ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4133/2013

Prin cererea înregistrată la 27 august 2010 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 24451/215/2010, reclamantul M.V. i-a chemat în judecată pe pârâții Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Podari și Primarul Comunei Podari C.G., în calitate de președinte al comisiei, solicitând transformarea daunelor cominatorii stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova în despăgubiri datorate pentru întârziere, obligarea pârâtului la plata sumei de 100 de euro pe zi de întârziere începând cu 24 mai 2008, dată la care trebuia executată obligația punerii sale în posesie cu suprafața de 1.364 mp situată în extravilan și cu suprafața de 4.000 mp intravilan, ambele în raza comunei Podari, satul Braniște, cu titlul de despăgubiri datorate pentru întârziere până la data executării efective a acestei obligații.

A mai solicitat obligarea pârâților în solidar la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere în favoarea Statului român până la executarea obligației, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Prin sentința civilă nr. 473 din 16 ianuarie 2012, Judecătoria Craiova a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari și Primarul Comunei Podari, C.G. l-a obligat pe pârâtul Primarul Comunei Podari, C.G. în favoarea reclamantului la plata sumei de 177.270 lei, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/218/2006.

A respins ca neîntemeiat petitul privind acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova, formulat împotriva pârâtei Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar. A admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata unei amenzi civile în favoarea statului. A obligat-o pe pârâta Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei în favoarea statului, începând cu 19 martie 2008 până la executarea efectivă a obligației de punere în posesie a reclamantului cu suprafața de 1364 m. p. teren extravilan, pe raza satului Braniște, comuna Podari, jud. Dolj; a respins ca neîntemeiat același capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Podari C.G.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 100 euro/zi de întârziere începând cu 24 mai 2008 cu titlul de daune-interese compensatorii, l-a obligat pe pârâți în favoarea reclamantului la plata sumei de 6.525,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Decizia civilă nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 24451/215/2010, Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâții Comisia Locala de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari și Primarului Comunei Podari, C.G.

în contradictoriu cu reclamantul M.V., împotriva sentinței civile nr. 473 din 16 ianuarie 2012 a Judecătoriei Craiova, pe care a modificat -o în parte, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358/2008 a Judecătoriei Craiova. A obligat pârâta Comisia Locală în favoarea reclamantului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuentul M.V., susținând că Decizia civilă nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în Dosarul nr. 24451/215/2010 este potrivnică sentinței civile nr. 2358 din 19 februarie 2008, dată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/215/2006, în sensul că lipsește de efecte această ultimă hotărâre, împiedicând totodată executarea acesteia. Prin Decizia civilă nr. 3486 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul M.V.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că în speță nu sunt întrunite condițiile legale statuate de norma legală invocată, respectiv că nu se regăsește tripla identitate de părți având aceleași calități, de obiect și de cauză pentru a se putea constata încălcarea puterii de lucru judecat, având în vedere că obligarea la plata de daune cominatorii reprezintă o cerere distinctă de cea privind acordarea despăgubirilor pentru întârzierea în executarea unei hotărâri judecătorești, impunând analiza unor condiții diferite în aprecierea temeiniciei lor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul M.V., criticând-o fără să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecința anulării Deciziei civile nr. 2373 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Dolj, secția I civilă.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-revizuent a făcut o amplă descriere a istoricului litigiului finalizat cu decizia a cărei revizuire o solicită, formulând cu precădere critici asupra fondului acestui litigiu și asupra erorii de judecată a instanței de recurs. În acest sens, a susținut că Tribunalul Dolj, prin Decizia nr. 2373 din 11 decembrie 2012, a validat o soluție nefondată și nelegală, potrivnică sentinței civile nr. 2358 din 19 februarie 2008, dată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 6819/215/2006, definitivă și irevocabilă, încălcând astfel dispozițiile Deciziei nr. 3 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, care condiționează admisibilitatea unei cereri pentru aplicarea amenzii civile debitorului de încuviințarea executării silite asupra acestuia și de emiterea somației conform art. 580 2 C. proc.

civ., situații ce se regăsesc îndeplinite în cauză, încuviințarea executării silite fiind admisă prin încheierea din 08 noiembrie 2012, iar somația fiind emisă la 03 decembrie 2012. De asemenea, a susținut că, în mod eronat, instanța de recurs a ignorat că daunele cominatorii se admit în faza litigioasă, iar amenda civilă intervine în faza execuțională, ulterior declanșării executării silite, neglijându-se aspectul esențial că daunele cominatorii pot fi executate silit în limita prejudiciului dovedit de creditor, transformându-se în daune-interese, în contextul în care, în cauză, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 473 din 16 ianuarie 2012, a stabilit mărimea prejudiciului (prin expertiză judiciară), transformând în daune-interese, partea din daunele cominatorii stabilite prin expertiză ca valoare a prejudiciului.

În raport de considerațiile anterioare, a arătat că în mod greșit instanța învestită cu soluționarea revizuirii a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și că, în realitate, hotărârea atacată este nelegală, întrucât în cauză nu este vorba de pricini distincte, ci de una și aceeași pricină în care există aceleași părți, iar practic prin cel de al doilea Dosar, cu numărul 24451/215/2012, a urmărit transpunerea într-o variantă care să facă posibilă executarea efectivă a sentinței civile nr. 2358 din 19 februarie 2008 a Judecătoriei Craiova, solicitând practic transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii tocmai ca urmare a imposibilității practice de a fi pus în posesie de intimați cu suprafața de teren din intravilanul Comunei Podari.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția actuală, este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție, nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că revizuentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și, ca atare, nu a dezvoltat criticile formulate subsumat vreunuia dintre acestea. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în Jimitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că aceste critici formulate pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, urmând a cenzura recursul din perspectiva acestuia, constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. În cauză se reține că revizuentul a susținut în esență greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Astfel, potrivit normei legale anterior evocate, revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege „aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs". Rezultă din conținutul textului legal precitat că legiuitorul, prin edictarea acestui motiv de revizuire, sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, urmărind înlăturarea imposibilității de executare a unor hotărâri cuprinzând soluții contrarii pronunțate de instanțe în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și purtându-se între aceleași părți, în aceleași calități, întrucât fiecare dintre părți s-ar prevala de hotărârea care îi este favorabilă, oferind, astfel, soluția ieșirii din această situație prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din textul de lege enunțat că revizuirea este admisibilă în acest caz numai atunci când, prin hotărâri definitive, s-au creat situații contradictorii, soluționându-se diferit același raport juridic dedus judecății aceleiași instanțe ori unor instanțe diferite. În cauză, din verificarea îndeplinirii condițiilor textului legal menționat în raport de cele două hotărâri pretins potrivnice, constată că în mod corect Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a reținut că nu există identitate de obiect între cele două pricini.

Astfel, dacă prin sentința civilă nr. 2358 din 19 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, revizuentul, în calitate de reclamant, a obținut obligarea pârâtei Comisia Locale de aplicare a legii fondului funciar Podari la punerea sa în posesie cu două suprafețe de teren și obligarea pârâtului Primarul Comunei Podari la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere până la executarea obligațiilor începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, prin Decizia nr. 2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, revizuentul, în calitate de reclamant, a solicitat transformarea daunelor cominatorii în despăgubiri pentru întârzierea în executarea sus menționatei sentințe, precum și plata unei amenzi civile în favoarea statului, cerere respinsă ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 473 din 16 ianuarie 2012 a Judecătoriei Craiova.

Rezultă astfel fără echivoc că obiectul celor două pricini este distinct, daunele cominatorii, ca o creație a doctrinei și jurisprudenței, având rol de sancțiune civilă menită a stimula executarea silită în natură a unei obligații de a face (teza I a art. 1073 C. civ. de la 1864), iar despăgubirile rezultate prin transformarea daunelor cominatorii fiind modalitatea de executare silită prin echivalent (teza a ll-a a art. 1073 evocat) a aceleiași obligații de a face. Ca atare, nu este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, în consecință, nu s-a făcut o greșită aplicare prin hotărârea atacată a dispozițiilor legale amintite, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora. De asemenea, reține că, în realitate, criticile dezvoltate de revizuent au fost formulate cu scopul de a repune în discuție temeinicia hotărârii a cărei revizuire o solicită și de a solicita instanței de recurs să reconsidere validitatea fondului cauzei, situație nepermisă în această fază procesuală.

Altfel spus, funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural, căci, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale fiind de strictă interpretare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost supuse dezbaterii de către instanță. Este de observat că recurentul - revizuent, invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a adus în discuție aspecte de fond ale pricinii, tinzând în realitate la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de dispozițiile procedurale, dar și în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

În mod constant, în jurisprudența sa C.E.D.O. a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, astfel cum arată revizuentul în motivarea recursului său. De asemenea, C.E.D.O.

a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, nr. 26105/03 - Hotărârea din 29 iulie 2008). În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 3486 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sectia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 3486 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.