ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.E. a solicitat anularea Hotărârii nr. 21851 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta, în mod nelegal i-a respins cererea, deși a depus la dosar actele necesare recunoașterii calității de persoană refugiată.

Prin sentința civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, apreciind că probele existente la dosarul cauzei nu ar fi concludente pentru a putea dovedi împrejurarea că reclamanta poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.E., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 2623 din 24 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat recursul reclamantei. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor L.N.

și T.G. nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei, întrucât martorii s-au refugiat din localități diferite și nu aveau posibilitatea de a cunoaște cu exactitate evenimentele petrecute în localitatea din care s-a refugiat reclamanta. A mai reținut că martora L.N., audiată de prima instanță, a relatat în mod selectiv faptele, oferind detalii legate de refugiul reclamantei, dar nefiind în măsură să prezinte cu aceeași exactitate informații despre refugiul altor persoane. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta P.E., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că din greșeală, instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare sau de modificare invocate în recurs, ceea ce în mod real echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Contestatoarea arată că fiind cetățean român de naționalitate maghiară, instanța de recurs a creat o discriminare față de sora sa, căreia instanța de judecată i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ambele persoane făcând parte din aceeași familie supusă persecuțiilor din motive etnice. Examinând motivele contestației în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare, care poate fi exercitată numai în cazurile prevăzute limitativ de lege, respectiv art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Astfel, conform art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a examinat cauza sub toate aspectele în sensul dispozițiilor art. 261, art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004. Astfel, edificator este faptul că argumentele de fapt, dezvoltate pe larg de recurenta - reclamantă puteau fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chiar dacă prin modul de formulare nu au fost strict structurate potrivit dispozițiilor legale. S-ar fi impus această operațiune cu atât mai mult cu cât în cauză erau aplicabile și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte, reține că soluția dată în cauză a creat un tratament discriminatoriu, lipsit de o justificare obiectivă, între situația reclamantei și cea a surorii sale, căreia i s-a recunoscut statutul de persoană persecutată din motive etnice, în baza acelorași elemente de fapt și de drept ca ale contestatoarei.

Astfel, prin sentința civilă nr. 14/2008 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2115 din 27 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei L.E., i s-a recunoscut calitatea de refugiată și i s-au acordat drepturile ce i se cuvin potrivit O.G. nr. 105/1999. În schimb, reclamantei P.E. nu i s-a recunoscut statutul de refugiat, cu toate că acțiunea sa a fost întemeiată pe aceleași elemente ca și cea a surorii sale, ajungându-se ca pentru situații identice să se pronunțe soluții diferite. Așadar, constatând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind valoarea mărturiei martorei audiate, L.N.

și a declarațiilor autentificate ale martorilor, creându-se o discriminare nejustificată, Înalta Curte va admite contestația în anulare și va anula decizia atacată. Din analiza declarațiilor autentificate ale martorilor L.N. și T.G. (filele 17 și 18 dosar fond), ambii cu statut de refugiat, rezultă fără echivoc, că reclamanta, născută la data de 22 martie 1940, s-a refugiat, în cursul lunii septembrie 1940 împreună cu mama sa, din cauza persecuțiilor etnice, din satul Văleni, județul Cluj în localitatea Baciu, județul Cluj, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. În mod eronat instanța de recurs a reținut că declarațiile autentificate ale martorilor menționați nu ar fi concludente în soluționarea cauzei întrucât martorii s-ar fi refugiat din localități diferite, neavând posibilitatea cunoașterii cu certitudine a evenimentelor petrecute în localitatea din care reclamanta s-a refugiat.

În realitate, declarațiile autentificate ale martorilor nu conțin informații referitoare la localitățile din care aceștia s-au refugiat, relevante fiind susținerile martorilor potrivit cărora au cunoștință de situația de refugiat a reclamantei din contactare directă, fiind martori oculari la evenimentele care au avut loc în urma Dictatului de la Viena. Chiar și în fața instanței de fond martora L.N., deși nu-și mai amintește unele detalii adiacente, cum ar fi localitatea de unde s-a refugiat reclamanta sau vârsta pe care o avea aceasta, aspecte de înțeles având în vedere vârsta înaintată a acesteia, totuși martora prezintă cu exactitate informații care conturează statutul de refugiat al reclamantei.

Astfel, martora audiată reconfirmă că reclamanta s-a refugiat în perioada 1940 - 1945 împreună cu mama sa din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuse. Aflându-se în situația de refugiată, reclamanta beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, întrucât în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, astfel cum prevede art. 1 alin. 1 lit. c din actul normativ menționat. Ca atare, rejudecând recursul reclamantei P.E., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza întâi C. proc.

civ., îl va admite și va modifica sentința civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va admite acțiunea reclamantei, va anula hotărârea nr. 2185 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care o va obliga să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile aferente statutului de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, având în vedere considerentele arătate în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva Deciziei nr. 2623 din 24 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1516/33/2007. Anulează decizia atacată și rejudecând cauza: admite recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva sentinței civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei. Anulează Hotărârea nr. 21851 din 9 iulie 2007 a Casei Județene de Pensii Cluj. Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.