ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, reclamantul A.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că părinții săi au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice, ca urmare a Tratatului de la Craiova și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinților săi. Prin sentința civilă nr. 679/CA din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța a fost admisă acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantului a fost refugiată, din localitatea Doccilar - Bulgaria, urmare a schimbului de populație, conform Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, iar reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat, fiind născut în timpul refugiului părinților săi și suferind aceleași privațiuni ca aceștia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamantul nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute de actul normativ invocat, nefiind născut la data refugiului familiei sale și a concluzionat că nu a suferit persecuții din motive etnice, întrucât nu și-a schimbat domiciliul fiind născut pe teritoriul aparținând statului român.

Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice.Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimatul-reclamant s-a născut în timpul refugiului părinților săi și, pe cale de consecință, interpretarea dată de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanței urmează a fi menținută. A admite teza recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, aceea de strămutați, ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea principiului constituțional al egalității în fața legii, precum și al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 679/CA din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.