ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2365/2008

Deliberând asupra recursului în cauză pe baza lucrărilor și materialului aflat în dosarul cauzei, a constatat următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 24 din 9 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea în baza art. 278 1 C. proc. pen., formulată de petiționara C.E. și în consecință; A fost menținută rezoluția nr. 59/P/2007 din 28 decembrie 2007 dată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată în procedură administrativă prevăzută de art. 278 C. proc. pen., prin rezoluția nr. 69/II/2 din 29 februarie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume latura subiectivă), față de intimatul B.G. judecător la Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara către stat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Hotărând soluționarea plângerii în condițiile amintite în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., contrar solicitării petiționarei de a infirma rezoluția atacată și a se reține cauza spre judecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., prima instanță a confirmat inițial constatările, în fapt, făcute de procurorul de caz pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, respectiv: - în plângerea formulată în calitate de persoană vătămată, la data de 27 martie 2007, de numita C.E. din Botoșani, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava ca lucrare penală sub nr. 59/P/2007, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva magistratului B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual ce s-a pretins a fi fost comisă la data de 11 octombrie 1999, prin aceea că în calitate de judecător la Judecătoria Botoșani a soluționat dosarul civil nr. 7242/1999 având ca obiect acțiunea de divorț intentată de reclamanta I.E., actuala persoană vătămată, împotriva pârâtului I.I.

dispunând desfacerea căsătoriei părților prin pronunțarea soluției greșite, cu caracter contradictoriu „din culpa exclusivă a pârâtului, comună” (în minută) și respectiv „din calea comună exclusivă a pârâtului” (în dispozitivul sentinței civile nr. 6742 din 11 octombrie 1999 redactată ulterior).

- la datele de 14 iunie 2007 și 28 noiembrie 2007 persoana vătămată C.E., a refuzat să i se ia o declarație de parte vătămată în legătură cu fapta ilicită sesizată și urmările acesteia, în memoriile și declarația dată, în ziua de 5 decembrie 2007, cu ocazia primirii în audiență a indicat ca principală consecință juridică a faptei sesizate, reîncredințarea către tatăl pârât a minorului I.I.M., ulterior divorțului prin sentința civilă nr. 690 din 16 noiembrie 2005 a Judecătoriei Botoșani; - înscrisurile anexate plângerii atestă desfacerea căsătoriei „din culpa exclusivă a pârâtului comună” și respectiv „din culpă comună exclusivă a pârâtului” (în dispozitivul sentinței civile nr. 672 din 11 octombrie 1999, rămasă definitivă prin neapelare de părți, fără a se mai redacta astfel și considerentele acesteia).

Ulterior, pe baza constatărilor în fapt amintite, prima instanță a formulat concluzia juridică de ordin general privind lipsa laturii subiective a infracțiunii de fals intelectual, cu consecința menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale, art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în care sens a argumentat justificativ că mențiunea din minută și hotărâre privind desfacerea căsătoriei din „culpa exclusivă a pârâtului comună” reprezintă doar eroare materială ce putea fi îndreptată ulterior la cererea părților printr-o încheiere dată în condițiile art. 281 C. proc. civ.

În plus menținerea rezoluției atacate a fost justificată de prima instanță și pe considerentul subsidiar că pentru infracțiunea sesizată a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în condițiile art. 122 alin. (2) lit. d) raportat la art. 124 C. pen., al cărei termen de 7 ani și 6 luni s-a împlinit la 10 aprilie 2007 (pretinsa faptă fiind comisă la 11 octombrie 1999). 2. În cauză s-a declarat în termen recurs de către petiționară reiterându-se critica de nelegalitate și netemeinicie formulată în fața primei instanțe privind infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul în calitate de judecător la Judecătoria Botoșani, a pronunțat hotărârea de divorț care a format obiectul dosarului nr. 7242/1999, iar în minuta redactată a menționat desfacerea căsătoriei „din culpa exclusivă a pârâtului comună”, reluând aceeași mențiune și în dispozitiv respectiv „din culpa comună exclusivă a pârâtului”. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Mențiunea incriminată din minută și dispozitiv, reprezintă o eroare materială care, potrivit dispozițiilor mai sus-menționate, putea fi îndreptată la cererea oricăreia dintre părți sau din oficiu.

Infracțiunea în legătură cu care s-a formulat plângerea (fals intelectual) se săvârșește sub raport subiectiv numai cu intenție, ceea ce implică producerea de către făptuitor a unui rezultat socialmente periculos și urmărirea sau acceptarea producerii acestuia. Or, în speță, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că intimatul a acționat cu intenția de a defavoriza pe petentă, cu atât mai mult că fapta imputată nu a produs și nici nu poate produce efecte juridice sub aspectul încredințării/reîncredințării minorului, corect concluzionându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

Cât privește susținerea petentei, în sensul că în cauză nu este împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale, aceasta nu poate fi reținută, acest termen se calculează de la data săvârșirii faptei (11 octombrie 1999), conform art. 122 alin. (2) raportat la art. 124 C. pen., și nu de la data luării la cunoștință de către cel care reclamă, despre comiterea unei fapte prevăzută de legea penală, cum greșit susține petenta. Ca atare, soluția de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., adoptată de procuror prin rezoluția nr. 59/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală și temeinică, iar infirmarea sa nu se justifică astfel cum în mod corect a hotărât prima instanță.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.E. împotriva sentinței penale nr. 24 din 9 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2008.