ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5332/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 361 din 28 martie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5468/3/2006, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul G.L.M. împotriva sentinței penale nr. 573/1999 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2872 din 21 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție. Revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței penale sus-arătate prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de 15 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea cererii a arătat că instanțele au dat o încadrare juridică greșită faptei sale, întrucât el nu a avut nici o contribuție la decesul victimei. Tribunalul, analizând cererea condamnatului, a constatat că în cauză nu se regăsește niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul G.L.M., învederând faptul că victima s-a dezechilibrat, în cădere s-a lovit de treptele scării, decedând ulterior, fără ca el să fi contribuit în vreun fel la deces. Prin decizia penală nr. 504 din 22 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5468/3/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

În considerentele deciziei, Curtea a apreciat că soluția tribunalului este legală, deoarece motivul invocat de revizuient nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Reiterând motivele din cererea de revizuire, condamnatul a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals; când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia. Motivul invocat de revizuient, greșita încadrare juridică dată faptei, nu face parte din categoria celor enumerate mai sus, expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.L.M. împotriva deciziei penale nr. 504 din 22 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2006.