ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr. 164 din 4 septembrie 2007, l-a condamnat pe inculpatul M.E., la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) și art. 74 lit. a) și c) C. pen. L-a obligat pe inculpat să plătească părții civile P.P.C. despăgubiri materiale în sumă de 1000 lei, iar părții civile Spitalul Județean de Urgență Tulcea, 107 lei cu același titlu, proporțional, în procent de 50 % ca urmare a reținerii scuzei provocării.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ziua de 10 martie 2007, în jurul orelor 18,30, pe fondul unui conflict provocat de partea vătămată P.P., inculpatul M.E. l-a înjunghiat cu un cuțit, provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol. S-a reținut, în esență, că, la rugămintea unui cetățean, au descărcat materiale de construcție în localitatea Crișan, timp în care inculpatul, partea vătămată și martorul M.G. au consumat băuturi alcoolice, iar după ce au primit plata pentru munca depusă, inculpatul și partea vătămată s-au luat la ceartă, ceartă care a continuat până la locul unde erau cazați pe Pontonul P.T. 958, acostat pe canalul C. Partea vătămată l-a provocat pe inculpat să iasă pe mal și să se bată, iar inculpatul a ieșit și a fugit pe estrada de acostare.
Urmărit și prins de partea vătămată, cei doi s-au luat la bătaie, iar inculpatul, speriat că a fost ajuns și lovit de partea vătămată, a scos din buzunar un briceag cu care a aplicat două lovituri în zona hemitoracelui stâng și zona lombară stângă. Apelul declarat de inculpat, prin care a criticat sentința ca netemeinică susținând că se impune redozarea pedepsei, deoarece a recunoscut și regretat fapta, pe care a comis-o în stare de provocare, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 12/ P din 12 februarie 2008 pronunțată de Secția Penală de la Curtea de Apel Constanța. În termenul legal, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei. A reiterat motivele din apel, a cerut casarea deciziei și sentinței și reducerea pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au încadrat fapta în dispozițiile legale, iar individualizarea pedepsei a fost făcută cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 C. pen. Infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă un pericol social deosebit, fiind pedepsită cu pedepse cuprinse între 15 și 25 de ani pentru forma consumată, reduse cu ½ în speță. Instanțele au avut în vedere conduita bună anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală sinceră, precum și faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de provocare. În aceste condiții, prima instanță a aplicat o pedeapsă redusă cu 2 ani și 6 luni sub limita minimului special, pedeapsă ce apare just individualizată și în măsură să realizeze atât prevenția generală, cât și prevenția specială.
Neexistând motive de reducere a pedepsei stabilite în cauză, urmează ca recursul să fie respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr. 12/ P din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.