ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC A.C. SRL le-a chemat în

judecată pe pârâtele F. Argeș – C.C. Morărești, SC A.F. SRL și SC T.G. SRL și a

solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună granițuirea

proprietății reclamantei, față de proprietatea pârâtelor și obligarea pârâtei F.

Argeș – C.C. Morărești la executarea contractului, respectiv la predarea

bunului înstrăinat și la evacuarea celorlalte două pârâte din spațiu, plus

contravaloarea lipsei de folosință atât pentru teren cât și pentru construcție.

În cauză, pârâta SC T.G. SRL a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută

a licitației din 9 februarie 2003, să se dispună prelungirea contractului de

închiriere pe care îl are încheiat cu pârâta F. Argeș – C.C. Morărești,

repunerea în situația anterioară licitației, iar în subsidiar obligarea

reclamantei la contravaloarea îmbunătățirilor făcute în spațiul închiriat și la

instituirea unui drept de retenție.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr.

512/2006, a respins cererea principală, ca neîntemeiată, și a admis în parte

cererea reconvențională și, ca urmare, a constatat nulitatea absolută a

licitației din 19 noiembrie 2003 dispunând și repunerea părților în situația

anterioară. Sentința mai sus menționată a fost apelată de reclamanta SC A.C. SRL

iar Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 10 din 31 ianuarie 2007, a admis

apelul, a desființat sentința nr. 512/2006, a respins cererea reconvențională

și a trimis în rest cauza, pentru rejudecarea cererii principale, la Tribunalul

Comercial. În esență pentru respingerea cererii reconvenționale, Curtea a luat

în examinare în conformitate cu art. 137 și 109 alin. (2) C. proc. civ.,

excepția inadmisibilității cererii pentru nerespectarea procedurilor

obligatorii și a termenelor instituite prin Hotărârea nr. 1/2002 a C. prin care

s-au aprobat normele metodologice de înstrăinare a unor active și Regulamentul de

organizare și desfășurare a licitațiilor.

A mai reținut Curtea de Apel că instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra pretențiilor din acțiunea principală întrucât s-a

oprit asupra excepției de nulitate a licitației, astfel că, în temeiul art. 297

C. proc. civ., cauza a fost trimisă tribunalului pentru rejudecare.

În rejudecare a fost pronunțată sentința nr. 583

din 29 mai 2007 prin care a fost admisă acțiunea reclamantei SC A.C. SRL

Pitești, iar pârâta F. Argeș – C.C. Morărești a fost obligată să-i predea imobilul

cu destinația Bufet, identificat în schița anexă la Raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, ca fiind între pct. G, F, 32, Y, X, A. S-a dispus

prin aceeași sentință și evacuarea pârâtelor SC A.F. SRL și SC T.G. SRL din

imobilul proprietatea reclamantei situat în Comuna Cotmeana, Județul Argeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta F.C.C. Morărești a

organizat o licitație pentru vânzarea Bufetului din Comuna Cotmeana în

suprafață de 213 mp, că imobilul a fost adjudecat de SC A.C. SRL și că prețul a

fost achitat. Întrucât pârâta nu a predat imobilul așa cum s-a obligat prin art.

4 din contractul de vânzare-cumpărare, în conformitate cu art. 1327 C. civ.,

instanța a obligat vânzătoarea să predea Bufetul conform determinării din

raportul de expertiză. Pentru a dispune evacuarea celor două pârâte, instanța

de fond a reținut că acestea nu mai justifică un titlu pentru folosința

imobilului, iar pentru ocuparea fără drept a imobilului și lipsirea reclamantei

de folosința construcției și terenului proprietatea sa, pârâtele au fost

obligate la plata sumei de 90.325.526 lei.

Împotriva sentinței nr. 583/ C din 29 mai

2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș au declarat apel ambele pârâte

prin care au invocat motive de netemeinicie și nelegalitate. Instanța de apel a

analizat criticile aduse sentinței de pârâta SC T.G. SRL și a reținut prin

decizia nr. 112/2007 că aceasta a închiriat de la F. Argeș – C.C. Morărești un

spațiu ce se afla situat în imobilul adjudecat în urma licitației de reclamanta

SC A.C. SRL și că apelanta pârâtă a recunoscut faptul că acel contract a

expirat. Concluzia instanței în ce privește critica adusă soluției de evacuare

din spațiu a fost că apelanta nu poate invoca tacita relocațiune față de reclamantă,

în condițiile în care aceasta a devenit proprietara imobilului. De asemenea, s-a

reținut că normele metodologice nu pot fi invocate pentru menținerea locațiunii

întrucât reclamanta nu era obligată să preia un contract de închiriere expirat

la data adjudecării.

Instanța de apel a considerat însă întemeiate

criticile aduse sentinței fondului în partea care privește obligarea apelantei

SC T.G. SRL la plata lipsei de folosință. Motivul principal a fost acela că

pârâta-apelantă a plătit chiria către F. Argeș – C.C. Morărești și, ca atare instanța

a apreciat că pentru aceeași perioadă nu poate fi obligată să plătească și

lipsa de folosință.

În ce privește apelul formulat de C.M. – S.C.

succesoare a F. Argeș, Curtea a constatat că nu poate trece la analiza motivelor

evocate întrucât nu a fost achitată taxa de timbru și timbrul judiciar. În consecință,

Curtea a aplicat prevederile art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997 și a anulat

apelul pârâtei mai sus numite, ca netimbrat.

Împotriva deciziei nr. 112 din 17 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat recurs pârâtele C. Morărești

– S.C. și SC T.G. SRL Morărești.

recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

pentru a susține că nu a fost înștiințată de instanța de apel despre obligația

de a achita până la primul termen de judecată sumele datorate cu titlu de taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar. Potrivit autoarei, încunoștiințarea

trebuia făcută prin citație sau cu prilejul judecării apelului astfel că

neîndeplinirea acestei obligații, în opinia, sa a avut drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de anulare a apelului formulat împotriva

sentinței nr. 583/2007, ca netimbrat. De asemenea, a solicitat ca după casarea

cu trimitere pentru rejudecarea apelului să se rețină denumirea corectă a

recurentei ca fiind C. Morărești – S.C. și nu F. Argeș – C.C. Morărești. În

susținerea motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a

invocat și încălcarea prevederilor art. 100 alin. (4) și (7) C. proc. civ.,

care vizează neîndeplinirea procedurii de citare.

pronunțată de instanța de apel pentru motivul că a menținut soluția de evacuare

a sa din imobilul proprietatea SC A.C. SRL.

Menținând această dispoziție, potrivit recurentei

soluția este nelegală întrucât s-au nesocotit normele metodologice privind transformarea

parțială a capitalului fix în capital circulant. A mai susținut că, raportul de

expertiză tehnică, este nul pentru motivul că nu era avizat, ceea ce înseamnă

că și titlul de proprietate al intimatei este nul, pentru că are ca suport o

cauză ilicită. În continuare a criticat soluția și pentru că instanța nu a

manifestat rol activ astfel că a pronunțat soluția fără să cerceteze titlul de proprietate

conform art. 480 C. civ. În lipsa probelor care trebuiau prezentate de intimata

reclamantă în conformitate cu art. 1169 C. civ., recurenta pârâtă a considerat

că acțiunea trebuia respinsă.

Potrivit aceleiași recurente și cererea de

evacuare trebuia respinsă ca inadmisibilă, astfel că, în opinia sa, prin

menținerea soluției instanței de fond cu privire la evacuare i s-a creat o

situație mai grea în propria cale de atac, instanța de apel încălcând astfel

dispozițiile art. 296 C. proc. civ., care consacră principiul non reformatio in

pejus. În consecință, față de criticile formulate a solicitat admiterea recursului

și pe fondul cauzei respingerea cererii de evacuare.

Intimata SC A.C. SRL, prin concluziile scrise

a solicitat respingerea ambelor recursuri pentru motivul că printr-o altă

judecată s-a respins cererea prin care SC T.G. SRL a cerut anularea licitației

astfel că valabilitatea titlului său nu mai poate fi pusă în discuție. De

asemenea, a susținut că prin contractul de vânzare cumpărare nu a fost stabilită

obligația de preluare a contractului de închiriere, așa încât ocuparea spațiului

de către SC T.G. SRL nu se justifică.

În ce privește recursul declarat de SC C. Morărești

intimata a considerat că în mod corect s-a procedat la aplicarea sancțiunilor legale

privind timbrajul, în condițiile în care nu au fost îndeplinite obligațiile de

plată iar cu privire la procedura de citare a primei recurente a menționat că

aceasta a fost corect îndeplinită.

Morărești Argeș.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă pentru a cere casarea soluției de anulare a apelului

său ca netimbrat privește situația „când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta a

reproșat instanței că nu i-a adus la cunoștință, obligație care îi revenea

potrivit legii, cuantumul sumei care trebuia achitată drept taxă judiciară de

timbru.

Această susținere nu poate fi primită întrucât,

pe de o parte, nu s-a arătat care anume dispoziții legale prevăd această

obligație, iar pe de altă parte, această critică nesocotește dispozițiile art. 1,

11 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată prin care

se stabilește că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”. Față de aceste

dispoziții nu poate fi transferată o obligație care îi incumbă părții (care

beneficiază de asistență de specialitate) în sarcina instanței de apel.

A doua chestiune care trebuie reținută,

afirmată în recurs dar nedemonstrată sub aspectul nelegalității, este cea

referitoare la conținutul art. 20 alin. (2) din legea timbrului, care nu

stabilește o obligație de a încunoștiința partea despre suma de plată decât în situația

în care nu a fost plătită taxa de timbru în cuantumul legal în momentul

înregistrării acțiunii și nicidecum în cazul în care nu s-a plătit nicio sumă

cu acest titlu. Cu alte cuvinte este vorba de o plată insuficientă și nu de

introducerea unei cereri cu nerespectarea obligației de plată anticipată. Prin

urmare, această critică nesocotește dispozițiile legale mai sus menționate care

așa cum s-a mai arătat deși comentate nu au fost indicate pentru ca motivul să

fie încadrat corect în prevederile art. 304 alin. (9) așa cum dispune art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., prin care se impune obligația de a motiva în fapt și în

drept fiecare motiv de recurs.

Și critica referitoare la denumirea sa ca

parte în proces este nefondată având în vedere că litigiul a parcurs mai multe

cicluri procesuale, în care a figurat sub denumirea de F.C.C. Morărești, citată

ca atare. Din acest punct de vedere se observă că în decizia pronunțată în apel

s-a făcut mențiunea că această cooperativă este succesoare în drept a F. Argeș.

De altfel, această chestiune a denumirii societății recurente a fost pusă la

primul punct din apel, iar citarea la adresa indicată sub denumirea anterioară

acestei precizări în lipsa dovezilor privind faptul că poate sta în instanță fără

să se mai indice „F.” nu aduce atingere drepturilor procesuale ale menționatei

recurente context în care nu duce nici la nulitatea deciziei atacată cu recurs.

În fine, din verificarea modului de

îndeplinire a procedurii pentru termenul la care s-a pronunțat decizia atacată

se constată că în toate situațiile, atât dovezile de îndeplinire a procedurii

de citare cât și cele referitoare la comunicarea sentinței și deciziei au fost

făcute către același salariat al societății care a semnat actul.

În legătură cu această ultimă critică este de

reținut că susținerile recurentei nu se încadrează în prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și că, în orice caz, anularea apelului recurentei s-a datorat

încălcării de către aceasta a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 prin care se

stabilește obligația de plată a taxei judiciare de timbru anticipat. Nu în

ultimul rând trebuie reținut că drepturile procesuale trebuie exercitate cu

bună-credință, potrivit cu scopul pentru care au fost recunoscute de lege. Or,

în condițiile în care în niciun ciclu procesual nu s-au pus în discuție

chestiuni legate de înmânarea citației și mai mult în aceleași condiții de

înmânare a sentinței și deciziei, exercițiul apelului și recursului s-a

realizat în termen, critica evocată nu respectă cerințele art. 723 C. proc.

civ.

Pentru motivele arătate, conform art. 312 C.

proc. civ., recursul declarat de C. Morărești, va fi respins.

Pentru susținerea motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a reiterat încălcarea art.

9, Cap. III din Normele Metodologice privind transformarea parțială a

capitalului fix (active) în capital circulant al organizațiilor din cadrul

Cooperației de consum exprimându-și totodată dezacordul în legătură cu raportul

de expertiză tehnică de evaluare a imobilului și a ajuns la concluzia că titlul

de proprietate al intimatei este nul. În realitate prin aceste susțineri

recurenta a pus în discuție cererea reconvențională, chestiuni cu privire la

licitația efectuată pentru dobândirea bunului, care nu mai pot fi examinate

într-o altă cale de atac întrucât Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 10/A-C/31

ianuarie 2007 (D.283/1259/2006), a respins cererea reconvențională formulată de

SC T.G. SRL care avea ca obiect anularea licitației prin care SC A.C. SRL a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

În contextul arătat nu se poate reproșa

instanței că a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și 480 C. civ.,

prima critică dovedindu-se nefondată.

Prin cea de-a doua critică recurenta este de

părere că cererea de evacuare trebuia respinsă, ca inadmisibilă, prin prisma

acelorași Norme Metodologice, art. 17 din Cap. VI, care obligă cumpărătorul,

potrivit recurentei, să preia contractul de închiriere. Critica este nefondată

întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de apel, recurenta nu justifică

un titlu legal pentru folosirea imobilului, iar obligația de preluare a

contractului de închiriere nu a fost stipulată în contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în urma licitației, astfel că intimatei SC A.C. SRL, nu-i pot fi opuse

obligații pe care nu și le-a asumat în momentul dobândirii imobilului. În plus

s-a reținut de către instanța de apel și recunoașterea expirării contractului

de închiriere la data adjudecării imobilului așa încât soluția pe acest aspect

este judicioasă.

Și ultima critică privind încălcarea art. 296

C. proc. civ., este nefondată câtă vreme după pronunțarea deciziei nr. 10/ A-C

din 31 ianuarie 2007, în dosarul nr. 283/1259/2006, instanța de fond și de apel

a avut de soluționat numai acțiunea principală. În aceste condiții respingerea

cererii de evacuare în urma unei analize pe fond este corectă și nu-i poate

crea recurentei o situație mai grea în propria cale de atac dacă soluția a fost

menținută.

Mai mult, prin schimbarea în parte a soluției

în propriul apel, ca urmare a înlăturării obligației de plată a lipsei de

folosință, recurentei nu i s-a creat o situație mai grea din moment ce la fond

cererea de evacuare fusese admisă, soluție care a fost menținută și în apel așa

cum s-a arătat anterior. În consecință, nu poate fi vorba de o încălcare a

principiului non reformatio in pejus astfel că pentru motivele expuse, văzând

și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC T.G. SRL va fi

respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de pârâtele C. MORĂREȘTI și SC T.G. SRL MORĂREȘTI, împotriva deciziei nr. 112/ A-C

din 17 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

aprilie 2008.