ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2149/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Tribunalul

București prin sentința comercială nr. 4458 din 19 martie 2009, a respins

acțiunea reclamantului M.S.G. împotriva pârâților P.C.C. și SC D.D.C. SRL, prin

care s-a solicitat obligarea pârâților să pună la dispoziția reclamantului

documentele privind activitatea firmei, licențele și contractele de colaborare.

Instanța

de fond a reținut, în esență, că toate documentele solicitate a fi prezentate

asociatului se află în dosarul nr. 3747/3/2008 al tribunalului, unde

reclamantul este parte și le poate consulta.

Curtea

de Apel București, prin decizia comercială nr. 512 din 7 decembrie 2009, a

respins apelul reclamantului, a admis apelurile pârâților și a obligat pe

reclamant la 500 și respectiv 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizia

astfel pronunțată a fost modificată prin decizia nr. 4394 din 15 decembrie 2010

pronunțată de Secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul admiterii recursului reclamantului și respingerii apelurilor pârâților.

Instanța

de recurs a reținut că numai critica privind acordarea cheltuielilor de

judecată este fondată întrucât pârâții la instanța de fond nu au formulat

cerere de acordare a cheltuielilor de judecată pentru ca partea căzută în

pretenții să le suporte.

Împotriva

deciziei nr. 4394/2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție pârâta SC D.D.C.

SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C.

proc. civ.

Contestatoarea

susține că instanța de recurs a comis o gravă eroare materială prin neacordarea

cheltuielilor de judecată, întrucât în fața primei instanțe, la termenul din 12

februarie 2009, apărătorul a depus dovezile privind onorariul de avocat, iar

cererea de acordare a acestora a fost tăcută verbal.

Contestația

în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune:

Cale

extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare este condiționată,

printre altele, de greșeala materială săvârșită de instanța de recurs, în

dezlegarea dată.

Greșeala

materială, la care se referă dispozițiile art. 318 C. proc. civ., este una de

drept procesual a cărei gravitate a avut drept consecință pronunțarea unei

soluții greșite. De aceea greșeala avută în vedere nu trebuie să necesite

reexaminarea fondului, astfel deschizându-se posibilitatea exercitării

controlului de legalitate și uneori de temeinicie asupra unor hotărâri

judecătorești irevocabile.

Prin

decizia atacată, instanța supremă a stabilit cu autoritate de lucru judecat că

nu pot fi acordate cheltuielile de judecată pârâților, motivând soluția astfel

pronunțată.

O

nouă judecată asupra acestei situații deja analizată nu mai este posibilă în

temeiul art. 318 C. proc. civ., al cărui text se referă numai asupra greșelilor

de ordin material, nu de judecată.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 318 și 320 C. proc. civ. înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge contestația în anulare declarată împotriva

deciziei nr. 4394 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Secția Comercială a

înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D.D.C. SRL București

(fostă SC D.D.P. SRL) împotriva deciziei nr. 4394 din 15 decembrie 2010 a

înaltei Curți de Casație și Justiție - secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.