ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2013

Asupra recursului de față; Din examinare lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC O.V.I.G. SA a chemat în judecată pârâta SC A.-R. A. SA și intervenientul forțat S.S.M. și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 109 858,99 RON, reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare C. achitată asiguratului său și a unor despăgubiri, în cotă de 0,1% pe zi pentru întârzierea pârâtei la efectuarea plății, calculată începând cu a 16-a zi de la data depunerii la pârâtă a actelor necesare finalizării dosarului de daună și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 24001 din data de 9 decembrie 2011 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 109 858,99 RON cu titlu de despăgubiri, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la această sumă, începând cu data de 1 mai 2011 până la achitarea integrală a debitului. Pârâta a fost obligată de asemenea să plătească reclamantei suma de 5438,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 1 noiembrie 2010 a avut loc în municipiul Bacău, un accident rutier produs din culpa intervenientului forțat S.S.M.

accident în urma căruia autoturismul condus de T.D. a fost avariat. Întrucât acest autoturism era asigurat pentru avarii și furt la societatea reclamantă, aceasta a achitat proprietarului autoturismului despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 109 858,99 RON. Tribunalul a reținut totodată raporturile juridice existente între pârâtă și G.D., proprietarul autoturismului condus de intervenientul forțat, conform poliței seria x din 1 decembrie 2009 fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturismul implicat în accident. În acest context, ca urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului său pentru recuperarea sumei achitate de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală a persoanei responsabile de producerea accidentului.

Totodată prima instanță a reținut că la suma ce este datorată și care se ridică la cuantumul despăgubirilor plătite de asigurător se adaugă în speță penalitățile de întârziere, stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 21/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2009, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, prima instanță a reținut că sumele plătite de aceasta pentru a beneficia de asistență juridică de specialitate sunt exorbitante față de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru un program de lucru complet de 170 de ore în medie pe lună, stabilit pentru anul 2011 la valoarea de 670 RON.

Astfel tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5438,60 RON, din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamantă pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, iar diferența de 900 RON reprezenta onorariul de avocat achitat de aceasta pentru a beneficia de asistență juridică în cauză, redus de instanță, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta SC O.V.I.G. SA. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat. Prin Decizia civilă nr. 150 din data de 23 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC O.V.I.G.

SA și a anulat în parte sentința atacată în sensul admiterii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.976,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată din care suma de 4538,60 RON reprezenta taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și suma de 7437,52 RON reprezenta onorariu avocat. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Prevederile alin. (3) al articolului sus-evocat conform cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.

Având în vedere dispozițiile legale menționate instanța de apel a reținut că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretențiuni." Rezultă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului. Cum societatea pârâtă nu a achitat debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată, fiind necesară promovarea unei acțiuni în instanță pentru recuperarea debitului restant, acesteia îi aparține culpa în declanșarea litigiului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că pârâta este obligată să repare în integralitate prejudiciile provocate, în această categorie intrând și cheltuielile efectuate de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător, reducerea onorariului plătit avocatului conducând la imposibilitatea reclamantei de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpă de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat. Totodată, instanța de apel a reținut că suma de 7.437,52 RON achitată cu titlu de onorariu avocat este justificată în raport de criteriile prevăzute de alin. (3) al art. 274 și anume valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.-R.A. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală. În argumentarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. pârâta a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că atitudinea culpabilă a pârâtei în declanșarea procesului este de natură să conducă la concluzia că suma de 7.437,52 RON achitată de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat reflectă munca prestată efectiv de apărător. Recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. conform cărora judecătorii au dreptul să cenzureze onorariile avocaților, conform celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt disproporționate în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. A mai arătat recurenta că, în prezent, în absența unui tablou al onorariilor minimale, criteriile de apreciere a onorariilor cuvenite sunt cele prevăzute de art. 127 alin. (2) și alin. (3) din Statutul profesiei de avocat. Astfel, recurenta a susținut că în mod corect a procedat prima instanță constatând din oficiu că onorariul de avocat este disproporționat de mare în raport cu criteriile prevăzute de lege, soluția acesteia de diminuare a onorariului de avocat fiind temeinică și legală.

Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când "instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". În speță, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susținerea recursului său nu se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. nu este suficientă. Fără a se dezvolta și arăta, în concret, care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit sau a cărui natură sau înțeles a fost schimbat de instanță, nu se poate verifica încadrarea acestuia în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii." Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 274 C. proc. civ. "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că Ie-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat." Față de prevederile legale mai sus-evocate și luând în considerare că pârâta a cărei culpă a conclus la declanșarea litigiului a căzut în pretenții, în mod corect instanța de apel a reținut că pârâta este obligată să repare în integralitate prejudiciile provocate, în aceasta categorie intrând și cheltuielile efectuate de reclamantă cu privire la angajarea unui apărător.

Astfel, nu se poate reține aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. Cât privește criticile referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat raportul de proporționalitate dintre onorariul de avocat stabilit în speță și valoarea pricinii sau munca îndeplinită, acestea vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei și exced analizei instanței de recurs neputând fi invocată în cadrul acestei căi extraordinare de atac nedevolutive. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.-R.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 150 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013. Procesat de GGC - AA