ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.B. SRL București a chemat în judecată pe pârâtele C.C.S. din Pitești ȘI A.N.C.C.S. BUCUREȘTI, solicitând prelungirea contractului de închiriere nr. 54/2003 până la 31 decembrie 2008, în condițiile prevăzute în adresa emisă la data de 7 decembrie 2004, anularea licitației din data de 27 mai 2005 și contractului de închiriere nr. 156/2005 încheiat cu SC A.C.N.D. SRL precum și suspendarea contractului nr. 156/2005. În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 17 martie 2003, reclamanta a închiriat de la pârâta C.C.S. din Pitești o suprafață de 800 mp, durata fiind 1 martie 2003 - 31 decembrie 2005. La data de 14 februarie 2005 a fost încheiat actul adițional nr. 40, prin care s-a închiriat și suprafața de 700 mp și s-a modificat cuantumul chiriei.
La data de 7 decembrie 2004, pârâta C.C.S. din Pitești a notificat pe locatar de faptul că a adoptat o hotărâre prin care este de acord cu prelungirea contractului de închiriere până la data de 31 decembrie 2008, modificându-se unele clauze contractuale privind plata utilităților, acordarea în folosință a garderobei etc. Reclamanta a acceptat oferta, între părți s-a realizat un acord de voință astfel că SC R.B. SRL București a efectuat investiții în spațiul ce i-a fost închiriat, modernizându-l. Locatarul a organizat o licitație la 27 mai 2005 în vederea închirierii spațiilor ce au făcut obiectul contractului de închiriere, licitație câștigată de SC A.C.N.D. SRL care a oferit un preț egal cu cel al reclamantei, care a contestat licitația.
Reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, la termenul de la 31 ianuarie 2000, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a SC A.C.N.D. SRL Pitești, care desfășura activități de amenajare și modificare a spațiului. Prin sentința nr. 4945 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Comercial Cluj, la care a fost trimisă cauza ca urmare a admiterii unei cereri de strămutare, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.B. SRL București. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Prin adresa nr. 197 din 14 noiembrie 2005, pârâta C.C.S. din Pitești i-a comunicat reclamantei faptul că începând cu data de 31 decembrie 2005, contractul încetează de drept, aceasta având la dispoziție 45 de zile cu titlu de preaviz.
Contractul încheiat între părți a prevăzut în mod expres durata pentru care a fost încheiat, la împlinirea termenului el încetând în mod automat; nu are importanță faptul că reclamanta a efectuat lucrări de investiții în imobilul închiriat, ea cunoscând perioada în care putea să folosească imobilul. De asemenea, s-a reținut de către instanță că licitația la care a participat și reclamanta nu poate fi anulată, oferta acesteia fiind inferioară câștigătorului licitației, iar adresa emisă de directorul C.C.S. din Pitești, la data de 7 decembrie 2004, care nu are număr de înregistrare și se referă la o hotărâre a consiliului de administrație al C.C.S.P., care nu există, nu produce efecte juridice, decât dacă s-ar fi trimis pentru semnare de către reclamantă, o nouă convenție.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței nr. 6495 din 20 octombrie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj, susținând următoarele: adresa nr. 7 din 12 decembrie 2004, nu își pierde valabilitatea dacă nu are număr de înregistrare, a intrat în circuitul civil, și-a produs efecte, neputând fi anulată, faptul că pârâta C.C.S. din Pitești nu își respectă obligațiile asumate nu este de natură să ducă la nevalabilitatea acordului de voință între cele două părți. Apelanta a mai susținut că, la data de 27 mai 2005 la care s-a organizat licitația, contractul nr. 54 din 17 martie 2003 nu expirase, își producea efectele cel puțin până la data de 31 decembrie 2005, iar la 17 decembrie 2004 fusese comunicată locatarului hotărârea de prelungire a contractului, procedura de organizare a licitației și atribuirea contractului de închiriere sunt lovite de nulitate deoarece nu au fost respectate prevederile O.U.G.
nr. 60/2001. Prin decizia nr. 61 din 13 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul reclamantei. În motivarea hotărârii, instanța de apel a constatat că adresa din 7 decembrie 2004 este caduc din punct de vedere juridic deoarece în conținutul său se arată că este emisă în temeiul hotărârii consiliului de administrație din 29 noiembrie 2004, ori din această hotărâre nu rezultă că s-a adoptat o hotărâre de prelungire a contractului nr. 54/2003 cu reclamanta și noile condiții contractuale și nici mandatarea semnatarului adresei de a negocia semnarea unui act adițional la contractul de locațiune. Nu se poate invoca art. 5 din O.U.G.
nr. 60/2001 deoarece A.N.C.C.S.R. și filialele sale se află în subordinea sindicatelor care nu sunt nici autoritate publică și nici instituție publică, iar prin respingerea acțiunii, instanța de fond s-a pronunțat implicit și asupra cererii de suspendare în sensul respingerii ei. Reclamanta a declarat recurs, susținând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., următoarele: valabilitatea adresei din 7 decembrie 2004 trebuia analizată prin prisma obiectului acțiunii dedus judecății cât și a efectelor juridice pe care aceasta le-a produs în raporturile comerciale dintre reclamantă și C.C.S. din Pitești, acest înscris este semnat de singura persoană abilitată să reprezinte această instituție, A.G, în calitate de director și președinte al consiliului de administrație și este o ofertă de prelungire a contractului de închiriere nr. 54/2003 și care nu trebuie să îndeplinească nici o condiție de formă; adresa nr. 197 din 14 noiembrie 2005 emisă de C.C.S.
din Pitești privind încetarea contractului de închiriere nr. 54/2003 nu poate produce efecte juridice deoarece a fost comunicată recurentei în timpul derulării procesului, fiind anexată întâmpinării depuse la dosarul de fond sunt încălcate clauzele contractuale care prevăd la art. 2 că rezilierea contractului se va face în scris cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării contractului de închiriere. Până la data organizării licitației, 27 mai 2005, pârâta nu a notificat reclamantei intenția de a-și retrage oferta de prelungire a contractului de închiriere și fiind de rea credință a organizat, licitația care nu a respectat condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 60/2001.
De asemenea, recurenta consideră că prin faptul că cele două instanțe nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea executării contractului de închiriere nr. 156/2005, este încălcat principiul aflării adevărului iar continuarea executării acestui contract produce grave și imediate prejudicii reclamantei. Recursul este nefondat, criticile formulate nu pot fi reținute. Instanța de apel corect a reținut că adresa din 7 decembrie 2004, este un act caduc din punct de vedere juridic, consiliul de administrație nu a adoptat o hotărâre de prelungire a contractului nr. 54/2003, nici nu a mandatat pe director să semneze un act adițional la contract, pentru prelungirea locațiunii. Pârâta era îndreptățită să organizeze licitație, care nu a încălcat prevederile O.U.G.
nr. 60/2001, iar prin respingerea atât a cererii de chemare în judecată cât și a apelului, instanțele s-au pronunțat implicit și asupra suspendării contractului de închiriere nr. 156/2005. Criticile formulate nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către C.C.S. din Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.B. SRL București împotriva deciziei nr. 61 din 13 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Obligă recurenta la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.