ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4190/2006

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 17

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul C.B.N. împotriva rezoluției nr.

2804 din 18 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin rezoluția nr. 2804 din 18

noiembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătoarei L.M.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 și 289 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul C.B.N. a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen.,

învederând că în mod greșit nu au fost reținute de organul de urmărire penală

însemnările neadevărate, omisiunile și denaturarea probelor făcute de instanța

de judecată cu ocazia redactării sentinței penale nr. 170 din 7 iunie 2003 a

Tribunalului București, secția I penală.

Prin rezoluția din 10 ianuarie 2006,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a respins

plângerea, ca neîntemeiată, menținând ca temeinică și legală soluția de

neînceperii urmăririi penale dată față de intimata M.L.

Împotriva acestei rezoluții, în

temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul C.B.N. a formulat

plângere la instanța de judecată solicitând redeschiderea urmăririi penale

susținând că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (4) C. proc. pen., art.

6 C.E.D.O. și art. 24 din Constituția României pe perioada soluționării

plângerii sale împotriva intimatei L.M.

Curtea de Apel București, examinând

plângerea formulată prin prisma dispozițiilor art. 278 alin. (4) C. proc. pen.,

a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen.

În esență, a reținut instanța de

apel că plângerea formulată de petiționar vizează hotărârea de condamnare,

sentința penală nr. 770 din 7 iunie 2004, făcând trimitere la probele

administrate în acel dosar, probe pe care le apreciază ca fiind nelegale și

netemeinice.

Constatând aceste împrejurări,

Curtea de Apel a reținut că în cauză împotriva sentinței penale nr. 770/2004 au

fost exercitate căile legale de atac, petiționarul urmărind de fapt prin

plângerea formulată reformarea acestei sentințe penale și a respins-o ca

neîntemeiată.

Și împotriva sentinței penale nr. 22

din 17 februarie 2006 a Curții de Apel București, petiționarul a formulat, în

termen legal, recurs, criticând-o și pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

greșitei respingeri a plângerii sale și implicit a greșitei mențineri a

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei L.M.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând sentința penală sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu,

în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, Curtea constată că hotărârea

pronunțată în primă instanță, prin care a fost respinsă plângerea acestui

recurent împotriva rezoluției procurorului din data de 18 noiembrie 2005, de

neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei L.M. este temeinică și

legală.

Corect a reținut prima instanță că

din analiza actelor dosarului nu se confirmă existența unor probe sau indicii

temeinice cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către persoana indicată

de petiționar în plângerea formulată la parchet, astfel că rezoluția

procurorului este legală și temeinică.

Totodată, Curtea reține că plângerea

este formulată împotriva judecătoarei L.M. care a făcut parte din completul ce

a pronunțat sentința penală nr. 770 din 7 iunie 2004, prin care petiționarul C.B.

a fost condamnat, la pedeapsa închisorii de 16 ani, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Curtea mai reține că prin plângerea

formulată petiționarul urmărește în fapt infirmarea soluțiilor pronunțate în

cauză.

Așa cum corect a reținut instanța de

fond, petiționarul a folosit căile legale de atac împotriva sentinței penale nr.

770/2004, aceasta rămânând definitivă prin decizia penală nr. 897 din 8

februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Prin

urmare, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către procuror că

aprecierea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești nu poate face

obiectul cercetării penale, acesta fiind atributul exclusiv al instanței

ierarhic superioară, sesizată prin căile legale de atac.

Totodată, Curtea reține că în cauză

nu pot fi reținute nici criticile recurentului referitoare la faptul că nu a

fost asistat de un apărător desemnat din oficiu pe parcursul soluționării

plângerii, încălcându-i-se astfel drepturile procesuale, întrucât art. 171 C.

proc. pen., prevede că asistența juridică este obligatorie doar în cazul

inculpatului sau învinuitului. În cauză, C.B.N. având calitatea de petiționar,

asistența juridică nu era obligatorie. Mai mult, Înalta Curte reține faptul că

petiționarul, cu ocazia soluționării plângerii formulate de acesta a fost

asistat de un apărător desemnat din oficiu, respectiv de avocat P.D., ale cărei

susțineri au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 februarie 2006 –

dosar nr. 1252/2/2006 (nr. vechi 308/2006).

Prin urmare, întrucât criticile

formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute în art. 385

5

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, Curtea, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

recursul declarat de petiționarul C.B.N., pe care îl va obliga conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 17

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei),

din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000

lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 iunie 2006.