ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.E. a

solicitat anularea Hotărârii nr. 21851 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei

calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâta, în mod nelegal i-a respins cererea, deși a depus

la dosar actele necesare recunoașterii calității de persoană refugiată.

Prin sentința civilă nr. 9

din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, apreciind că probele

existente la dosarul cauzei nu ar fi concludente pentru a putea dovedi

împrejurarea că reclamanta poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta P.E., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2623 din 24

iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat recursul reclamantei.

Pentru a decide astfel,

instanța de recurs a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor L.N. și

T.G. nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei, întrucât martorii s-au

refugiat din localități diferite și nu aveau posibilitatea de a cunoaște cu

exactitate evenimentele petrecute în localitatea din care s-a refugiat reclamanta.

A mai reținut că martora L.N.,

audiată de prima instanță, a relatat în mod selectiv faptele, oferind detalii

legate de refugiul reclamantei, dar nefiind în măsură să prezinte cu aceeași

exactitate informații despre refugiul altor persoane.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare reclamanta P.E., invocând dispozițiile art. 318

C. proc. civ., în sensul că din greșeală, instanța de recurs a omis să

cerceteze toate motivele de casare sau de modificare invocate în recurs, ceea

ce în mod real echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Contestatoarea arată că

fiind cetățean român de naționalitate maghiară, instanța de recurs a creat o

discriminare față de sora sa, căreia instanța de judecată i-a acordat

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ambele persoane făcând parte din

aceeași familie supusă persecuțiilor din motive etnice.

Examinând motivele

contestației în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Contestația în anulare

reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare, care poate fi exercitată

numai în cazurile prevăzute limitativ de lege, respectiv art. 317 și art. 318 C.

proc. civ.

Astfel, conform art. 318 alin.

(1) teza a 2-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate

cu contestație când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare.

În cauză, Înalta Curte

constată că instanța de recurs nu a examinat cauza sub toate aspectele în

sensul dispozițiilor art. 261, art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, edificator este

faptul că argumentele de fapt, dezvoltate pe larg de recurenta - reclamantă

puteau fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

chiar dacă prin modul de formulare nu au fost strict structurate potrivit

dispozițiilor legale.

S-ar fi impus această

operațiune cu atât mai mult cu cât în cauză erau aplicabile și dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte, reține că

soluția dată în cauză a creat un tratament discriminatoriu, lipsit de o

justificare obiectivă, între situația reclamantei și cea a surorii sale, căreia

i s-a recunoscut statutul de persoană persecutată din motive etnice, în baza

acelorași elemente de fapt și de drept ca ale contestatoarei.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 14/2008 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2115

din 27 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei L.E., i s-a

recunoscut calitatea de refugiată și i s-au acordat drepturile ce i se cuvin

potrivit O.G. nr. 105/1999.

În schimb, reclamantei P.E. nu

i s-a recunoscut statutul de refugiat, cu toate că acțiunea sa a fost

întemeiată pe aceleași elemente ca și cea a surorii sale, ajungându-se ca

pentru situații identice să se pronunțe soluții diferite.

Așadar, constatând că

instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind valoarea

mărturiei martorei audiate, L.N. și a declarațiilor autentificate ale

martorilor, creându-se o discriminare nejustificată, Înalta Curte va admite

contestația în anulare și va anula decizia atacată.

Din analiza declarațiilor

autentificate ale martorilor L.N. și T.G. (filele 17 și 18 dosar fond), ambii

cu statut de refugiat, rezultă fără echivoc, că reclamanta, născută la data de

22 martie 1940, s-a refugiat, în cursul lunii septembrie 1940 împreună cu mama

sa, din cauza persecuțiilor etnice, din satul Văleni, județul Cluj în

localitatea Baciu, județul Cluj, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie

1945.

În mod eronat instanța de

recurs a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor menționați nu ar

fi concludente în soluționarea cauzei întrucât martorii s-ar fi refugiat din

localități diferite, neavând posibilitatea cunoașterii cu certitudine a

evenimentelor petrecute în localitatea din care reclamanta s-a refugiat.

În realitate, declarațiile

autentificate ale martorilor nu conțin informații referitoare la localitățile

din care aceștia s-au refugiat, relevante fiind susținerile martorilor potrivit

cărora au cunoștință de situația de refugiat a reclamantei din contactare

directă, fiind martori oculari la evenimentele care au avut loc în urma Dictatului

de la Viena.

Chiar și în fața instanței

de fond martora L.N., deși nu-și mai amintește unele detalii adiacente, cum ar

fi localitatea de unde s-a refugiat reclamanta sau vârsta pe care o avea

aceasta, aspecte de înțeles având în vedere vârsta înaintată a acesteia, totuși

martora prezintă cu exactitate informații care conturează statutul de refugiat

al reclamantei.

Astfel, martora audiată

reconfirmă că reclamanta s-a refugiat în perioada 1940 - 1945 împreună cu mama sa

din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuse.

Aflându-se în situația de

refugiată, reclamanta beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, întrucât în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a suferit persecuții etnice, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 lit.

c din actul normativ menționat.

Ca atare, rejudecând recursul

reclamantei P.E., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza întâi C.

proc. civ., îl va admite și va modifica sentința civilă nr. 9 din 9 ianuarie

2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, în sensul că va admite acțiunea reclamantei, va anula hotărârea nr. 2185

din 9 iulie 2007 emisă de pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care o va

obliga să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei

drepturile aferente statutului de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 –

6 martie 1945, având în vedere considerentele arătate în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva Deciziei nr. 2623 din 24

iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1516/33/2007.

Anulează decizia atacată și

rejudecând cauza: admite recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva

sentinței civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează Hotărârea nr. 21851

din 9 iulie 2007 a Casei Județene de Pensii Cluj.

Obligă pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000

pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1

ianuarie 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2009.