ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4550/2013

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 16 din 9 mai 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost soluționat conflictul negativ de

competență ivit între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, privind judecarea

acțiunii formulate de reclamantul Consiliul Local al Orașului Dăbuleni prin

Primar, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL stabilindu-se competența în

favoarea Judecătoriei Craiova.

În considerente s-a

reținut că prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Local Dăbuleni a

chemat în judecată pârâta SC B.I. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din imobilul proprietatea

reclamantului compus din teren în suprafață de 81 m.p. și construcție, pe care

le ocupa abuziv, cu obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând lipsa de

folosință începând cu data de 12 martie 2009 până la evacuarea efectivă.

Totodată, reclamantul

a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de comodat

încheiat la data de 12 martie 2009 între SC R. SRL și SC B. SRL.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b C. proc. civ, în forma în vigoare la data

sesizării instanței, respectiv 12 iulie 2012, tribunalul judecă în primă

instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare

de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a

cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a

cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun,

petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile

lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

Analizând cererea de

chemare în judecată, instanța a constatat ca aceasta are mai multe petite,

capătul principal de cerere constituindu-l acțiunea în evacuare a pârâtei SC B.

SRL, petitul privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință

reprezentând o cerere accesorie.

Ori, acțiunea în

evacuare este o acțiune neevaluabilă în bani, astfel că, raportat la

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b C. proc. civ., competența de soluționare a

acestei cereri aparține judecătoriei și nicidecum tribunalului.

Chiar și în situația

în care s-ar aprecia că acțiunea în evacuare este o acțiune evaluabilă în bani,

evaluarea nu se poate realiza decât prin raportare la valoarea contractului de

concesiune.

Potrivit

dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 5 din contractul de concesiune, acesta are

ca obiect concesionarea unei suprafețe totale de 81 mp, pentru o perioadă de 25

ani, la un preț al concesiunii de 130.500 Rol/mp, respectiv 13,05 RON, anual.

Calculând întregul

preț al concesiunii rezultă o valoare totală de 317.115 RON, sub pragul de

500.000 RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b C. proc. civ.

În ceea ce privește

cel de al doilea petit, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii

lipsei de folosință, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea apreciază că acesta

reprezintă o cerere accesorie, fiind evident faptul că soarta sa depinde de

soluția ce urmează a fi dispusă în privința capătului principal de cerere.

În speță, reclamantul

nu și-a evaluat petitul constând în lipsa de folosință, astfel că în mod greșit

judecătoria a apreciat că nu este competentă material să soluționeze prezenta

cauza.

Pentru a se stabili

cu certitudine valoarea obiectului cererii, reclamantul trebuia să evalueze,

fie și provizoriu, valoarea obiectului cererii sau acesta să fie stabilit

printr-o expertiză.

În consecință,

întrucât competența materială a instanței este atrasă de valoarea obiectului

cererii principale, având în vedere că în cauză pretențiile reclamantei se

situează sub pragul de 500.000 RON impus de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b

C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ. potrivit

cărora judecătoria este competentă să soluționeze cererile ce nu sunt date în

mod expres în competența altor instanțe, raportat și la dispozițiile art. 7 C.

proc. civ., instanța a stabilit competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Judecătoriei Craiova.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. În motivare

a arătat că suma de 317.000 RON reprezentând lipsa de folosință a fost

stabilită eronat de instanță din moment ce nici reclamanta nu a solicitat

această sumă.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

alin. 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

În ce privește

motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt

limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, recurenta

nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de

textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face

posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul

din motivele de recurs.

Așa-zisele aspecte de

nelegalitate au constat în considerații de ordin general referitoare la

stabilirea eronată a sumei stabilite drept contravaloare a lipsei de folosință,

care nu au însă legătură cu soluția criticată prin calea de atac dedusă

judecății.

Față de cele ce

preced, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței nr. 16 din 9 mai 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM