ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2012

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 380/2/2012,

inculpatul R.B. a

solicitat liberarea

provizorie sub control judiciar n temeiul art. 160

2

alin. (l) și

urm.

C. proc. pen.

În motivarea

cererii, inculpatul a arătat că prin încheierea din 16 decembrie

2011, Curtea de Apel București, secția

II-a penală, a dispus arestarea preventivă

a

sa pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 16 decembrie 2011.

Inculpatul este acuzat de comiterea

infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la

art. 208 – art. 209 alin. (l) lit. e) și i) C. pen.,

reținându-se că a asigurat paza în timp ce făptuitorul M.C. a sustras

prin spargerea geamului autoturismului părții

vătămate P.V.M., o

geantă de culoare

roșu-maro, ce conținea mai multe cârduri bancare și suma de 300

lei.

Inculpatul a

arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat sub control

judiciar,

pedeapsa nu depășește 18 ani închisoare, nu mai subzistă temeiurile care

au fost avute în vedere la data

arestării preventive.

A arătat că buna desfășurare a

procesului penal poate fi realizată prin liberarea provizorie sub control

judiciar.

Prin încheierea

din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția II-a penală, s-a respins, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub

control

judiciar, formulată de inculpatul R.B., în dosarul nr. 380/2/2012,

cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că potrivit art.

160

2

C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se

poate acorda în

cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește

18 ani, dar liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în

cazul în care există date din care

rezultă că este posibilă împiedicarea aflării adevărului, influențarea unor

părți sau martori.

S-a reținut că

în cauză nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data

arestării preventive a inculpatului și

este de observat că inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub

control judiciar doar la câteva zile după ce s-a

admis propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării

preventive.

S-a mai arătat

că inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea

publică în

condițiile în care, deși anterior a mai fost condamnat pentru comiterea

altor

infracțiuni, nu a înțeles necesitatea respectării regulilor sociale și a

perseverat

pe linia

infracțională.

Măsurile care

pot fi luate în cedrul liberării sub control judiciar nu sunt

suficiente pentru a garanta buna

desfășurare a procesului penal și pentru a evita

influențarea martorilor și alterarea probelor ce urmează a fi

administrate. Faptul că

a recunoscut

comiterea infracțiunii și că are patru copii minori în întreținere nu este

suficient

pentru a determina judecarea n stare de libertate în condițiile în care

inculpatul este recidivist.

Împotriva

încheierii instanței de fond, a declarat recurs inculpatul, solicitând

admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât nu va

influența

probele

dosarului și se va prezenta Ia instanță ori de câte ori va fi chemat, a recunoscut

fapta comisă și are o situație familială grea. Recursul inculpatului nu este

fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea

unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace

de

probă sau prin alte asemenea fapte”.

În cauza de

față, inculpatul R.B. este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 – art.

209 alin. (l) lit. e) și i) C. pen., constând în aceea că a asigurat paza

făptuitorului M.C., în timp ce acesta a sustras prin spargerea

geamului autoturismului părții vătămate P.V.M., o

geantă în care se

aflau mai multe cârduri bancare și suma de 300 lei.

Inculpatul este

cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni care, prin natura ei

prezintă un grad sporit de pericol

pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care se presupune că a

fost comisă, consecințele acesteia și

sentimental

de insecuritate al opiniei publice față de astfel de fapte.

Liberarea

provizorie sub control judiciar presupune adoptarea unor măsuri

care, fără a fi privative de

libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile

în care se apreciază că deși temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă,

totuși, datorită unor circumstanțe reale ale cauzei sau personale ale

inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi

realizată prin restrângerea unor drepturi.

Din datele

dosarului, rezultă însă, că în cauză nu s-a început cercetarea

judecătorească,

așa încât în acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că menținerea

inculpatului în stare de arest se justifică față de asigurarea unei bune

desfășurări a procesului penal, iar

față de date care caracterizează persoana

inculpatului,

care nu se află la primul contact cu legea penală, există presupunerea

rezonabilă

că acesta ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea

unor părți, martori sau experți, prin distingerea unor mijloace materiale de

probă sau prin tergiversarea judecării cauzei.

Menținerea în continuare în stare de

arest preventiv a inculpatului este în acord și cu jurisprudența C.E.D.O. referitoare

la gravitatea deosebită a unor infracțiuni și la impactul negativ al acestora

asupra opiniei publice, de natură să justifice detenția preventivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul inculpatului

este nefondat, urmând ca în temeiul

art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de inculpatul R.B. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3 80/2/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către

stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 10 februarie 2012.