ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3339/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 430A din 10 decembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul

declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței

civile nr. 942 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a

civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare reclamanții au încheiat un contract

de vânzare-cumpărare cu Primăria Municipiului București pentru imobilul în litigiu,

în baza Legii nr. 112/1995.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 179/2002

pronunțată de Curtea de Apel București imobilul a fost restituit foștilor proprietari,

apreciindu-se prin comparare că titlul foștilor proprietari este preferabil titlului

reclamanților încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu mențiunea că acest titlu al

reclamanților nu a fost anulat.

În aceste condiții, reclamanții au solicitat

inițial să fie despăgubiți cu valoarea prețului actualizat al apartamentului a cărui

proprietate au pierdut-o prin efectul hotărârii judecătorești în baza art. 50 din

Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 4434/2006 a Judecătoriei

Sector 1 București cererea lor a fost admisă.

După modificarea Legii nr. 10/2001 în sensul

că reclamanții puteau solicita prețul de piață al apartamentului pierdut, reclamanții

au intentat prezenta acțiune în temeiul art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Este nerelevant faptul că formal, actul

de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost

desființat, esențial fiind că acesta a fost lipsit de efecte prin hotărâre judecătorească

ce a stabilit prin comparare de titlu, că apartamentul va reveni în proprietatea

foștilor proprietari.

Critica privind dovada bunei-credințe a

reclamanților a fost respinsă arătându-se că buna-credință este prezumată conform

art. 1899 C. civ., iar pe de altă parte, faptul că actul invocat de reclamanți,

încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este formal în vigoare, nefiind desființat pentru

eventuale încălcări ale legii în baza căreia a fost încheiat.

Cu privire la valoarea imobilului reținută

în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că expertul a avut în vedere

o reducere de 15%, apreciată ca marjă de negociere din prețul de ofertă.

Pârâtul apelant nu a formulat obiecțiuni

la raportul de expertiză efectuat la fondul cauzei, iar criticile sale din motivele

de apel în acest sens nu sunt fundamentate juridic, constituind doar opinii generale

despre explozia prețurilor imobiliare, blocajul pieței imobiliare indicele de corecție

a prețurilor.

2.1. Motive

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care

a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a respins greșit apelul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deși apelul

a fost declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, nu de Statul Român.

S-a încălcat astfel principiul disponibilității.

În mod greșit a fost menținută obligația

Ministerului Finanțelor Publice la plata diferenței dintre valoarea de piață și

prețul actualizat încasat de către reclamanți, în condițiile în care această instituție

nu are calitate procesuală pasivă.

Ministerul Finanțelor Publice nu a fost

parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu Primăria municipiului București.

în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 1337 și art. 1341 C. civ. Ministerul

Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală.

Nu există o sentință definitivă și irevocabilă

în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

și astfel nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor

Publice.

Suma stabilită de expert pentru a fi plătită

reclamanților este nejustificat de mare. în cadrul metodelor de evaluare, unele

pur teoretice, nu s-a ținut cont de blocajul actual al tranzacțiilor imobiliare,

când cererea este mult mai mică decât oferta. Imobilul a fost supraevaluat.

Ministerul Finanțelor Publice nu a dat

dovadă de rea-credintă pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Aspectul privitor la menționarea în dispozitivul

hotărârii recurate a Statului Român, în calitate de apelant, are valoarea unei erori

materiale de natura acelora la care se referă art, 281 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în citativele întocmite

pentru fiecare termen, precum și în încheierea de dezbateri din etapa apelului figurează

în calitate de apelant Ministerul Finanțelor Publice. Drept urmare, înserarea în

praticaua și dispozitivul hotărârii finale a Statului Român, în calitate de apelant,

constituie o eroare materială, cu atât mai mult cu cât în considerente se arată

că Ministerul Finanțelor Publice este cel care restituie prețul.

Or, față de dispozițiile art. 281

2a

C. proc. civ., conform cu care, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor

potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,

ci numai în condițiile art. 281-281, criticile formulate nu întrunesc cerințele

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Ministerul Finanțelor Publice are calitate

procesuală în cauză, având în vedere că temeiul de drept al cererii de chemare în

judecată îl constituie art. 50-51 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 50 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat

plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu

eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar conform alin. (3)

al textului, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2)

j

se face

de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În speță, așa cum a reținut în mod corect

și instanța de apel, prin hotărâre irevocabilă dată în acțiunea în revendicare promovată

de foștii proprietari ai imobilului cumpărat de reclamanți în temeiul Legii nr.

112/1995, s-a acordat preferință titlului foștilor proprietari.

Față de prevederile art. 20 alin. (2

1

)

din Legea nr. 10/2001, în concepția legiuitorului „desființarea" contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 se poate produce fie

urmare a unei acțiuni în anulare, fie urmare a unei acțiuni în revendicare, așa

cum s-a întâmplat în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, calitate procesuală

pasivă pentru restituirea prețului plătit de către chiriașii cumpărători are Ministerul

Finanțelor Publice, iar nu primăria care a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare

prin mandatarul său. Se poate spune, așadar, că dispozițiile art. 50 din Legea

nr. 10/2001 particularizează instituția răspunderii pentru evicțiune în domeniul

imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

și înstrăinate de stat unor chiriași în baza Legii nr. 112/1995.

Față de cele ce preced, instanțele de fond

au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Criticile legate de cuantumul despăgubirilor

stabilite prin raportul de expertiză vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii,

de neanalizat în recurs, așa cum rezultă din art. 304 C. proc. civ. care permite

deducerea spre verificare în recurs doar a legalității hotărârii.

În fine, cât privește critica referitoare

la faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor

de judecată întrucât nu este în culpă procesuală, Înalta Curte consideră că obligarea

acestei părți la cheltuieli de judecată este urmare chiar a calității sale procesuale

stabilite prin lege, astfel încât este exclusă ideea de culpă procesuală.

Având în vedere cele mai sus arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de D.G.F.P.-M.B. împotriva

deciziei civile nr. 430A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2013.