ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2149/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Tribunalul București prin sentința comercială nr. 4458 din 19 martie 2009, a respins acțiunea reclamantului M.S.G. împotriva pârâților P.C.C. și SC D.D.C. SRL, prin care s-a solicitat obligarea pârâților să pună la dispoziția reclamantului documentele privind activitatea firmei, licențele și contractele de colaborare. Instanța de fond a reținut, în esență, că toate documentele solicitate a fi prezentate asociatului se află în dosarul nr. 3747/3/2008 al tribunalului, unde reclamantul este parte și le poate consulta. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 512 din 7 decembrie 2009, a respins apelul reclamantului, a admis apelurile pârâților și a obligat pe reclamant la 500 și respectiv 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizia astfel pronunțată a fost modificată prin decizia nr. 4394 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii recursului reclamantului și respingerii apelurilor pârâților. Instanța de recurs a reținut că numai critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este fondată întrucât pârâții la instanța de fond nu au formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată pentru ca partea căzută în pretenții să le suporte. Împotriva deciziei nr. 4394/2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție pârâta SC D.D.C. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea susține că instanța de recurs a comis o gravă eroare materială prin neacordarea cheltuielilor de judecată, întrucât în fața primei instanțe, la termenul din 12 februarie 2009, apărătorul a depus dovezile privind onorariul de avocat, iar cererea de acordare a acestora a fost tăcută verbal.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune: Cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare este condiționată, printre altele, de greșeala materială săvârșită de instanța de recurs, în dezlegarea dată. Greșeala materială, la care se referă dispozițiile art. 318 C. proc. civ., este una de drept procesual a cărei gravitate a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. De aceea greșeala avută în vedere nu trebuie să necesite reexaminarea fondului, astfel deschizându-se posibilitatea exercitării controlului de legalitate și uneori de temeinicie asupra unor hotărâri judecătorești irevocabile. Prin decizia atacată, instanța supremă a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată pârâților, motivând soluția astfel pronunțată.

O nouă judecată asupra acestei situații deja analizată nu mai este posibilă în temeiul art. 318 C. proc. civ., al cărui text se referă numai asupra greșelilor de ordin material, nu de judecată. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 318 și 320 C. proc. civ. înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare declarată împotriva deciziei nr. 4394 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Secția Comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D.D.C. SRL București (fostă SC D.D.P. SRL) împotriva deciziei nr. 4394 din 15 decembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.