ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4133/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4133/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată la 27

august 2010 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 24451/215/2010, reclamantul M.V.

i-a chemat în judecată pe pârâții Comisia Locală de aplicare a legilor fondului

funciar Podari și Primarul Comunei Podari C.G., în calitate de președinte al

comisiei, solicitând transformarea daunelor cominatorii stabilite prin titlul

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008 a

Judecătoriei Craiova în despăgubiri datorate pentru întârziere, obligarea

pârâtului la plata sumei de 100 de euro pe zi de întârziere începând cu 24 mai 2008,

dată la care trebuia executată obligația punerii sale în posesie cu suprafața

de 1.364 mp situată în extravilan și cu suprafața de 4.000 mp intravilan,

ambele în raza comunei Podari, satul Braniște, cu titlul de despăgubiri

datorate pentru întârziere până la data executării efective a acestei

obligații.

A mai solicitat

obligarea pârâților în solidar la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de

lei pe zi de întârziere în favoarea Statului român până la executarea

obligației, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

cauză.

Prin sentința

civilă nr. 473 din 16 ianuarie 2012, Judecătoria Craiova a admis în parte

cererea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâții Comisia

Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari și Primarul Comunei Podari, C.G.

l-a obligat pe pârâtul Primarul Comunei Podari, C.G. în favoarea reclamantului

la plata sumei de 177.270 lei, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea

obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008,

pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/218/2006. A respins ca

neîntemeiat petitul privind acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea

obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008 a

Judecătoriei Craiova, formulat împotriva pârâtei Comisia Locală de Aplicare a

Legii Fondului Funciar. A admis în parte capătul de cerere privind obligarea

pârâților la plata unei amenzi civile în favoarea statului. A obligat-o pe

pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari la plata unei

amenzi civile în cuantum de 50 de lei în favoarea statului, începând cu 19

martie 2008 până la executarea efectivă a obligației de punere în posesie a

reclamantului cu suprafața de 1364 m. p. teren extravilan, pe raza satului

Braniște, comuna Podari, jud. Dolj; a respins ca neîntemeiat același capăt de

cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Podari C.G. A

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata

sumei de 100 euro/zi de întârziere începând cu 24 mai 2008 cu titlul de

daune-interese compensatorii, l-a obligat pe pârâți în favoarea reclamantului

la plata sumei de 6.525,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în

taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat,

proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin Decizia

civilă nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 24451/215/2010,

Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâții Comisia

Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari și Primarului Comunei

Podari, C.G. în contradictoriu cu reclamantul M.V., împotriva sentinței civile nr.

473 din 16 ianuarie 2012 a Judecătoriei Craiova, pe care a modificat -o în

parte, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de

despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr.

2358/2008 a Judecătoriei Craiova. A obligat pârâta Comisia Locală în favoarea

reclamantului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat redus și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Împotriva

deciziei pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul M.V., susținând că

Decizia civilă nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj,

secția I civilă, în Dosarul nr. 24451/215/2010 este potrivnică sentinței civile

nr. 2358 din 19 februarie 2008, dată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/215/2006,

în sensul că lipsește de efecte această ultimă hotărâre, împiedicând totodată

executarea acesteia.

Prin Decizia

civilă nr. 3486 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a

respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul M.V.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că în speță nu sunt

întrunite condițiile legale statuate de norma legală invocată, respectiv că nu

se regăsește tripla identitate de părți având aceleași calități, de obiect și

de cauză pentru a se putea constata încălcarea puterii de lucru judecat, având

în vedere că obligarea la plata de daune cominatorii reprezintă o cerere

distinctă de cea privind acordarea despăgubirilor pentru întârzierea în

executarea unei hotărâri judecătorești, impunând analiza unor condiții diferite

în aprecierea temeiniciei lor.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul M.V., criticând-o fără să indice

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de

revizuire, cu consecința anulării Deciziei civile nr. 2373 din 11 decembrie

2012 a Tribunalului Dolj, secția I civilă.

În cuprinsul

memoriului de recurs, recurentul-revizuent a făcut o amplă descriere a

istoricului litigiului finalizat cu decizia a cărei revizuire o solicită,

formulând cu precădere critici asupra fondului acestui litigiu și asupra erorii

de judecată a instanței de recurs.

În acest sens,

a susținut că Tribunalul Dolj, prin Decizia nr. 2373 din 11 decembrie 2012, a

validat o soluție nefondată și nelegală, potrivnică sentinței civile nr. 2358

din 19 februarie 2008, dată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/215/2006,

definitivă și irevocabilă, încălcând astfel dispozițiile Deciziei nr. 3 din 17

ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în

interesul legii, care condiționează admisibilitatea unei cereri pentru

aplicarea amenzii civile debitorului de încuviințarea executării silite asupra

acestuia și de emiterea somației conform art. 580

2

C. proc. civ.,

situații ce se regăsesc îndeplinite în cauză, încuviințarea executării silite

fiind admisă prin încheierea din 08 noiembrie 2012, iar somația fiind emisă la

03 decembrie 2012.

De asemenea, a

susținut că, în mod eronat, instanța de recurs a ignorat că daunele cominatorii

se admit în faza litigioasă, iar amenda civilă intervine în faza execuțională,

ulterior declanșării executării silite, neglijându-se aspectul esențial că

daunele cominatorii pot fi executate silit în limita prejudiciului dovedit de

creditor, transformându-se în daune-interese, în contextul în care, în cauză,

instanța de fond, prin sentința civilă nr. 473 din 16 ianuarie 2012, a stabilit

mărimea prejudiciului (prin expertiză judiciară), transformând în

daune-interese, partea din daunele cominatorii stabilite prin expertiză ca

valoare a prejudiciului.

În raport de

considerațiile anterioare, a arătat că în mod greșit instanța învestită cu

soluționarea revizuirii a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și că, în realitate, hotărârea

atacată este nelegală, întrucât în cauză nu este vorba de pricini distincte, ci

de una și aceeași pricină în care există aceleași părți, iar practic prin cel

de al doilea Dosar, cu numărul 24451/215/2012, a urmărit transpunerea într-o

variantă care să facă posibilă executarea efectivă a sentinței civile nr. 2358

din 19 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova, solicitând practic transformarea

daunelor cominatorii în daune compensatorii tocmai ca urmare a imposibilității

practice de a fi pus în posesie de intimați cu suprafața de teren din

intravilanul Comunei Podari.

Prealabil

examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi

precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere

faptul că recursul, în concepția actuală, este cale extraordinară de atac și,

în consecință, ca ultim grad de jurisdicție, nu își propune rejudecarea

fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări, se constată că revizuentul nu a indicat niciunul dintre motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, ca atare, nu a dezvoltat

criticile formulate subsumat vreunuia dintre acestea.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în Jimitele controlului de

legalitate și ale temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte, în baza art. 306

alin. (3) C. proc. civ., apreciază că aceste critici formulate pot fi

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, urmând a cenzura recursul din perspectiva acestuia, constată că este

nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al

hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

În cauză se

reține că revizuentul a susținut în esență greșita aplicare a dispozițiilor art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel,

potrivit normei legale anterior evocate, revizuirea unei hotărâri se poate cere

„dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege

„aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date

de instanțe de recurs".

Rezultă din

conținutul textului legal precitat că legiuitorul, prin edictarea acestui motiv

de revizuire, sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat,

urmărind înlăturarea imposibilității de executare a unor hotărâri cuprinzând

soluții contrarii pronunțate de instanțe în dosare diferite, dar având același

obiect, aceeași cauză și purtându-se între aceleași părți, în aceleași

calități, întrucât fiecare dintre părți s-ar prevala de hotărârea care îi este

favorabilă, oferind, astfel, soluția ieșirii din această situație prin

revizuirea și anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din

textul de lege enunțat că revizuirea este admisibilă în acest caz numai atunci

când, prin hotărâri definitive, s-au creat situații contradictorii,

soluționându-se diferit același raport juridic dedus judecății aceleiași

instanțe ori unor instanțe diferite.

În cauză, din

verificarea îndeplinirii condițiilor textului legal menționat în raport de cele

două hotărâri pretins potrivnice, constată că în mod corect Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, a reținut că nu există identitate de obiect între

cele două pricini.

Astfel, dacă

prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria

Craiova, revizuentul, în calitate de reclamant, a obținut obligarea pârâtei

Comisia Locale de aplicare a legii fondului funciar Podari la punerea sa în

posesie cu două suprafețe de teren și obligarea pârâtului Primarul Comunei

Podari la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere până

la executarea obligațiilor începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, prin Decizia nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Dolj, revizuentul, în calitate de reclamant, a solicitat transformarea daunelor

cominatorii în despăgubiri pentru întârzierea în executarea sus menționatei

sentințe, precum și plata unei amenzi civile în favoarea statului, cerere

respinsă ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva sentinței civile nr.

473 din 16 ianuarie 2012 a Judecătoriei Craiova.

Rezultă astfel

fără echivoc că obiectul celor două pricini este distinct, daunele cominatorii,

ca o creație a doctrinei și jurisprudenței, având rol de sancțiune civilă

menită a stimula executarea silită în natură a unei obligații de a face (teza I

a art. 1073 C. civ. de la 1864), iar despăgubirile rezultate prin transformarea

daunelor cominatorii fiind modalitatea de executare silită prin echivalent (teza

a ll-a a art. 1073 evocat) a aceleiași obligații de a face. Ca atare, nu este

îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și, în consecință, nu s-a făcut o greșită aplicare prin hotărârea atacată

a dispozițiilor legale amintite, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Față de cele

anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a apreciat

corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a

acestora.

De asemenea,

reține că, în realitate, criticile dezvoltate de revizuent au fost formulate cu

scopul de a repune în discuție temeinicia hotărârii a cărei revizuire o

solicită și de a solicita instanței de recurs să reconsidere validitatea

fondului cauzei, situație nepermisă în această fază procesuală.

Altfel spus,

funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce

la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate

procedural, căci, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, iar

dispozițiile legale fiind de strictă interpretare, nu poate fi exercitată

pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea

în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost

supuse dezbaterii de către instanță.

Este de

observat că recurentul - revizuent, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., a adus în discuție aspecte de fond ale pricinii, tinzând în

realitate la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de

dispozițiile procedurale, dar și în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu

referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

În mod

constant, în jurisprudența sa C.E.D.O. a reamintit faptul că nicio parte a unui

proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și

irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu

poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie

justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale

extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a

cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit

legea, astfel cum arată revizuentul în motivarea recursului său.

De asemenea, C.E.D.O.

a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică

respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei

hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil,

reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, nr. 26105/03 -

Hotărârea din 29 iulie 2008).

În consecință,

pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile

nr. 3486 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sectia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 3486 din 8

aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.