ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinare

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC O.V.I.G. SA a

chemat în judecată pârâta SC A.-R. A. SA și intervenientul forțat S.S.M. și a

solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 109 858,99 RON, reprezentând contravaloarea

indemnizației de asigurare C. achitată asiguratului său și a unor despăgubiri,

în cotă de 0,1% pe zi pentru întârzierea pârâtei la efectuarea plății,

calculată începând cu a 16-a zi de la data depunerii la pârâtă a actelor

necesare finalizării dosarului de daună și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 24001 din data de 9 decembrie 2011 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să

plătească acesteia suma de 109 858,99 RON cu titlu de despăgubiri, precum și

penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate

prin raportare la această sumă, începând cu data de 1 mai 2011 până la

achitarea integrală a debitului. Pârâta a fost obligată de asemenea să

plătească reclamantei suma de 5438,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că la data de 1 noiembrie 2010 a avut

loc în municipiul Bacău, un accident rutier produs din culpa intervenientului forțat

S.S.M. accident în urma căruia autoturismul condus de T.D. a fost avariat.

Întrucât acest autoturism era asigurat pentru avarii și furt la societatea

reclamantă, aceasta a achitat proprietarului autoturismului despăgubirile

pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de

constatare, în cuantum de 109 858,99 RON.

Tribunalul a reținut

totodată raporturile juridice existente între pârâtă și G.D., proprietarul

autoturismului condus de intervenientul forțat, conform poliței seria x din 1

decembrie 2009 fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru autoturismul implicat în accident.

În acest context, ca

urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 22 din Legea nr.

136/1995, reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului său pentru

recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspundere civilă

delictuală a persoanei responsabile de producerea accidentului.

Totodată prima

instanță a reținut că la suma ce este datorată și care se ridică la cuantumul

despăgubirilor plătite de asigurător se adaugă în speță penalitățile de

întârziere, stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 21/2009 al

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind

aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă

pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea

asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2009, emis de

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, prima instanță a reținut că

sumele plătite de aceasta pentru a beneficia de asistență juridică de

specialitate sunt exorbitante față de salariul de bază minim brut pe țară

garantat în plată pentru un program de lucru complet de 170 de ore în medie pe

lună, stabilit pentru anul 2011 la valoarea de 670 RON. Astfel tribunalul a

obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5438,60 RON,

din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru și timbrul

judiciar achitate de reclamantă pentru soluționarea cererii de chemare în

judecată, iar diferența de 900 RON reprezenta onorariul de avocat achitat de

aceasta pentru a beneficia de asistență juridică în cauză, redus de instanță,

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei

soluții, a declarat apel reclamanta SC O.V.I.G. SA. solicitând admiterea

apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei

la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat.

Prin Decizia civilă

nr. 150 din data de 23 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA și a anulat în

parte sentința atacată în sensul admiterii cererii reclamantei privind

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 11.976,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată

din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru și timbru

judiciar și suma de 7437,52 RON reprezenta onorariu avocat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată. Prevederile alin. (3) al articolului sus-evocat

conform cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de

câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat sunt menite să împiedice

abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa

firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență

judiciară calificată pe parcursul procesului.

Având în vedere

dispozițiile legale menționate instanța de apel a reținut că la baza obligației

de restituire a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al restituirii, se

află culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în

pretențiuni." Rezultă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat

procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a

pierdut procesul în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea

prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, respectiv principiul

reparării integrale a prejudiciului.

Cum societatea pârâtă

nu a achitat debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată, fiind

necesară promovarea unei acțiuni în instanță pentru recuperarea debitului

restant, acesteia îi aparține culpa în declanșarea litigiului.

Având în vedere

aceste considerente, Curtea a reținut că pârâta este obligată să repare în

integralitate prejudiciile provocate, în această categorie intrând și

cheltuielile efectuate de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător,

reducerea onorariului plătit avocatului conducând la imposibilitatea

reclamantei de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află

în culpă procesuală și nici în culpă de a fi convenit cu avocatul un onorariu

exagerat.

Totodată, instanța de

apel a reținut că suma de 7.437,52 RON achitată cu titlu de onorariu avocat

este justificată în raport de criteriile prevăzute de alin. (3) al art. 274 și

anume valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A.-R.A. SA pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, desființarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei

instanțe ca fiind temeinică și legală.

În argumentarea

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. pârâta

a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că atitudinea culpabilă a

pârâtei în declanșarea procesului este de natură să conducă la concluzia că

suma de 7.437,52 RON achitată de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat

reflectă munca prestată efectiv de apărător.

Recurenta a invocat

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora judecătorii au

dreptul să cenzureze onorariile avocaților, conform celor prevăzute în tabloul

onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt

disproporționate în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat.

A mai arătat

recurenta că, în prezent, în absența unui tablou al onorariilor minimale,

criteriile de apreciere a onorariilor cuvenite sunt cele prevăzute de art. 127

alin. (2) și alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, recurenta a

susținut că în mod corect a procedat prima instanță constatând din oficiu că

onorariul de avocat este disproporționat de mare în raport cu criteriile

prevăzute de lege, soluția acesteia de diminuare a onorariului de avocat fiind

temeinică și legală.

Analizând criticile

deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul pârâtei să fie respins,

pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

În speță, din

observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate

în susținerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Or, simpla indicare a

textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct.

8 al art. 304 C. proc. civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta și arăta, în

concret, care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit

sau a cărui natură sau înțeles a fost schimbat de instanță, nu se poate

verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea prevederilor

art. 274 C. proc. civ.

Conform prevederilor

art. 274 C. proc. civ. "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot

micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional,

plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe

care partea care a câștigat va dovedi că Ie-a făcut.

Judecătorii au însă

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele

prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat."

Față de prevederile

legale mai sus-evocate și luând în considerare că pârâta a cărei culpă a

conclus la declanșarea litigiului a căzut în pretenții, în mod corect instanța

de apel a reținut că pârâta este obligată să repare în integralitate

prejudiciile provocate, în aceasta categorie intrând și cheltuielile efectuate

de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător. Astfel, nu se poate reține

aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc.

civ.

Cât privește

criticile referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat raportul de

proporționalitate dintre onorariul de avocat stabilit în speță și valoarea

pricinii sau munca îndeplinită, acestea vizează aspecte de netemeinicie ale

deciziei și exced analizei instanței de recurs neputând fi invocată în cadrul

acestei căi extraordinare de atac nedevolutive.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA București împotriva Deciziei civile

nr. 150 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.

Procesat de GGC - AA