Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2008

HOTĂRÂRE
19.09.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5102/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 45 din 14 ianuarie 1991 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.2089/1990 a fost admisă contestația formulată de D.M.P.S. Bacău împotriva hotărârii nr. 178 din 13 noiembrie 1990 a Comisiei județene pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, hotărâre care a fost modificată în sensul respingerii ca nefondată a cererii formulate de petentul P.M. Petentul a declarat recurs împotriva deciziei menționate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și susținând că nu i s-a acordat nici o cale de atac împotriva acestei hotărâri, fiindu-o astfel încălcate drepturile constituționale.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 97 la 30 ianuarie 2008, a respins ca inadmisibil recursul petentului P.M., reținând că decizia recurată a fost, la rândul său, pronunțată în recurs și, ca atare, este o hotărâre irevocabilă, care nu poate fi atacată cu această cale de atac conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs petentul P.M. solicitând casarea acesteia în temeiul art. 314 C. proc. civ. ca nelegală. Intimata D.M.P.S. Bacău a formulat în termen legal întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul petentului P.M.

este inadmisibil pentru următoarele considerente: Prezentul recurs este îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile prin care s-a respins ca inadmisibil un alt recurs declarat de același recurent împotriva unei decizii irevocabile ( de recurs). Hotărârea menționată, decizia nr. 97 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău nu este o hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu recurs conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este o hotărâre irevocabilă pronunțată la rândul său în recurs, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Curtea va constata că recursul este inadmisibil și urmează să îl respingă.

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4551/2010
o decizie nelegală. In rejudecare, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 246/A din 8 septembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul pârâților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei tribuna
ÎCCJ 2013-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4977/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2010 pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul R.I. a solicitat perimarea Sentinței civile nr. 2052 din 2
ÎCCJ 2012-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 114/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 15 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefo
ÎCCJ 2009-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3422/2011
Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 848 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul S.M. împotriva sentinței civile nr. 1410/D
ÎCCJ 2010-03-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 874/2010
plângere”, calificată de Tribunalul Neamț drept recurs, care a fost înaintată Curții de Apel Bacău împreună cu dosarul cauzei. La data de 10 decembrie 2009 petentul a trimis prin poștă o cerere prin care arată că nu a declarat recurs, dar n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă