ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3339/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 430A din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 942 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanții au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu Primăria Municipiului București pentru imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 179/2002 pronunțată de Curtea de Apel București imobilul a fost restituit foștilor proprietari, apreciindu-se prin comparare că titlul foștilor proprietari este preferabil titlului reclamanților încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu mențiunea că acest titlu al reclamanților nu a fost anulat. În aceste condiții, reclamanții au solicitat inițial să fie despăgubiți cu valoarea prețului actualizat al apartamentului a cărui proprietate au pierdut-o prin efectul hotărârii judecătorești în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 4434/2006 a Judecătoriei Sector 1 București cererea lor a fost admisă. După modificarea Legii nr. 10/2001 în sensul că reclamanții puteau solicita prețul de piață al apartamentului pierdut, reclamanții au intentat prezenta acțiune în temeiul art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Este nerelevant faptul că formal, actul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat, esențial fiind că acesta a fost lipsit de efecte prin hotărâre judecătorească ce a stabilit prin comparare de titlu, că apartamentul va reveni în proprietatea foștilor proprietari. Critica privind dovada bunei-credințe a reclamanților a fost respinsă arătându-se că buna-credință este prezumată conform art. 1899 C. civ., iar pe de altă parte, faptul că actul invocat de reclamanți, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este formal în vigoare, nefiind desființat pentru eventuale încălcări ale legii în baza căreia a fost încheiat. Cu privire la valoarea imobilului reținută în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că expertul a avut în vedere o reducere de 15%, apreciată ca marjă de negociere din prețul de ofertă.

Pârâtul apelant nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat la fondul cauzei, iar criticile sale din motivele de apel în acest sens nu sunt fundamentate juridic, constituind doar opinii generale despre explozia prețurilor imobiliare, blocajul pieței imobiliare indicele de corecție a prețurilor. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care a formulat următoarele critici: Instanța de apel a respins greșit apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deși apelul a fost declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, nu de Statul Român. S-a încălcat astfel principiul disponibilității.

În mod greșit a fost menținută obligația Ministerului Finanțelor Publice la plata diferenței dintre valoarea de piață și prețul actualizat încasat de către reclamanți, în condițiile în care această instituție nu are calitate procesuală pasivă. Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu Primăria municipiului București. în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 1337 și art. 1341 C. civ. Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală. Nu există o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și astfel nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.

Suma stabilită de expert pentru a fi plătită reclamanților este nejustificat de mare. în cadrul metodelor de evaluare, unele pur teoretice, nu s-a ținut cont de blocajul actual al tranzacțiilor imobiliare, când cererea este mult mai mică decât oferta. Imobilul a fost supraevaluat. Ministerul Finanțelor Publice nu a dat dovadă de rea-credintă pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. 2.2. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Aspectul privitor la menționarea în dispozitivul hotărârii recurate a Statului Român, în calitate de apelant, are valoarea unei erori materiale de natura acelora la care se referă art, 281 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în citativele întocmite pentru fiecare termen, precum și în încheierea de dezbateri din etapa apelului figurează în calitate de apelant Ministerul Finanțelor Publice. Drept urmare, înserarea în praticaua și dispozitivul hotărârii finale a Statului Român, în calitate de apelant, constituie o eroare materială, cu atât mai mult cu cât în considerente se arată că Ministerul Finanțelor Publice este cel care restituie prețul. Or, față de dispozițiile art. 281 2a C. proc. civ., conform cu care, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în cauză, având în vedere că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie art. 50-51 din Legea nr. 10/2001. Conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar conform alin. (3) al textului, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2) j se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În speță, așa cum a reținut în mod corect și instanța de apel, prin hotărâre irevocabilă dată în acțiunea în revendicare promovată de foștii proprietari ai imobilului cumpărat de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a acordat preferință titlului foștilor proprietari. Față de prevederile art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, în concepția legiuitorului „desființarea" contractelor de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 se poate produce fie urmare a unei acțiuni în anulare, fie urmare a unei acțiuni în revendicare, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Pe cale de consecință, calitate procesuală pasivă pentru restituirea prețului plătit de către chiriașii cumpărători are Ministerul Finanțelor Publice, iar nu primăria care a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare prin mandatarul său.

Se poate spune, așadar, că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 particularizează instituția răspunderii pentru evicțiune în domeniul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași în baza Legii nr. 112/1995. Față de cele ce preced, instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile legate de cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii, de neanalizat în recurs, așa cum rezultă din art. 304 C. proc. civ. care permite deducerea spre verificare în recurs doar a legalității hotărârii.

În fine, cât privește critica referitoare la faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu este în culpă procesuală, Înalta Curte consideră că obligarea acestei părți la cheltuieli de judecată este urmare chiar a calității sale procesuale stabilite prin lege, astfel încât este exclusă ideea de culpă procesuală. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P.-M.B. împotriva deciziei civile nr. 430A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.