1970 și nr. 986 din 20 mai 1960; imobilul expropriat a

fost compus din suprafața de 5376 mp (teren și casă de locuit); după

expropriere, casa de locuit a fost demolată de către stat, iar terenul a fost

doar parțial afectat de lucrările de sistematizare și astfel, în prezent, este

posibilă restituirea în natură a suprafeței de aproximativ 4400 mp.

La stabilirea valorii echivalente pentru imobilul

expropriat nu s-a luat în calcul și valoarea construcției expropriate demolate

de către stat.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a

solicitat respingerea acțiunii, arătând, în

esență, că imobilul a fost

expropriat, la data deposedării proprietarului, imobilul fiind evaluat la suma

de 2831 lei.

S-a

mai arătat că, întrucât imobilul este afectat de lucrări de sistematizare, acesta

nu poate fi restituit în natură, fiind incidente în cauză prevederile art. 2

lit. g)

și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

S-a concluzionat că, restituirea prin măsuri reparatorii

prin echivalent se face prin

acordarea de titluri de valoare folosite în procesul de

privatizare sau în acțiuni tranzacționale pe piața de capital, conform

art. 9 din Lege, iar

în baza raportului intern de evaluare nr. 831 din

01 aprilie 2004 s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în limita sumei de

2.838.947.248 lei.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat

introducerea în cauză și a D.G.F.P.

Galați. La termenul de judecată din 10 februarie 2005,

instanța a admis această cerere și a dispus introducerea în cauză, în calitate

de pârâtă, a D.G.F.P. Galați.

La data de 10 octombrie 2005, în temeiul dispozițiilor

art. 49 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

, a formulat cerere de

intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, intervenienta B.M.R.

prin care a solicitat admiterea contestației.

S-a

motivat in sensul că, imobilul a cărui restituire se

solicită de către reclamant a aparținut

defuncților

părinți ai acestora (B.T. și B.E.), intervenienta și reclamantul fiind

moștenitorii lor în calitate de descendenți, conform certificatelor de

moștenitori nr. 348 din 18 februarie 1963 și

nr. 196

din 29 noiembrie 2000, având fiecare o cotă de

câte ½ asupra

masei succesorale.

Deși

prin dispoziția nr. 884 din 06 octombrie 2004 emisă de Primăria municipiului

Galați, s-a arătat că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură,

întrucât a fost afectat de lucrările de sistematizare în vederea cărora a fost

expropriat, din raportul de expertiză și suplimentul acestui raport, întocmite

de ing. N.V., a rezultat că suprafața de teren ce poate fi restituită în natură

este de 4995,53 mp, aceasta nefiind afectată de lucrările de sistematizare.

Pârâta Primăria municipiului Galați a precizat, față de constatările

expertului că, o parte din suprafața de teren identificată S 3, S 4, S 5 și S

5B ar aparține SC T. SA Galați, iar o parte ar aparține domeniului public, însă

nu a depus acte doveditoare în acest sens.

Pe de altă parte, SC T. SA Galați a comunicat

reclamantului că nu are

calitatea de proprietară asupra terenului aflat în litigiu,

întrucât nu deține nici un titlu de proprietate.

În atare situație, s-a constatat că, în mod corect s-a

reținut de către expert faptul ca o parte din suprafața de teren, respectiv

4995,53 mp, poate fi restituită

în natură.

Cu privire la suprafața de

teren ce nu se poate restitui în natură (5.235,12 mp - 1084 mp care face

obiectul altui dosar, nr. 1696/2004), instanța a reținut prețul stabilit de expert

în acest din urmă dosar.

Cu privire la valoarea construcției expropriate s-au avut în vedere

concluziile expertizei efectuate în cauză.

În

cauză, s-a făcut, totodată, aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dispunându-se

comunicarea către Comisia Centrală a documentației cu privire la

partea de imobil ce nu s-a putut restitui în

natură

(4.151,12

mp teren și construcția

- casă de locuit

expropriate).

Prin

decizia nr. 355 A din 16 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

civilă, apelurile formulate în cauză de către contestator, intervenienta și

pârâta Primăria Municipiului Galați au fost respinse ca nefondate, pentru

următoarele considerente de fapt si de drept:

Nu se pot înlătura din suprafața de teren dispusă a fi restituită în

natură, cele două suprafețe precizate în motivele de apel, întrucât s-ar face

apelanților o situație mai grea în propria cale de atac.

În situația în care aceștia dețin deja titluri de

proprietate pentru cele două suprafețe de teren

identificate de expert cu S.1 =

946,82 mp și S.5B = 1154,49 mp, în faza de executare se pot prezenta

documentele respective pentru clarificarea situației pretinse.

În

legătură cu suprafața identificată în suplimentul la raportul de expertiză cu

S.6 (4802,12 mp conform schiței de la fila 128), aceasta nu a fost solicitată

la

instanța de fond, așa cum rezultă din

încheierea de ședința din 12 ianuarie 2006.

Chiar

apelanții în cuprinsul motivelor de apel au precizat că

solicită a fi completată suprafața pentru care s-a dispus restituirea în

natură, și cu cei

4802,12 mp.

Potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel

nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi.

Ca

atare, această cerere nouă făcută în apel de reclamant și intervenientă nu

poate fi acceptată față de dispozițiile legale menționate anterior.

Prin decizia civilă nr. 6158 din 28 septembrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantul B.C. și

intervenienta B.M.R.

, s-a casat decizia și

a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor

declarate de aceste

părți, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați,

prin primar.

Pentru a decide astfel, instanța suprema a reținut

următoarele considerente de fapt si de drept:

În

cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în

aprecierea caracterului de cerere nouă formulată în apel, pentru cererea prin

care s-a solicitat restituirea în natură și a terenului în suprafață de 4802,12

mp - identificat sub S.6 în raportul de expertiză.

În

acțiune, s-a indicat cu aproximație suprafața de teren solicitată a fi

restituită

în natură, iar identificarea și

individualizarea acesteia pe loturi care pot fi restituite în

natură s-a

făcut de către expert în timpul procesului.

Chiar dacă inițial s-ar fi solicitat restituirea prin echivalent, iar,

ulterior, s-ar fi

solicitat restituirea în

natură, acest lucru nu poate fi calificat, în nici un caz, ca o cerere

nouă,

în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 impun cu prevalentă

restituirea în natură, iar în prezent, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

instituită prin Legea nr. 247/2005

analizează, pentru cazurile în care s-a dispus restituirea prin echivalent,

dacă nu este posibilă restituirea în natură [art. 16 alin. (4) cap. V din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005].

Chemarea în judecată în calitate de pârâtă a

Primăriei Municipiului Galați în

anul 2004, este determinată, pe de o parte, de neclaritatea

legii care se referă că unitatea administrativ-teritorială ca unitatea

deținătoare, căreia i se adresează notificarea (art. 2 din Legea nr. 10/2001

nerepublicată) și la primar ca emitent al dispoziției [art. 2 alin. (3) din

aceeași lege], iar, pe de altă parte, și de actul contestat care are antetul

Primăriei Municipiului Galați, și este semnată de Primar.

Prin criticile formulate, recurentul Municipiul Galați, prin Primar, a invocat

prevederile Legii nr. 247/2005, arătând că dispoziția contestată a fost emisă

în anul 2004, iar Legea nr. 247 a intrat în vigoare în luna iulie 2005.

Din reglementarea cuprinsă în art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005

rezultă că legiuitorul a făcut distincție între notificările soluționate și

nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, iar prin notificări

soluționate nu pot fi înțelese decât acele notificări pentru care s-au emis

decizii/dispoziții prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent

necontestate în instanță în termenul prevăzut de art. 26 (fost art. 24) din Legea

nr. 10/2001.

De aceea, deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la

data intrării în vigoare a legii noi (cum este cea în cauză), ca urmare a

atacării lor cu contestație, nu pot fi trimise Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, rămânând supuse controlului judecătoresc, sub

aspectul legalității și temeiniciei.

P

rin decizia

civilă nr. 163/A din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

civilă, au fost admise

apelurile

declarate

de reclamantul B.C. și de intervenienta B.M.R.

,

împotriva sentinței

civile nr. 68 din 20 ianuarie 2006 pronunțată de

Tribunalul Galați, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a dispus

eliminarea mențiunilor privind restituirea în natură a suprafețelor S.l și S.5B,

a fost obligată pârâta să restituie, reclamantului și intervenientei, suprafața

de 2894,22 mp., în loc de 4995,53 mp (S.2+S.3+S.4+S.5A), au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre,

s-au avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

Din motivele de apel și din concluziile scrise depuse la dosar, rezultă

că apelanții B.C. și B.M.R. au solicitat să li se restituie în natură suprafața

totală de 7895,23 mp teren și să primească despăgubiri pentru suprafața de

434,11 mp teren ce nu ar putea fi restituit (f.40-41, dosar apel 2278/44/2006).

Au mai precizat că suprafețele S.l = 946,82 mp și S.5B = 1154,49 mp nu au fost

expropriate, ci sunt stăpânite și în prezent de contestatori, pentru acestea deținând

deja titluri de proprietate, ceea ce înseamnă ca in mod greșit au fost incluse

în hotărârea primei instanțe (f.20 dosar apel).

În concluzie, s-a reținut ca aceștia au solicitat să le fie restituite

în natură, suprafețele S.2+S.3+S.4+S.5A+S.6, ultima dintre ele în compensare, respectiv

să primească despăgubiri pentru suprafața de 434,11 mp teren.

Pentru lămurirea pe deplin a situației oarecum atipice din speța de fată,

s-a considerat a fi necesară o scurtă prezentare a situației de fapt a

dosarului, după cum urmează;

Prin notificarea din 13 august 2001, adresată

inițial Prefecturii Galați, contestatorul

B.T.C. a solicitat acordarea

despăgubirilor pentru suprafața totală de 5.376,40 mp, ce a fost expropriată

prin trei decrete de expropriere: Decretul 986 din 23 octombrie 1968 - 1350 mp,

Decretul 446/1970-2768 mp și Decretul de expropriere nr. 55/1979 -1.258,40 mp.

Prin acest ultim decret a fost preluată și demolată și casa de locuit pentru

care contestatorul a solicitat despăgubiri (f.3-5 dosar fond).

Prin dispoziția 884 SR din 06 octombrie 2004, Primăria Galați a dispus

acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 5376,00 mp solicitată prin

notificare (f.11, 12, 13).

Prin contestația formulată împotriva acestei dispoziții, B.C. a

solicitat ca, din suprafața totala de 5376 mp teren,

suprafața de

aproximativ 4400 mp e afectată de detalii de sistematizare.

La momentul la care s-a întocmit expertiza,

expertul nu a ținut seama doar de

suprafața ce a făcut obiectul notificării și contestației,

ci a identificat întreaga

suprafață de teren

pe care autorii contestatorilor au dobândit-o în proprietate, prin actul de

vânzare-

cumpărare din 20 mai 1957,

adică 10.000 mp.

Prin sentința civilă apelată, instanța a obligat pârâta să restituie

reclamantului și intervenientei, suprafața de 4995,53 mp, în natură, și a

constatat

valoarea echivalentă a părții ce

nu poate fi restituită în natură, de 4.151,12 mp. Prin

urmare, instanța

s-a pronunțat asupra unei suprafețe de teren de 9.146,65 mp teren care i s-ar

cuveni reclamantului și intervenientei, constatând totodată că diferența de

1084 mp, ce a aparținut acelorași autori, face

obiectul altui dosar (1696/2004).

S-a reținut ca element important pentru

rejudecarea dispusa, ca obiectul investirii îl constituie doar

apelul declarat de

contestator si intervenientă.

În concluzie, instanța a considerat ca trebuie să respecte principiul

neagravării situației contestatorilor în propria cale de atac și să se limiteze

la cele solicitate de apelanți prin motivele invocate.

Aceștia au solicitat, să nu se mai dispună restituirea suprafețelor S1 =

946,8 mp și S.5B = 1154,49 mp, întrucât au titlu de proprietate deja constituit

asupra lor, să li se acorde

în compensare

suprafața notată cu S.6=4801,01 mp, și să primească despăgubiri doar

pentru

suprafața de 434,11 mp.

Analizând

raportul de expertiză instrumentat în cauză, instanța a reținut că și expertul

topometric N.V. a semnalat faptul că suprafețele S1 și S.5B nu au făcut

obiectul exproprierii (f.85).

În aceste

condiții, din vechiul amplasament al imobilului urmează să se dispună

restituirea în natură, doar a suprafețelor S.2+S.3+S.4+S.5.A, așa cum acestea apar

în raportul de expertiză întocmit de expert N.V.(f.87- dosar fond) în suprafață

totală de 2894,22 mp.

S-a reținut

că, pentru celelalte două suprafețe, S.1 și S.5.B ce au aparținut autorilor,

contestatorii dețin deja acte de proprietate.

Prin excluderea celor două suprafețe nu se produce o agravare a

situației apelanților in propria cale de atac.

Apelanții au mai solicitat să li se acorde în compensare suprafața de

4801,01 mp, respectiv despăgubiri pentru suprafața de 434,11 mp.

S-a reținut ca, măsura reparatorie nu ar putea viza întreaga suprafață

de 4801,01+434,11 mp ci doar suprafața de 4151,12 mp, despre care instanța de

fond a considerat că li se cuvine, și nu se poate

restitui în natură. Faptul că suprafețele

S.1 și S.5B nu vor mai fi

menționate în hotărâre, nu-i afectează pe apelanți pentru că deja le dețin în

baza altui titlu de proprietate. Dar această excludere în nici un caz nu poate

determina majorarea suprafeței acordate în compensare, data fiind suprafața

totală de teren pe care autorul apelanților a dobândit-o prin contractul de

vânzare-cumpărare.

S-a

avut in vedere si faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 și art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca

entitatea învestită să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare, în

echivalent orice bunuri sau servicii pe care le deține și care sunt acceptate

de persoana îndreptățită.

Din conținutul dispoziției legale susmenționate

rezultă că măsura compensării

presupune întrunirea unui acord între unitatea deținătoare

și persoana îndreptățită.

În speță, unitatea deținătoare nu și-a exprimat acest

acord, iar refuzul de a-și da

consimțământul nu este abuziv, ci argumentat de faptul că SC

T. SA Galați, transportatorul public local de călători are o secție de lucru pe

acel amplasament, iar

prin acordarea în

compensare a suprafeței reclamate s-ar îngrădi accesul la stația

de

spălare, la stația ITP, nu ar mai exista pista de parcare, activitatea din

autobaza

4 fiind astfel paralizată.

De altfel, s-a reținut și părerea expertului, conform căreia

suprafața ar putea fi acordată în

compensare dacă SC T. ar renunța la construcția „spălătorie

auto" din partea de S-V a curții (f. 127 fond).

Împotriva decizii instanței de apel

au formulat recurs, la data de 9 iunie 2009, B.C. și B.M.R., prin care au

criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Este adevărat ca, potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entitatea deținătoare trebuie să ofere

persoanei îndreptățite, prin compensare, în echivalent orice bunuri sau

servicii pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Numai

că, în măsura în care entitatea deținătoare nu își exprimă acest acord,

instanța de judecată este cea care trebuie să analizeze motivele pentru care

părțile nu ajung la nicio înțelegere privind restituirea în natură și, în

ultimă instanță, să dispună restituirea, chiar și în lipsa acordului entității

deținătoare, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 impun cu

prevalență restituirea în natură.

În

același timp, unitatea

deținătoare a dat dovadă de rea credință și și-a manifestat abuziv refuzul de

a-și da acordul pentru restituirea suprafeței S.6, în condițiile în care

această suprafață de teren este liberă și neafectată de detalii de

sistematizare,

iar

cea mai mare parte a terenului secției de lucru a S.C. T. S.A, la care instanța

de apel face referire în cuprinsul motivării, a făcut obiectul retrocedării,

prin hotărâri definitive si irevocabile (pronunțate de aceeași curte), unor

terțe persoane.

Mai

mult decât atât, s-a susținu că această secție este aproape complet

dezafectată, iar suprafața S.6 se învecinează cu terenul ce a fost retrocedat altor

persoane îndreptățite, în aceeași curte și nu are nicio legătură cu stația de

spălare sau stația ITP, așa cum

greșit

a reținut instanța de apel.

Pe de alta parte, includerea în suprafața totala ce poate fi retrocedată

și a lotului S 6 este varianta cea mai buna din punct de vedere economic,

deoarece în această situație suprafața ce se va compensa valoric se reduce la

434,11 mp, în valoare de 706.852.631 ROL, conform aceleiași expertize.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Față de conținutul concret al expunerii de motive a cererii de recurs,

redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea

extraordinara de atac a recursului sa fie precedata de considerații preliminare

privind cauza recursului, după cum urmează;

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de

nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural

si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva pretinse erori ale instanței de apel in

aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod

exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod

concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată pe

fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin

configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara

definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi

aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie,

și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului

dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată

de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va

răspunde punctual criticilor de nelegalitate susținute prin cererea de recurs.

Recurenții si-au manifestat interesul pentru una din masurile

reparatorii prin echivalent, respectiv compensarea cu un alt bun oferit in

echivalent de către entitatea investita cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanelor îndreptățite - in concret, primirea în compensare a suprafeței de

4801,01 mp, suprafața notata cu

S.6 in

raportul de expertiza.

Intr-adevăr,

de principiu, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și

art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca entitatea

învestită cu soluționarea notificării să ofere persoanei îndreptățite, prin

compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii pe care le deține și care

sunt acceptate de persoana îndreptățită.

Din conținutul dispoziției legale susmenționate

rezultă că măsura compensării

presupune,

așa cum in

mod corect a reținut instanța de apel,

întrunirea unui acord între

unitatea deținătoare și persoana îndreptățită, acord ce poate fi supus cenzurii

instanței de judecata pentru situații de dovedita si evidenta rea-credința, sub

toate formele acesteia, din partea unei sau alteia din părți.

Unitatea deținătoare nu a oferit contestatorilor si

aceasta posibilitate de a asigura repunerea părților in situația anterioara, motivația

fiind legata de faptul

că SC T. SA Galați, transportatorul public local de călători, are o

secție de lucru pe amplasamentul vizat de recurenți, făcându-se, de asemenea,

precizarea explicita ca,

prin acordarea în

compensare a suprafeței reclamate, s-ar îngrădi accesul la stația

de

spălare, la stația ITP, si nu ar mai exista pista de parcare, ceea ce ar însemna

paralizarea activității din autobaza

4.

Instanța de apel, in analiza pe care ea însăși a făcut-o

cu privire la situația de fapt a litigiului pendinte, a reținut, alături de înscrisurile

administrate și părerea expertului, conform căreia suprafața ar putea fi

acordată în

compensare

numai dacă SC T. ar renunța la construcția „spălătorie auto" din partea de

S-V a curții, concluzia acesteia fiind in sensul ca refuzul unității deținătoare

in sensul legii nu este abuziv, ci argumentat, justificat de considerente

pertinente, de fapt si de drept, cauzei pendinte.

Instanța

de recurs nu poate retine, in contextul probatoriu administrat si apreciat de instanțele

fondului, singurele abilitate sa stabilească pe deplin situația de fapt a

pricinii deduse judecații, nici un aspect de nelegalizate in aplicarea si

interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7

din Normele metodologice de aplicare, texte de lege invocate in mod expres de recurenți

in recurs.

Împrejurarea

ca dispozițiile art. 1 si art. 7 din Legea nr. 10/2001 impun cu prevalență

restituirea în natură a imobilelor preluate in mod abuziv de stat, nu are nici

o relevanta in contextul criticilor formulate, întrucât situația de fapt

stabilita in cauza si pretenția concreta a recurenților in aceasta etapa procesuala

nu vizează sub nici un aspect restituirea in natura, ci restituirea prin una

din masurile reparatorii prin echivalent prescrise de legea speciala, anume

compensarea cu alte bunuri.

Pentru considerentele ce preced,

conform dispozițiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat

recursul

declarat de reclamantul B.C. și intervenienta B.M.R. împotriva deciziei nr. 163/A

din 15 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamantul B.C. și intervenienta B.M.T. împotriva deciziei nr. 163/A din 15

mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.